În revista Secolul 21 (1 – 6/2003; număr realizat de Alina Ledeanu) au fost publicate, sub genericul Ultimele poeme. Inedit, șase poezii de Ștefan Aug. Doinaș, atât în forma tipărită cât și facsimilată. Cele șase poezii (toate sub forma sonetului) – Trei fețe, La ora de vârf, Încearcă iertarea, O bufniță aproximează, Îmi închipui, Acum – sunt dactilografiate și corectate olograf (de către poet). Ultimele două poezii sunt datate: Îmi închipui – 20 Aprilie 2002; Acum – Joi, 16 Mai 2002, orele 18,30. Se părea că Acum este ultima poezie scrisă de Ștefan Aug. Doinaș. În timpul lucrului la ediția integrală a operei poetice (OPERE, I – II, Academia Română, Fundația Națională pentru Știință și Artă, 2016) am căutat poezii inedite sau nepublicate în volume (rămase în paginile unor reviste sau în diverse arhive). La Muzeul Național al Literaturii Române există o poezie nepublicată (poezia ne-a fost semnalată de dl Ioan Cristescu, directorul general al M.N.L.R., căruia îi mulțumim), care, cred, este ultima poezie scrisă de Ștefan Aug. Doinaș – Tu care orbești. Reproducem textul poeziei:

Tu care orbești

„Tu care orbești pentru mine, fruct al
devotamentului sinucigaș, cum
ți-aș putea dărui lumina din mine?
Mi-ai dansat destinul, mi-ai pornit viața

aprinzând o lumânare în beznă.
Crinul nostru înflorește acuma
din propriu-i scrum, respirația ta
mă face nemuritor. Altceva nu

se va învrednici niciodată să
participe la miracolul nostru.
Aș vrea să mai fim alături și-n somnul

în care visăm că-am trăit cândva
și să plângem că n-am trăit destul de
minunat ca să merităm să trăim.

Joi, 17 mai 2002, orele 19.20.”

Poezia este scrisă de mână, este semnată și datată: Joi, 17 mai 2002, orele 19,20. Având menționată ora – 19,20 – se poate observa, fără dificultate, că este scrisă la un interval de aproximativ o oră după poezia Acum. Lăsând la o parte eroarea de datare (ziua de joi, în anul 2002, era în data de 16 nu în data de 17), se ridică cel puțin două întrebări: de ce nu a fost dactilografiată poezia Tu care orbești și așezată lalolaltă cu poezia Acum și celelalte (găsite, după pe masă, la vedere, în apartamentul poetului)? Unde este manuscrisul poeziei Acum, scrisă în aceeași seară cu poezia Tu care orbești?
Nu știu dacă vom avea vreodată răspunsul la întrebări, după cum nu știu dacă vom mai avea vreodată acces la arhiva poetului, nici dacă aceasta mai există. Știu, însă, cu certitudine, că, în lipsa interesului manifest al unor instituții culturale (responsabile de tezaurizarea culturală) pentru achiziționarea arhivei scriitorilor încă din timpul vieții, cele mai multe dintre acestea se vor pierde după moartea scriitorilor. Nu ocolesc nici vina scriitorilor, care în timpul vieții ezită să predea unor instituții (biblioteci, muzee etc.) manuscrise, cărți, scrisori etc. Discuția este mai largă, ar putea fi una la nivel național (chiar o propun prin aceste rânduri) și nu o pot dezvolta aici (nici nu e cazul). Totuși: ce este mai profitabil pentru cultura română? Să nu se facă eforturi financiare pentru a achiziționa arhivele scriitorilor sau să fie lăsate să se piardă (fie și prin dezinteresul urmașilor din familie)?
Revenind la ultima poezie a lui Doinaș, aceasta pare să configureze, pentru ultima dată, marea iubire pentru Irinel; dar este, în același timp, și evocarea pătimașei iubiri a lui Irinel. „Devotamentul sinucigaș” chiar s-a manifestat în mod real, iar mesajul lăsat de Irinel înainte de sinucidere confirmă acest lucru – „Doinaș, dulcele meu, o prea mare iubire ucide”. Tu care orbești este un sonet încărcat de dramatism, de zbuciumul pierderii, dar și de dorința transcenderii în cuplul iubirii, dincolo de realitate, într-o lume închipuită prin visare – „Aș vrea să mai fim alături și-n somnul/ în care visăm că-am trăit cândva.” Sunt mai rare poeziile ca aceasta, care, în versuri limitate ca număr, reușesc să încarce și să păstreze o atât de puternică tensiune.
Ca realizator al integralei poeziei lui Ștefan Aug. Doinaș aș vrea să fiu contrazis, prin noi descoperiri, că nu Tu care orbești este ultima poezie a lui Ștefan Aug. Doinaș. Până atunci, cred că acest sonet este ultima poezie. Poetul a fost internat la spital, starea sănătății s-a agravat brusc, iar în 25 mai s-a stins din viață la Spitalul Fundeni din București (date ample despre viața lui Ștefan Aug. Doinaș se găsesc în cronologia din ediția citată).