Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
Zodia imaginii de Liana Tugearu

Civilizaţia întregului glob a intrat în zodia imaginii. Totul tinde să se vizualizeze. Chiar şi cartea destinată să fie citită devine uneori carte-obiect, oferită preponderent privirii ei globale. Oricum aspectul grafic al oricărei cărţi are astăzi o deosebită importanţă, pe care o mai avusese în evul mediu, când manuscrisele erau pictate, dar şi-o pierduse treptat după apariţia tiparului. Acelaşi fenomen se petrece şi în domeniul artelor spectacolului, unde decorul, care era doar fundal, sugerând mediul ambiant, tinde să devină partener cu drepturi egale al celorlalte mijloace de expresie ale spectacolului. Aceasta este chiar tema centrală a proiectului european interdisciplinar, Temps d' images, iniţiat de canalul cultural de televiziune ARTE. Şi cine putea să fie altcineva iniţiatorul unui atare proiect decât o televiziune, cea mai puternică dintre mijloacele mass-media, care s-a infiltrat în vieţile noastre, tocmai datorită impactului ei direct şi capacităţii de captare a atenţiei.

Programul Temps d' images, pornit cu şapte ani în urmă, şi finanţat de Uniunea Europeană, are ca principal colaborator La Ferme du Buisson, Scena Naţională din Marne-La-Vallée, amenajată într-o fostă fabrică, transformată într-un spaţiu destinat creaţiei artistice internaţionale, pentru artele vizuale şi artele scenei. Proiectul şi-a propus să stabilească o cât mai strânsă legătură între artişti din cele două zone, caracteristic fiind faptul că imaginea video sau multimedia nu este doar decor, ci parte a dramaturgiei spectacolului. Programul s-a extins în zece ţări europene, între care şi România, plus Canada. Partenerul român este Asociaţia ArtLink, condusă de doi tineri manageri deosebit de activi, Miki Branişte şi Andreea Căpitănescu, care în numai trei ani de activitate s-au afirmat atât pe plan naţional, prin cele două ediţii de până acum ale Festivalului Internaţional eXplore dance, cât şi pe plan internaţional, unde s-au dovedit partener de nădejde al mai multor proiecte europene.

Festivalul de teatru, dans şi video, Temps d' images, de la noi, s-a desfăşurat în mai multe locaţii bucureştene, în ultima săptămână a lunii septembrie, perioadă extrem de plină cu tot felul de spectacole de dans, începând cu a patra ediţie a programului AMPRETA, de la Centrul Naţional al Dansului Bucureşti şi continuând cu spectacolul companiei americane Alvin Ailey Dance Theater. Strecurându-mă în această foarte plăcută aglomeraţie, am reuşit să văd câteva interesante spectacole şi filme, din acest program. La Teatrul Nottara, am urmărit creaţia lui Rui Cataláo, live movie, Atât de fragedă.. Autor complex, al conceptului, textului şi scenografiei, Rui Cataláo, născut în Portugalia, a fost pe rând jurnalist, critic muzical, de film, literar, dramaturg şi interpret alături de coregraful Joao Fiadeiro. A colaborat apoi cu artişti români şi de trei ani s-a stabilit în România. Fiind al treilea creator , după italianca Valentina da Piante Nicolae şi norvegianul Brynjar Bandlien, care îşi găseşte un loc în spaţiul nostru cultural, putem socoti că dansul contemporan românesc a dat naştere unui modest, dar nu lipsit de importanţă, contracurent al masivei emigraţii româneşti din acest moment. Ce este interesant în propunerea scenică din Atât de fragedă, este că interpreţii - Mihaela Dancs, Diţa Dumitrescu, Rui Cataláo şi Ion Dumitrescu sunt vizibili şi totuşi ascunşi după un ecran transparent de hârtie, care la sfârşit va fi tăiat şi separat în fâşii verticale, dezvăluind spaţiul real şi întreg al scenei. Tehnic este vorba de o imagine video diptică: două camere situate în părţi opuse, cuprind jumătate de scenă, dar sunt proiectate pe ecran ca un întreg. O serie de momente, combinate de diptic, creează o serie de scene cu valoare metaforică şi cu un estompat parfum romantic, care pleacă de la poezia lui Eminescu, a cărei sonoritate l-a inspirat pe Rui Cataláo. Doi dintre interpreţi, Mihaela Dancs şi Rui Cataláo, par că se caută dar nu se întâlnesc niciodată. Ea pare că este, dar pare şi că nu este. Dar, chiar dacă nu ar mai fi, moartea - ne spun textele ţinute din când în când în mână de Rui Cataláo - nu este un sfârşit. E pentru prima dată când mă las convinsă că tehnica poate genera artă.

La Teatrul Bulandra, sala Izvor, am văzut o altă producţie, cu totul deosebită de prima şi totuşi legate, printr-un fir al tematicii, Monsieur ZÉRO, famous when dead ?, spectacol de dans şi imagine, în concepţia, coregrafia, video şi inter­pretarea lui Alexandre Castres. După ce a studiat dans şi teatru la Con­servatorul din Nantes şi La Rochelle, Alexandre Castres a lucrat cu câţiva coregrafi francezi, dintre care nouă ne sunt cu­noscuţi, pentru că ne-au vizitat chiar în 1990, Bouvier/Obadia. Apoi, între 2001 şi 2007 a dansat în piesele lui Pina Bausch, la Wuppertal, unde a început să se exerseze şi în calitate de coregraf. În Monsieur ZÉRO este vorba, din nou, despre viaţă şi moarte, dar de astă dată mai apăsat, mai tranşant, despre diverse moduri de a muri, toate la fel de absurde. Artistul pare a conversa cu Monsieur ZÉRO, dar şi a-l încarna. Joaca sa cu moartea este exprimată printr-o plastică corporală de excepţie, cu totul personală, neîntâlnită la nici un alt dansator văzut până acum. Corpul său pare a fi din cauciuc, fără meniscuri şi tendoane. Mişcările sale pornesc preponderent de la sol, zvâcnind brusc, cu o forţă parcă neomenească, cu viteza de reacţie a unei feline, gata să atace. Un artist cu totul special, atât prin tematică, cât şi prin exprimare, imaginea de ansamblu a piesei fiind un amestec de real şi fantastic, cu fluturi care ies din orice rană a trupului său, sugerând numeroase posibile metafore.

Şi tematica şantierului video - dans a acestui program, s-a înrudit cu tematica spectacolelor. La realizarea piesei Life versus death, an open diary au colaborat coregrafa Marlene Monteiro Freitas, din Lisabona şi artistul media Bogdana Pascal din Bucureşti. Ca fidelă ucenică a Annei Teresa de Keersmaeker, la care a lucrat la Bruxelles, Marlene Monteiro Freitas şi-a plasat toate secvenţele piesei în natură, dar contribuţia ei este totuşi modestă, pe când contribuţia Bogdanei Pascal, la realizarea imaginilor, care plutesc între fantastic şi realitate, este în schimb majoră, datorită unghiurilor de filmare şi încadrare.

În fine, dintre filmele pe care le-am putut vedea în cadrul secţiunii Nopţile ARTE, remarc calitatea pieselor Dans,Dans,Dans - Chrysalis, realizate de coregraful Wayne McGregor şi mai ales In pages, a lui Saburo Teshigawara. Coregraful - dansator, de o forţă plastică de excepţie, la care fiecare gest are o încărcătură de o greutate aparte, a intrat în dialog cu cărţile, din paginile cărora părea că a ieşit un suflu al poveştilor înscrise acolo.

Dansul contemporan de la noi are şansa de a număra, pe lângă o serie întreagă de dansatori şsi coregrafi, şi câţiva manageri pricepuţi, absolut necesari dezvoltării fireşti a comunităţii dansului, între ei numărându-se şi coordonatorii Asociaţiei ArtLink.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara