Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Eveniment:
Ziua scriitorilor români de ---

Vineri, 7 decembrie a.c., a avut loc la Casa Scriitorilor din Bucureşti , în Sala Oglinzilor, ceremonia de înmânare a unor diplome şi premii pentru întreaga operă literară, unor scriitori care au împlinit anul acesta vârste rotunde, peste 70 de ani (inclusiv). În cadrul aceleiaşi ceremonii, au fost înmânate diplome şi premii preşedinţilor filialelor USR, pentru contribuţia la bunul mers al uniunii.
Prima categorie l-a avut în frunte pe dl Mihai Şora care, la 96 de ani, este decanul de vârstă al scriitorilor români. Au urmat: Dumitru Hâncu (90 de ani), Annie Bentoiu (85 de ani), Barbu Cioculescu (85 de ani), Mircea Maliţa (85 de ani), Dan Hăulică (80 de ani), Henri Zalis (80 de ani), Ştefan Oprea (80 de ani), Ştefan Cazimir (80 de ani), Ion Iovan (75 de ani), Florin Mihăilescu (75 de ani), Nicolae Iliescu (75 de ani), Constantin Novac (75 de ani), Sorin Alexandrescu (75 de ani), Petre Got (75 de ani), Kantor Lajos (75 de ani), Ovidiu Ghidirmic (70 de ani), Vasile Andru (70 de ani), Mihai Dinu (70 de ani), Ana Blandiana (70 de ani), Gabriela Adameşteanu (70 de ani), Gabriel Liiceanu (70 de ani), Geo Vasile (70 de ani), Şerban Foarţă (70 de ani), Nicolae Prelipceanu (70 de ani), Mihai Sin (70 de ani), Dan Cristea (70 de ani), Doina Cetea (70 de ani), Gabriel Pleşea (70 de ani), scriitori din toată ţara, ba chiar unul de la New York. Au fost premiaţi, cum anunţam la începutul acestor rânduri, şi preşedinţii filialelor USR, după cum urmează: Aurel Pantea (Filiala Alba-Hunedoara), Vasile Dan (Filiala Arad), Calistrat Costin (Filiala Bacău), Doru Munteanu (Filiala Braşov), Horia Gârbea (Filiala Bucureşti), Arcadie Suceveanu (Filiala Chişinău), Irina Petraş (Filiala Cluj), Cristina Tamaş (Filiala Constanţa), Gabriel Coşoveanu (Filiala Craiova), Cassian Maria Spiridon (Filiala Iaşi), Nicolae Oprea (Filiala Piteşti), Ioan Radu Văcărescu (Filiala Sibiu), Corneliu Antoniu (Filiala Galaţi-Brăila), Cornel Ungureanu (Timişoara). De asemenea, au mai primit premii şefii de secţie de la Asociaţia Scriitorilor Bucureşti: Aurel Maria Baros (proză), Dan Mircea Cipariu (poezie), Gabriel Dimisianu (critică), Lucia Verona (dramaturgie) şi Victor Gh. Stan (literatură pentru copii şi tineret).
Dintre cei prezenţi, au luat cuvântul: Dan Cristea, Vasile Andru, Geo Vasile. Doina Cetea a citit o poezie, iar Dan Hăulică a evocat în faţa numeroasei asistenţe şedinţele de altădată din această sală, când scriitori importanţi, membri în Consiliul Uniunii, se opuneau indicaţiilor venite de la CC al PCR. În încheiere, a luat cuvântul prof. univ. dr. Andrei Marga, preşedintele ICR, membru al USR.
Această manifestare face parte din proiectul „Scriitorii pe Calea Victoriei, scriitorii la ei acasă”, un proiect de susţinere a literaturii române vii, finanţat de Guvernul României. Vicepreşedintele USR, Gabriel Chifu, care a înmânat diplomele premiaţilor prezenţi, a subliniat că această manifestare nu este la prima ediţie, Ziua scriitorilor români desfăşurându-se, cu mai puţin fast, şi anii trecuţi, în semn de omagiu din partea USR pentru membrii săi, care şi-au consacrat întreaga viaţă literaturii.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara