Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ziua Internaţională a Zonelor Umede de Pavel Şuşară


Dimineaţa de 2 februarie, aceea cu care începe legitim atît de măreaţa Zi Internaţională a Zonelor Umede, ne-a prins cît se poate de prost: ne-a prins, care va să zică, uscaţi. Adică, îngheţaţi şi isterici. Ore în şir, jurnal după jurnal şi intervenţie specială după intervenţie specială au prezentat pe un ton apocaliptic sau, mai pe înţelesul editorilor de ştiri, cu limbă de moarte, faptul că în România s-a petrecut ceva incredibil, că echilibrul lumii s-a rupt fără speranţă şi că inevitabilul s-a produs, totuşi, în afara oricărei logici şi a oricăror aşteptări: domnişoarelor, doamnelor şi domnilor, a nins! Chiar aşa, a căzut zăpadă! Adică în acest loc care de milioane de ani nu cunoaşte decît veri toride, vipii incontinente, doar din cînd în cînd fracturate subtil de cîte un zvîcnet senzual de primăvară matură ori de către un spasm suav de toamnă tînără, a năvălit dintr-o dată, de undeva de sus, din nişte ceruri care din albastrul cel mai pur au devenit deodată alburii, nişte fuioare imaculate şi înfricoşătoare, ceva care seamănă cu precipitatul acela de pe rezistenţa congelatorului Arctic, un fel de tzunami celest, un diluviu cristalin, pufos şi devastator. Rapid şi irevocabil, toate zonele umede ale prezentatoarelor TV, fără nici o deosebire de post, oră şi patronat, au început să palpite la unison şi să psalmodieze pe acelaşi ton, mult mai potrivit pentru a anunţa invazii de extratereştri sau iminenta ciocnire cu o cometă, ireversibilul dezastru al fulguirii hibernale.

Tradiţional, venirea iernii era prilej de bucurie cam pentru toată suflarea omenească de pe aceste meleaguri. Copiii se bucurau pentru faptul banal că îşi puteau diversifica joaca în aer liber, ţăranii, pentru că recolta stătea la adăpost sub stratul de zăpadă şi era ferită de incisivitatea îngheţului sec, iar poeţii, a se revedea pastelurile lui Alecsandri sau ceva mai sumbrele peisaje de iarnă bacoviene, pentru că îşi puteau elibera imaginaţia, pe vastele spaţii unificate sub omăt, atît de fragmentarismul imaginii cotidiene, cît şi de zăpuşeala prăfoasă a zilelor de vară. Şi asta, ca să nu mai vorbim de pictori, să nu mai inventariem capodoperele tuturor culturilor temperat-continentale, evident ale culturilor apte de reprezentări simbolice şi de codificări artistice, născute din coliziunea unei retine simţitoare cu majestatea eterică a zăpezii.

Dar, de Ziua Internaţională a Zonelor Umede, satanizarea zăpezii, bocetele prelungi, de tragedie antică şi întreaga explozie de patetism umanitaristo-rutier nu privea, propriu-zis, faptul că în România, cu o întîrziere de vreo două luni şi jumătate, a nins, în sfîrşit. Problema este mult mai simplă. Coagularea zăpezii trebuie tradusă ipso facto ca o disoluţie a puterii administrative de la toate nivelurile. Dacă primăriile, administraţia drumurilor şi alte instituţii cu vaste competenţe în problema zăpezii n-au avut minima decenţă de a decide suspendarea ninsorii, atunci, în mod obligatoriu, trebuia ca ele să absoarbă instantaneu troienele şi să le depoziteze în siguranţă acolo unde le este locul. Deşi, cel puţin în Bucureşti, intervenţia autorităţilor a fost promptă şi eficientă, poate pentru prima oară în ultimii ani s-a circulat absolut decent pe străzile Capitalei, isteria mediatică a fost fără egal. Alessandra Stoicescu de la Antena 1, de pildă, era gata pregătită să transmită direct de la morgă sau de la faţa locului, adică de pe vastele cîmpuri presărate cu mii de cadavre congelate, strigătele de jale şi suspinele de durere ale unei ţări întregi peste care a căzut zăpada, zăpadă pe care n-au topit-o primăriile încă din văzduh, văzduh care n-a fost nici el bine administrat de către cei îndreptăţiţi să o facă şi în care populaţia şi-a pus toată nădejdea etc. etc.

Dacă, obiectiv, măreaţa Zi Internaţională a Zonelor Umede ne-a surprins, aşa cum spuneam la început, îngheţaţi şi uscaţi, zona mediatică, în special cea vizuală, a fost perfect adaptată. Adică, integral umedă, cu ochii în lacrimi, cu spume la gură şi... într-o stare de excitaţie generalizată pe care, din pudoare, nu vreau s-o mai comentez. Trăiască Ziua Internaţională a Zonelor Umede!

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara