Numărul curent: 47

Actualitatea:
Zilele francofoniei de ---

De mai bine de zece ani, universităţile din Europa Centrală şi Orientală întreţin relaţii strânse de colaborare cu universităţile francofone, astfel că s-a simţit nevoia ca, în martie 2003, să se tragă o concluzie asupra realizărilor acestui ultim deceniu de francofonie. S-a născut astfel ideea unui forum de cooperare universitară la Iaşi. În alegerea oraşului gazdă au cântărit greu existenţa unor excelente filiere universitare şi tradiţia incontestabilă, francofonă şi francofilă, de care se bucură oraşul.
            
Manifestarea beneficiază de asocierea unor prestigioase instituţii ieşene şi naţionale. Cele cinci universităţi ieşene, "Al. I. Cuza", "Gh. Asachi", "Ion Ionescu de la Brad", "Gh. T. Popa", "G. Enescu", s-au alăturat Centrului Cultural Francez, Bibliotecii Centrale Universitare "M. Eminescu" şi Agenţiei Universitare Francofone, în încercarea de a pune în valoare, prin multiplele teme abordate, valenţele francofoniei în domeniul cooperării universitare.
           
Invitate la această manifestare sunt 47 de universităţi din ţări precum Franţa, Belgia, Elveţia, Canada, Grecia, Portugalia, Bulgaria, partenere ale universităţilor ieşene. Sunt invitaţi rectorii principalelor universităţi din Europa Centrală şi Orientală, şi anume din România, Turcia, Mecedonia, Bulgaria, Republica Moldova, Polonia, Ungaria, Albania. Mai bine de două sute de cadre universitare din România şi ţările menţionate vor fi prezente la manifestare, alături de sute de studenţi şi profesori ieşeni.
           
Prevăzut a avea loc între 26 şi 29 martie, forumul este structurat în conferinţe pe diversele teme de actualitate ce privesc francofonia.
           
Manifestarea va debuta miercuri, 26 martie 2003, orele 17.45, în aula Eminescu a Universităţii "Al.I. Cuza", prin deschiderea forumului în prezenţa autorităţilor locale şi sub patronajul Ministerului Educaţiei şi Cercetării din România. Prima zi se va încheia printr-o conferinţă ce evidenţiază rolul şi strategia Agenţiei Universitare Francofone, prin relevarea Noilor instrumente AUF pentru cooperarea multilaterală şi Departamentelor universitare de franceză în AUF.
           
Ziua a doua va antama o temă de mare actualitate: Cooperarea şi armonizarea europeană. Vorbitori precum Sorin Eugen Zaharia, din partea Agenţiei Naţionale pentru parteneriatul universităţilor cu mediul socio-economic APART, sau Christian Odoux, director executiv în cadrul Polului universitar european Lille-Nord Pas de Calais, vor realiza un bilanţ prin intermediul Exemplelor de cooperare universitară fructuoasă, ce evocă în mod pregnant succesul colaborării francofone. Actualitatea europeană în domeniu, procesul de la Bolonia şi noile forme de acordare a diplomelor va fi evocată de vorbitori străini şi români: Patrick Benard, consilier al ministrului Agriculturii şi expert PHARE, sau Ioan Pânzaru, vice-rector al Universităţii din Bucureşti.
           
Regionalizarea, noţiune importantă în terminologia şi strategia Uniunii Europene, va fi analizată în conferinţa Poli de excelenţă regionali, un concept pentru viitor, ca tendinţă favorabilă în promovarea eficace a francofoniei. Tema va fi susţinută de Roger Manière, director general ECO în cadrul AUF, Jean Beneteau, Director al Institutului Francofoniei pentru administrare şi gestiune din Sofia şi Olivier Gillet, reprezentant al delegaţiei Valonia-Bruxelles la Bucureşti. A doua temă abordată în cadrul forumului vizează Întreprinderea şi Universitatea şi urmăreşte punerea în valoare a dimensiunii economice a francofoniei, cu asocierea întreprinderilor franceze şi franco-române din România. Mai precis, vor fi analizate debuşeurile prefesionale ale filierelor din învăţământ. Ultima conferinţă tratează o problematică extrem de actuală şi de mare interes: De la exodul inteligenţei la mobilităţile transfrontaliere.
           
În ultima zi a forumului se vor organiza ateliere simultane.
           
Paralel cu organizarea forumului se va desfăşura un "Spaţiu de informare" asupra întreprinderilor franco-române, cu standuri ale acestora, şi întrunirea asociaţiilor studenţilor francofoni din România, iniţiată de Asociaţia Studenţilor Francofoni din Iaşi şi de Centrul Cultural Francez.
          
Urmare a unui deziderat de veritabilă coerenţă, forumul constituie aspectul principal al unui ansamblu de manifestări denumit "Zilele francofoniei", ce se derulează în toată luna martie.