Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
"Zile şi nopţi de literatură" la Neptun Scurt preambul de Gabriel Chifu

De curând, răsfoind un săptămânal cultural pe care de obicei îl citesc cu plăcere, mi-a atras atenţia o sintagmă dintr-un titlu ("festival internaţional de literaratură") şi un supratitlu ("Cel mai important eveniment literar din ultimii ani"). La prima vedere, grăbit, am crezut că e un articol consacrat Festivalului "Zile şi nopţi de literatură", organizat de Uniunea Scriitorilor la Neptun şi mi-am zis că e prea mult să spui "cel mai important eveniment literar din ultimii ani" chiar şi despre festivalul acesta care, de-a lungul celor cinci ediţii de până acum, şi-a dovedit viabilitatea atât prin calitatea scriitorilor invitaţi cât şi prin consistenţa dezbaterilor şi a lecturilor de poezie: această neîncetată şi prea apăsată dorinţă de a afirma priorităţi / întâietăţi şi când se cade şi când nu se cade ("Vai, sunt primul din parcare şi parcarea e goală!"...) mi se pare absolut păgubitoare şi trădează un supărător complex - ceva ce ţine de provincialism şi de existenţa petrecută în tonuri minore. Imediat însă m-am liniştit: nu, nu era vorba despre manifestarea de la Neptun, ci de alta, a cărei primă ediţie se pregăteşte la Iaşi şi care va avea loc exact în acelaşi timp.
Dar să ne întoarcem la festivalul de la Neptun. O scurtă recapitulare nu strică. A debutat în 2002, înfiinţat de Eugen Uricaru. În fiecare an s-a desfăşurat pe trei paliere: recitaluri de poezie şi lansări de carte, apoi un colocviu pe o temă dată şi, în fine, decernarea Premiului Ovidius şi a Premiului Festivalului. Câştigătorii acestor distincţii au fost: Jorge Semprún (2002), António Lobo Antunes (2003), Amos Oz (2004), Mario Vargas Llosa (2005), Andrei Codrescu (2006) - Premiul Ovidius; Alain Robbe-Grillet (2002), Ismail Kadare (2003), Toma� �alamun (2004), Cengiz Bektaş (2005) - Premiul Festivalului. Din 2006, intenţia organizatorilor ca festivalul să însemne şi un instrument capabil să sprijine afirmarea literaturii române în alte spaţii culturale s-a concretizat prin apariţia altor două categorii de premii: pentru traduceri din literatura română (primul laureat a fost Alain Paruit) şi pentru editarea şi promovarea literaturii române în lume (acest premiu a revenit Editurii Gallimard). Fiindcă vorbeam de schimbările survenite în structura premiilor, e cazul să subliniem faptul că, având un format principal fix, festivalul nu-şi refuză totuşi modificări de program şi de regulament, mai mari sau mai mici, se redefineşte permanent, pentru a răspunde cât mai bine aşteptărilor. Astfel, din acest an reuniunea literară de la Neptun nu se mai petrece în a doua jumătate a lunii septembrie, ci acum, la începutul verii, între 8 şi 12 iunie. De ce? Festivalul se vrea o manifestare culturală deschisă, adresată publicului interesat de literatură. Or, perioada aceea din septembrie e un sezon "mort": nici nu s-au întors elevii şi studenţii (publicul-ţintă potenţial...) din vacanţă, nici nu mai sunt turişti în Neptunul care, atunci, are aerul melancolic al unui decor cinematografic părăsit de echipa de filmare. Să sperăm că noua dată de desfăşurare se va adeveri mai prielnică. Oricum, dacă ţinem seama de caracterul deschis al manifestărilor culturale de la Neptun (şi la dezbaterile colocviului, şi la lecturile poetice, şi la ceremonia de decernare a premiilor e liber să participe oricine doreşte!), dacă ţinem seama şi de lista de o sonoritate impresionantă a scriitorilor care au participat în anii trecuţi şi, neîndoios, vor participa şi de aici înainte la acest festival, eu cred că s-ar putea face mai mult la acest capitol, al apropierii, al atragerii publicului: o firmă inteligentă ar trebui să organizeze un sejur la Neptun în perioada festivalului (o formă de turism cultural...): nu e puţin lucru să-i vezi şi să-i asculţi pe Llosa sau pe Robbe-Grillet, pe Amos Oz sau pe Kadare, pe Evtuşenko sau pe Michnik (sunt cumva prea naiv?...).
În vara aceasta, la Neptun, sunt prezenţi scriitori din 23 de ţări: Albania, Belgia, Bulgaria, Estonia, Franţa, Germania, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Polonia, Portugalia, Moldova, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Statele Unite, Suedia şi, desigur, România. Dacă privim C.V.-urile invitaţilor, vom observa că predomină personalităţile culturale cu dublă deschidere, acei oameni-punte care leagă, compa­tibilizează două limbi, două culturi. Ceea ce e firesc, mai ales la o ediţie care şi-a propus să pună în discuţie o temă ca aceasta: "Aşteptările europene faţă de literatura ţărilor recent aderate la Uniunea Europeană. Scriitorii din ţările ex-comuniste împărtăşesc din experienţa lor". În Cuvântul înainte din cartea festivalului, Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor, explică raţiunea acestei opţiuni: "Două lucruri ne-au determinat să alegem pentru Zilele şi nopţile de la Neptun tema lor principală: Aşteptările europene faţă de literatura ţărilor recent aderate la U. E. Primul este că literatura este parte a integrării politice. Unei Europe fără frontiere îi va corespunde şi o literatură fără frontiere. Al doilea lucru este că aderarea presupune nu doar o justificată euforie, dar şi o sumă de responsabilităţi şi pentru a ni le asuma trebuie să le cunoaştem: ce se va întâmpa cu literatura română postaderare? Aşteptăm de la prietenii noştri de peste hotare, care au făcut înaintea noastră experienţa aderării, răspunsuri la, deocamdată, întrebările noastre."
Gândindu-mă la tema colocviului îmi vine în minte acea clasică povestioară pe care o adaptez şi simplific aici: Un om din Cracovia, să-l numim V., are o viziune în timpul somnului prin care i se cere să meargă la Praga, să sape la temelia podului Karluv de pe Vltava unde va găsi o comoară. Omul dă ascultare acestei predicţii, călătoreşte în Cehia şi caută comoara în locul care i se arătase în vis. Capitanul străjerilor de la acel pod îl zăreşte pe când trudea fără nicio şansă de izbândă şi se interesează ce face: omul îi destăinuie viziunea sa, iar căpitanul izbucneşte în râs, mirat de credulitatea străinului şi i se confesează la rândul său: "Oho, şi eu, dacă m-aş fi luat după visele mele, ar fi trebuit să pornesc spre Cracovia, acolo, în casa unui om pe nume V., dacă aş căuta, aş găsi ascunsă după sobă o comoară. Dar cum să mă încred în aşa ceva!..." Auzind aceasta, omul nostru pe nume V. pune capăt încercării sale istovitoare, se înapoiază la Cracovia şi acasă, după sobă, află comoara. Înţelesul pilduitor al acestei istorioare ar suna, din perspectiva mea, cam aşa: e nevoie să călătoreşti în afară, să te aşezi în oglinda celorlalţi, pentru ca să ajungi la tine însuţi, să te descoperi pe tine, cel de profunzime, să dai peste adevărul tău, peste comoara care e de aflat totdeauna în tine. Probabil, acesta e unul dintre sensurile discuţiei care se va purta anul acesta la Neptun: comunitatea europeană aşteaptă totul sau nu aşteaptă nimic de la noi. Acest tot sau nimic e totuna cu a fi noi înşine: dacă vom fi noi înşine ne vom fi îndeplinit datoria, contribuind cu câtimea noastră de individualitate, de expresivitate la acea eternă fotografie de grup a comunităţii europene. Dar să nu ne pripim, să aşteptăm dezbaterile, sunt convins că vor exista multe puncte de vedere incitante.
Înainte de a încheia aceste sumare rânduri de prezentare, se cuvine să notez numele membrilor juriului care are misiunea să desemneze laureaţii: Nicolae Manolescu, Tania Radu şi Gabriel Dimisianu. De asemenea, se cuvine să precizez că acest proiect se realizează prin efortul de zi cu zi, vreme de un an, al colegei noastre Irina Horea, directorul festivalului, ajutată de Gabriela Vişan.
Aşadar, pe foarte curând, în zile şi nopţi de literatură, la Neptun.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara