Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
William Shakespeare - Richard al II-lea de George Volceanov

În anul 2016, marcat, pe întregul mapamond, de nenumărate evenimente menite să comemoreze 400 de ani de la moartea Marelui Will, echipa de traducători angajată în realizarea unei noi ediţii româneşti a integralei Shakespeare se pregăteşte să lanseze Volumul XI, cu ocazia apropiatului Târg Gaudeamus (16- 20 noiembrie). Acesta cuprinde piesele Richard al II-lea (trad. de George Volceanov, prefaţă de Pia Brînzeu) şi Henric al IV-lea, Partea întâi (trad. şi prefaţă de G. Volceanov) şi a doua (trad. de Lucia Verona, prefaţă de Emil Sîrbulescu), notele fiind semnate de către coordonatorul şi îngrijitorul ediţiei, semnatarul acestor rânduri. Iniţial, ne-am dorit să marcăm anul internaţional Shakespeare prin lansarea a două volume (Volumul XII urma să includă, în premieră naţională, şi textul integral al piesei Sir Thomas More, scrisă de un grup de cinci dramaturgi printre care şi Shakespeare, traducerea românească fiind realizată, în oglindă, de către cinci traducători.) Am lansat această ediţie ca pe o iniţiativă privată, fără sprijin instituţional, la o editură despre al cărei patron ştiam că nu prea obişnuieşte să-şi plătească colaboratorii. De la Volumul V încoace am continuat-o la Editura Tracus Arte, care a obţinut, în anii trecuţi, sprijinul financiar al Institutului Cultural Român (pentru un volum) şi al AFCN pentru alte cinci volume (ce-i drept, într-un rând, după o scrisoare de protest lansată în favoarea ediţiei de către academicianul Eugen Simion, susţinut de alte personalităţi ale literaturii române). În anul mondial Shakespeare, AFCN (nu ştiu cine sunt ei, pentru mine această siglă rămâne o entitate culturală menită să arbitreze corect nişte proiecte culturale şi atât, nu mă interesează identitatea juraţilor, nu mi-am făcut niciodată şi nici n-o să-mi fac vreodată lobby în vreun grup de interese sau pe lângă vreo coterie) a decis că cele două volume Shakespeare sunt nişte proiecte literare nesemnificative. Judecata negativă nu mă viza pe mine, nici ediţia îngrijită de mine, ci pe însuşi Shakespeare. Richard al II-lea nu este, într-adevăr, Hamlet, dar figura tragică a regelui uzurpat netezeşte calea spre tragedia prinţului danez: odată cu Richard inventează Shakespeare psihologia abisală; Richard al II-lea este, în tot canonul shakespearian, titlul care şi-a câştigat renumele de unică piesă-poem (datorită limbajului ei poetic şi incidenţei mari a cupletelor rimate, aspect escamotat de Mihnea Gheorghiu în mai vechea traducere românească); să mai adaug că Falstaff, protagonistul celor două piese Henric al IV-lea, reprezintă (nu numai pentru Harold Bloom din Canonul occidental şi Shakespeare: inventarea umanului!) chintesenţa umanului, că Sir Jack a fost timp de secole personajul shakespearian emblematic din teatru, operă şi cinematografie? În ciuda opacităţii şi ignoranţei acestui kafkian AFCN (deoarece nu bănuiesc o instituţie atât de serioasă de rea-credinţă) care judecă după norme şi criterii absurde, decapitând susţinerea financiară a proiectului Shakespeare, acesta va merge mai departe. Cu sau fără AFCN. Citându-l Bolingbroke, ajuns regele Henric al IV-lea: „Nu ne-aşteptăm / Nici la iubire, nici la ajutor.” Pentru că unii, cu funcţii de răspundere (funcţii şi-atât!), poate că încă nu şi-au dat seama că a te apropia de Shakespeare reprezintă, în primul rând, un act de iubire.

Actul IV, Scena 1 (fragment)

BOLINGBROKE: Aduceţi-l pe Richard, să abdice / În văzul lumii, ca să nu existe / Vreo suspiciune. YORK: Merg să îl aduc.(Iese York.) BOLINGBROKE: Domnilor, cei ce sunteţi arestaţi / Numiţi câte-un garant până la data / Când fi-veţi judecaţi. Nu ne-aşteptăm / Nici la iubire, nici la ajutor. (Intră Richard şi York.) RICHARD: Vai, sunt chemat în faţa regelui / Când încă nu m-am lepădat de gândul / Că fost-am rege! – Abia am învăţat / Să linguşesc şi să mă ploconesc. / Lăsaţi durerea să mă-nveţe-n timp / Să fiu supus. Şi totuşi, mi-amintesc / Cum cei de faţă toţi au fost ai mei. / Şi nu strigau în cor cu toţi „Trăiască?” / La fel făcea şi Iuda cu Cristos6. / Pe el, din doişpe, unu’ l-a trădat; / Pe mine, toţi, din douăsprezece mii. / Trăiască Regele! Spuneţi: Amin! Sunt şi popă şi ministrant? Atunci, / Amin. Trăiască Regele, chiar dacă / Nu-s eu acela. Şi-Amin, dacă Ceru-l / Socoate rege-n locul meu. De ce / Am fost chemat? YORK: Să faci, de bună voie, / Ceea ce, istovit de-atâta fală, / Te-ai oferit să faci: să-i laşi coroana / Lui Henry Bolingbroke. RICHARD: Daţi-mi coroana. / – Vere, poftim. De-o parte-i mâna mea;/ De cealaltă, a ta. Coroana de-aur / Parcă-i fântână-adâncă şi-are două / Căldări; cea goală saltă-n sus zglobie,/ Cea plină se coboară nevăzută. / Jos, plin de lacrimi – sufletu-mi distrus, / Pe când tu urci din ce în ce mai sus. BOLINGBROKE: Credeam că vrei s-abdici de bună voie. RICHARD: Îţi dau coroana, da-mi păstrez durerea./ Slava şi rangul mi le poţi lua, / Dar voi domni peste durerea mea. BOLINGBROKE: Tu, cu coroana, grijile-mi pasezi. RICHARD: Dar pe-ale mele nu le micşorezi. / Durerea mea e preţul indolenţei, / Iar grija ta e rodul insistenţei./ Am griji, deşi am renunţat la ele; / S-în slujba ta, însă rămân a’ mele. BOLINGBROKE: Deci, îţi convine să cedezi coroana? RICHARD: Nu prea. Zău, nu, căci va să fiu nimic. / Nu pot să zic nu tocmai când abdic. / Uitaţi-vă la toate cum renunţ. / Eu de pe cap îmi scot povara grea / Şi las din mână sceptrul ăsta greu, / Din piept îmi smulg trufia mea regească, / De mir mă spăl cu lacrimile mele, / Cu mâna mea predau coroana, iată, / Cu limba mea renunţ la titlul sacru / Şi vă dezleg de tot ce mi-aţi jurat. / Renunţ la toată pompa şi la fală, / Precum şi la conace şi venituri. / Abrog decrete, legi şi hotărâri. / Să-i ierte Dumnezeu pe-aceia care / S-au lepădat de mine prin trădare, / Dea Dumnezeu ca tot ce ţi-au jurat / Aievea fie veşnic respectat. / Eu, care n-am nimic, să nu fiu plâns, / Iar tu să fii-ncântat cu tot ce-ai strâns. / Pe tronul lui Richard de-ani mulţi s-ai parte, / Iar eu curând să mă cufund în moarte. / „Trăiască Henry, regele legal”, / I-urează fostul său stăpân regal, / „Dă-i, Doamne, ani cu zile însorite.” / Ce-a mai rămas? NORTHUMBERLAND: Doar să citeşti aceste / Învinuiri şi faptele-ţi odioase/ Ce le-aţi comis tu şi oamenii tăi, / Lezând prosperitatea ţării noastre; / Dacă le recunoşti, va şti şi lumea / C-ai meritat de drept să-ţi pierzi coroana. RICHARD: Aşa, deci? Va să-mi dau pe faţă toate / Greşelile? Dragă Northumberland, / De-am ţine socoteala tuturor / Greşelilor pe care le-ai comis,/ Nu te-ai jena să le citeşti în faţa / Acestei adunări distinse? Dacă / Ţi-ar fi un pic de jenă, ai găsi / O faptă-abominabilă, constând / În detronarea unui rege şi / Călcarea unui jurământ, pătată / Şi blestemată-n cartea Cerului. / Toţi care staţi şi mă priviţi acum, / Ce chinuit sunt de năpasta mea, / Deşi păreţi să vă spălaţi pe mâini, / Părând miloşi precum Pilat, voi toţi / Mă răstigniţi pe crucea mea amară, / Iar apa nu vă spală de păcat. NORTHUMBERLAND: Grăbeşte-te, my lord. Poftim, citeşte. RICHARD: Am ochii plini de lacrimi şi nu văd, / Dar sarea nu-i orbeşte într-atât / Încât să nu văd niscai trădători;/ Am consimţit să detronaţi un rege, / Să-i preschimbaţi în umilinţă slava, / În rob statutul său de suveran, În slugă maiestatea şi-n ţăran / Înaltul rang. NORTHUMBERLAND: My lord… RICHARD: Nu-s lordul tău, / Obraznicule, şi nu-s lord cu nimeni. / Nici nume n-am, nici titlu… Nu mai am / Nici numele din naştere – şi-acela / Mi-e uzurpat. Am apucat şi-această / Cumplită zi, când, după-atâtea ierni, / Nu ştiu nici cum mă cheamă. Vai, de-aş fi / Un rege de zăpadă: m-aş topi, / Ţinut sub soarele lui Bolingbroke, / Într-un şuvoi de lacrimi! Rege bun; / Mărite rege – chiar de nu prea bun – / De mai contează vorba mea în Anglia,/ Ordonă să se-aducă o oglindă, / Să văd în ea un chip falimentar, / Ce şi-a pierdut grandoarea de-altădată. BOLINGBROKE: Duceţi-vă şi-aduceţi o oglindă. (Iese un servitor.) NORTHUMBERLAND: Poftim, citeşte până vine-oglinda. / RICHARD: Măi, diavole, mă torturezi ’nainte / S-ajung în iad. BOLINGBROKE: My lord, lasă-l în pace. NORTHUMBERLAND: Poporul n-o să fie mulţumit. / RICHARD: Ba da. Am să citesc îndeajuns / Din cartea-n care-mi sunt trecute toate /Păcatele, iar cartea sunt chiar eu. (Intră servitorul cu oglinda.) Hai, dă-mi oglinda, să citesc din ea. / N-am riduri mai adânci? Am încasat / Atâtea lovituri şi n-au lăsat / Răni mai adânci pe chipul meu? Oglindă / Linguşitoare, tu mă duci cu vorba, / Precum curtenii-n vremurile bune. / Acesta-i chipul care zi de zi / Ţinea în casă zece mii de oameni? / Şi-acesta-i chipul ce, ca soarele, / I-orbea pe privitori? Acesta-i chipul/ Celui ce s-a purtat prosteşte-adesea/ Până ce i-a luat faţa Bolingbroke? / Fragilă slavă radiază chipul, / Ca slava de fragil este şi chipul, (Dă cu oglinda de pământ.) Căci, iată, s-a crăpat în mii de cioburi. / Rege tăcut, iată acu’ morala: / Ce iute mi-a distrus durerea chipul. BOLINGBROKE: De fapt, umbra durerii ţi-a distrus / A feţei umbră. RICHARD: Ia mai zi o dată! / „Umbra durerii” – hm, ia să vedem… / Că bine zici… Lăuntrică-i durerea-mi, / Iar plângerile mele exterioare-s / Doar umbrele durerii nevăzute, / Iar ea, în sufletu-mi năpăstuit, / Dospeşte-n taină. – Acolo-i e substanţa; / Şi, Rege,–ţi mulţumesc, eşti generos, / Căci nu-mi dai doar motive să mă plâng, / Ci mă înveţi şi cum să mă jelesc. / Îţi cer înc-o favoare, iar apoi / Mă duc şi n-o să te mai deranjez. / Se poate? BOLINGBROKE: S-auzim, mărite văr. RICHARD: „Mărite văr”? Sunt mai presus de-un rege; / Rege fiind, linguşitorii mei / Erau supuşi; acum, supus fiind, / Sunt linguşit de-un rege. Sunt prea mare / Să am nevoie să cerşesc ceva. BOLINGBROKE: Şi totuşi, cere-mi. RICHARD: Ai să-mi dai ce-ţi cer? BOLINGBROKE: Îţi dau. RICHARD: Atunci, dă-mi voie să mă duc. BOLINGBROKE: Unde? RICHARD: Oriunde vrei, să scap de voi. BOLINGBROKE: Duceţi-l careva în Turnul Londrei. RICHARD: „Duceţi-l!” Păi, voi, toţi, de nas m-aţi dus,/ L-aţi tras pe-un rege-n jos s-ajungeţi sus. BOLINGBROKE: Miercurea viitoare proclamăm / Încoronarea. Lorzi, vă pregătiţi / Cu toţii pentru-acest eveniment. (…)

Prezentare şi traducere de George Volceanov


Note:
1 Ţesătorii imigranţi protestanţi, proveniţi mai ales din Ţările de Jos, erau renumiţi pentru imnurile şi psalmii pe care îi cântau în timp ce lucrau.
2 Pumnalul de lemn făcea parte din recuzita personajului alegoric Viciul din moralităţi, piese religioase medievale. La „Viciul de-altădată” se referă şi Feste în A două- sprezecea noapte (IV, 2, 123-125).
3 „Iată dovada” (în latină, în original).
4 Joc de cuvinte în original, bazat pe polisemia cuvântului point, care înseamnă „vârful sabiei”, dar şi „şnur”.
5 Penisul de taur, uscat, era folosit ca bici – aluzie la subţirimea Prinţului.
6 Aluzie la momentul capturării lui Iisus, realizată prin trădarea lui Iuda (Evanghelia după Matei, 26:49).

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara