Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Vulgaritate de Alex. Ştefănescu

Lansează cărţi, dă autografe, este intervievat. Versurile sale sunt puse pe muzică şi cântate de numeroşi folkişti. Are un blog frecventat de mii de oameni, cu o deviză care evidenţiază asemă narea dintre poezie şi… o maşină de spălat rufe: „Poezia este o ardere care stoarce din tine tot ce e mai frumos”. O ardere care stoarce!

Succesul de care se bucură ca poet acest personaj, proprietar al unei pizzerii în Gura Humorului, este inexplicabil. Am accesat şi eu blogul lui Sorin Poclitaru (mărindu-i audienţa), am citit toate poeziile postate şi n-am înţeles prin ce anume plac. Toate sunt de un remarcabil prostgust. Autorul le concepe, de obicei, ca pe nişte pamflete în versuri şi, uneori, invectivele scabroase au, este adevărat, o anumită plasticitate. Dar aceste cazuri norocoase sunt rarisime. De cele mai multe ori Sorin Poclitaru revarsă pur şi simplu asupra unor oameni, numiţi sau uşor de recunoscut, zoaiele gândirii lui lipsite de respect faţă de semeni.

Un text de-a dreptul dezgustător este Poezie de dor de ceartă în care este terfelită amintirea reginei Ana la scurtă vreme după moartea ei. Autorul se face vinovat nu numai de lezmajestate, ci şi de sacrilegiul lezării demnităţii unui om într-un moment în care nu mai poate să se apere:

„Cu mare si monarhică tristeţe,/ S-a dus spre veşnicie gospodina/ Pe care regele-o numea regina/ De hăăăt demult, tocma’ din tinereţe.// A fost cumva cam pe neaşteptate/ Că era tinerică şi-n putere/ Şi acum primise şi ceva avere;/ Avea săraca, în sfârşit, de toate.// Că îl ţinuse câţiva ani pe rege/ Numa’ în aripioare de găină/ Şi borş de pătrunjel de prin grădină,/ De-i atârnau urechile de blege.// Şi acuma când scăpase la cotlet,/ Ca orice om de viţă princiară/ Se-mbolnăvi de gripă aviară/ Şi dusă-a fost, spre marele-mi regret.”

Tot un sacrilegiu este ideea nefericită a lui Sorin Poclitaru de a se referi, hlizindu-se, la lagărele de exterminare din timpul hitlerismului:

„Sunt iar rotund şi sferic,ca un boţ,/ Mă pot rostogoli ca orice minge,/ Şi aş slăbi,da’ naiba mă împinge/ Să mă îndop şi-ajung iar dodoloţ.// Cândva eram ca pana de păun,/ Puteam să fac reclama cea mai tare/ La lagăre, nemţeşti, de concentrare,/ Acuma pot să fac la moş Crăciun”. (Scrisoarea către burtoşi reloded).

Cum adică să faci reclame unor lagăre în care au fost asasinaţi oameni nevinovaţi? Ca glumă, ideea este stupidă. Iar din punct de vedere moral, este scandaloasă.

Şi alte „poeme” atrag atenţia prin folosirea unor cuvinte murdare, uneori exclusiv din plăcerea de a le folosi, fără nicio raţiune estetică. Este vorba, de fapt, de un act de defulare, echivalent cu acela al scrierii unor obscenităţi pe pereţii WC-urilor publice. Îmi pare rău că reproduc în continuare – dar trebuie să reproduc, ca să nu se creadă că exagerez – un fragment din pamfletul în versuri Blestem electoral:

„Am să te piş în cur, schelet de nap,/ Urât ca o eczemă pe-un varice,/ Atât de imbecil poţi fi, amice,/ De parcă ai o bucă-n loc de cap./ Libidinos ca nişte muci în budă,/ Şi scos de doamna mă-ta ca avort,/ Arăţi ca un căcat de câine mort/ Ce stă lăţit sub o prelată udă./ Te simţi inteligent când poţi scuipa,/ Şi ţi se înfierbântă neuronul,/ Născut dintr-o iubire cu tamponul/ A unui sconcs cu mămicuţa ta./…/ Eu mă gândesc că tat-tu-a fost matol/ Când a borât şi te-a făcut pe tine,/ Că până şi-unui gay i-ar fi ruşine/ Să te blagoslovească cu-n viol./ Rămâi în viaţa ta nevertebrată,/ Şi fă-ţi sepuku-n gară, în closet,/ Eşti cel mai dobitoc târtan boschet,/ Te piş în cur… o dată şi-nc-o dată.”

„Te simţi inteligent când poţi scuipa…” Este o caracterizare care i se potriveşte lui Sorin Poclitaru însuşi. El repudiază nu numai oameni, ci largi categorii de oameni, de exemplu pe femeile care conduc maşini:

„Când mergi pe drum şi vezi câte un Merţan/ Mergând cu o viteză de ţestoasă,/ Să nu crezi că-i vreo treabă dubioasă,/ Amice, e o femeie la volan./…/ De aia, dragii mei, vin şi vă spun/ Că îmi doresc şi fac şi incantaţii,/ Şoferi să fie-n lume doar bărbaţii,/ Iar ele…la transportul în comun.” (Despre femeile şofer).

Fără îndoială, niciun subiect nu este tabu pentru un poet. Cu condiţia ca el să facă din acel subiect poezie. Nimeni nu s-ar supăra, nici femeile, dacă ar scrie cineva o comedie inteligentă, spumoasă a modului cum conduc femeile automobilul. Dar Sorin Poclitaru iese, cu textul său, în afara literaturii şi rătăceşte în spaţiul nesfârşit al vulgarităţii.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara