Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica Ideilor:
Vom trăi și vom vedea de Sorin Lavric

Cu Alexandru Surdu ieșim din tehnică și punem cu adevărat piciorul în terenul conceptelor. Acum jargonul e la el acasă, în matca tradiției filosofice, iar unghiul de vedere e curat speculativ. Cu toate că în prefață autorul nu precizează originea textelor, din înfățișarea lor poți ghici că e vorba de prelegeri ținute în felurite împrejurări, pe care Alexandru Surdu le strînge acum între coperțile unei antologii. În ciuda varietății lor – matricea stilistică la Blaga, teoria ondulațiunii universale la Vasile Conta, categoriile aristotelice în interpretarea lui Noica, sensul economiei politice azi, sediul cavalerilor marmațieni (de la Vișeul de Sus) și cel al cavalerilor teutoni (de la Bad Mergentheim) –, temele sunt analizate după un protocol meticulos, care trădează stofa pedagogică a autorului. E o crasă apucătură didactică ca, vorbind despre economia politică sau despre Dumnezeu, ca să iau două exemple cu totul diferite, să indici etimologii, să dai citate din antici și să cauți ilustrări în lumea contemporană.
Există un laitmotiv ce revine cu încăpățînare în scrierile lui Alexandru Surdu, și anume pentada ca schemă privilegiată de explicație a fenomenelor din lume. Alegi cinci concepte ieșite din comun, le pui într-o ordine anume, găsești o regulă prin care treci de la un concept la altul (obținînd astfel algoritmul înlănțuirii), și apoi aplici schema asupra fiecărui proces pe care vrei să-l interpretezi. Procedeul se numără printre armele de predilecție ale dialecticii. Dacă un Fichte sau Hegel aveau obsesia triadei, Noica va fi adeptul incurabil al tetradei, căutînd mereu adeverirea unui schelet de patru concepte (temă-antitemă-teză-temă), a căror mișcare în cerc a urmărit-o cu încrîncenare teoretică.
Ceva asemănător se întîmplă cu Alexandru Surdu, în ochii căruia pentada e panaceul lămuritor în stare a detrona virtuțile explicative ale celorlalte scheme. Din acest motiv o găsește în Platon, ale cărui genuri supreme sunt în număr de cinci (ființa, același, altul, stare, mișcare), o găsește la Blaga, în cei cinci factori ce formează matricea stilistică (spațiul, timpul, accentul axiologic, anabasicul-catabasicul, năzuința formativă), și o găsește în supercategoriile cu ajutorul cărora scolastica vorbește despre Dumnezeu: totul, unul, infinitatea, eterul, absolutul. Și pentru ca teologia să se întregească cu reperele calendarului creștin, cincimea își face simțită prezența și aici: „Pentada este numărul de aur al dreptei filosofări, iar creștinismul se bazează pe cele cinci credințe: Buna-Vestire, Nașterea, Faptele lui Iisus Hristos, Răstignirea și Învierea.“ (p. 149)
O discuție aparte ar merita Simularea Apocalipsei, text în care controversa actelor de identitate prevăzute cu cip biometric îi prilejuiește autorului o diatribă fioroasă `mpotriva numărului fiarei: 666. Cum nu poți fi creștin fără să accepți Apocalipsa lui Ioan, Alexandru Surdu admite efectul fatidic al numărului cu pricina, în care vede o adeverire a proniei: dacă așa stă scris în Noul Testament, așa se va întîmpla, ceea ce înseamnă că suntem martorii unui eveniment care, în ciuda celor care văd în gogorița lui 666 simptomul unei țicneli mistice, se va întîmpla oricum. Altfel spus, la mijloc e o conjurație pe care nici Dumnezeu nu o poate opri, și atunci cum să sabotăm providența? Chiar dacă refuzi implanturile cu cip, ele vor reveni sub o altă formă, mult mai subtilă. Nu-ți rămîne decît să-i descoperi pe cei care, luînd în rîs ipoteza conspirației, sunt cei dintîi care pun umărul la împlinirea ei.
Cu un ritm lent, de pedanterie didactică, Alexandru Surdu e un autor tacticos, de expresie clară. Nu are porniri polemice, și chiar și atunci cînd critică, nu atacă persoane, ci țintește idei. Că în spatele lor se ascund oameni în carne și oase se subînțelege, numai că Alexandru Surdu, abil, nui numește, cel mult se referă la ei aluziv, lăsînd cititorului libertatea de a pune pe cine crede în identitatea cu pricina.
Volumul se dezechilibrează în partea a doua, cînd discursurile pe care autorul le-a ținut la Bad Mergentheim și Vișeul de Sus, despre cavalerii teutoni și marmațieni, au altă alură decît eseurile de ținută speculativă din prima parte. Primele sînt circumstanțiale, dictate de un episod evocator, celelalte sunt imponderabile, precum niște fragmente de teorie atemporală. Cît despre avatarurile lui 666, vom trăi și vom vedea.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara