Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
Vocile României de Guy Cherqui

"Numele violonistului şi compozitorului George Enescu e un simbol al contribuţiei pe care în secolul 20 atâţi artişti şi intelectuali români au adus-o vieţii culturale europeneť, scrie muzicologul Guy Cherqui la 125 de ani de la naşterea marelui muzician, în numărul pe luna mai al prestigioasei reviste italiene de muzică Amadeus. Reproducem fragmentar articolul muzicologului

"Cel mai mare compozitor
al secolului XX"


Recentul turneu european şi american al celebrei soprane Mariana Nicolesco, care a luat alături de ea tineri artişti lirici români, interpretând liedurile lui George Enescu, atât de puţin cunoscute, ne oferă ocazia ideală pentru a reaminti locul de frunte pe care România l-a deţinut şi-l deţine în lumea artelor şi a literaturii occidentale. De la Tristan Tzara, fondatorul Dadaismului, la Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionesco sau Brâncuşi, lista intelectualilor şi artiştilor români care au adus o contribuţie esenţială la cultura Europei este lungă şi importantă.
Emigraţi, de cele mai multe ori pentru motive politice, în Franţa sau în Statele Unite, ei s-au distins printr-o remarcabilă deschidere faţă de limbile şi culturile altora. Eliade vorbea opt limbi diverse, printre care sanscrita şi persana, Ionesco şi Cioran au ales să scrie direct în limba franceză, fiecare dintre ei manifestând o mare hotărâre în menţinerea unor legături strânse cu ţara de origine (Cioran îl traduce pe Mallarmé).
Relaţia între România şi lumea muzicii reflectă o cultură bogată în tradiţii, din care vin unii dintre cei mai iluştri artişti lirici din toate timpurile, începând cu Hariclea Darclée, muza indiscutabilă a verismului în operă, prima Tosca, prima Wally, prima Iris. Am putea vorbi de Maria Cebótari, de Viorica Ursuleac, soţia dirijorului Clemens Krauss şi incredibila interpretă a lui Richard Strauss. Mai recent, de tenorul Ludovic Spiess, de Viorica Cortez, de Ileana Cotrubaş, pe care spectatorii milanezi şi-o amintesc dintr-o faimoasă Bohčme cu Luciano Pavarotti, sau chiar de Angela Gheorghiu, soprană promovată de unele case de discuri şi, împreună cu soţul său, tenorul Roberto Alagna, obiect de interes al tabloidelor. Şi, mai ales, desigur, last but not least, despre Diva Mariana Nicolesco, interpreta celor mai multe premiere absolute din întreaga istorie a Teatrului alla Scala din Milano.
Dacă România a contribuit atât de mult şi dintotdeauna la istoria artei cântului (tradiţia muzicii vocale are rădăcini adânci în această ţară), acelaşi lucru se poate spune despre instrumentişi şi dirijori. E destul să ne amintim numele legendare ale lui George Georgescu, Dinu Lipatti sau Sergiu Celibidache, cărora li se alătură altele, cunoscute mai ales de melomanii cei mai pasionaţi: Ionel Perlea, extraordinar şef de orchestră din anii '50, ori Constantin Silvestri.
Alţi interpreţi îşi desfăşoară în continuare o fericită carieră, ca Lawrence Foster, ai cărui părinţi originari din România au emigrat în America, pentru a nu mai vorbi de pianistul Radu Lupu.
Această înşiruire e suficientă pentru a demonstra în ce măsură România s-a aflat în permanenţă în centrul vieţii muzicale europene; apropiata aderare la Uniunea Europeană, ca şi contrastul între o viaţă intelectuală şi artistică deosebit de dinamică şi realitatea unei ţări marcate încă de dificultăţi de ordin social şi material, generează în prezent un nou interes pentru România. Am menţionat turneul sopranei Mariana Nicolesco, dar am putea reaminti de asemenea primul London Festival of Romanian Composers, care s-a desfăşurat în vara trecută.
Vitalitatea aceasta se regăseşte în domeniul compoziţiei. Creaţia lui Enescu, legendar violonist, mai puţin cunoscut prin activitatea sa componistică, dar figură emblematică a culturii româneşti din prima jumătate a secolului 20, merita să capete un mare relief. A făcut-o în mod excepţional Mariana Nicolesco într-un recent recital la Paris.
George Enescu - care în Franţa şi-a transformat numele în "Georges Enesco" ş...ţ s-a născut în Moldova în 1881 (se împlinesc acum 125 de ani de la naşterea sa). Este admis de timpuriu la Conservatorul de la Viena, la recomandarea lui Eduard Caudella, directorul Conservatorului din Iaşi. Micul Enescu, la numai 12 ani, îl uimeşte până şi pe Brahms, interpretând câteva dintre compoziţiile acestuia. Descoperă la Viena muzica de operă şi marea tradiţie austriacă, dar capitala muzicală e în acel moment Parisul, unde este pe cale să se nască o nouă generaţie de compozitori. Recomandat lui Massenet, Enescu se instalează la Paris, care va deveni pentru cincizeci de ani cea de a doua patrie a sa.
Studiază compoziţia la Conservator cu Massenet şi Fauré, dar e deja un autor prolific, considerat de presă drept "un nou Mozart". Lucrările sale, Rapsodia Română, Simfonia I, Suita pentru Orchestră Nr. 1, sunt dirijate de Gustav Mahler şi Willem Mengelberg. Stilul său însă, din ce în ce mai elaborat, îi pune în dificultate pe interpreţi. Enescu trăieşte din activitatea lui de interpret, mai curând decât din aceea de compozitor, călătoreşte mult, se manifestă împreună cu Richard Strauss, Gabriel Fauré, Pablo Casals, iar în timpul primului război mondial se află în România, unde ulterior avea să dirijeze prima reprezentaţie cu Maeştrii Cântăreţi din Nürenberg şi prima execuţie a Simfoniei a 9-a de Beethoven.


Enescu va reprezenta
întotdeauna Absolutul


După război, îşi împarte viaţa între Franţa şi România. Activitatea sa pedagogică devine în acea perioadă deosebit de importantă. Dinu Lipatti e unul dintre protejaţii săi - o legendă a secolului - violonist, apoi pianist şi compozitor. Maestru al lui Yehudi Menuhin, pe care-l urmăreşte cu atenţie şi prudenţă, privilegiind întotdeauna interpretarea muzicală şi nu virtuozismul pur, îi va transmite acestuia un profund sens al umanităţii, care nu-l va părăsi pe Menuhin niciodată, aşa cum s-a văzut şi atunci când i-a luat apărarea lui Furtwängler după cel de al doilea război mondial.
Intensa activitate concertistică n-avea să-l împiedice pe George Enescu să compună în continuare (sonatele pentru pian, opera Oedip, Suita a III-a pentru Orchestră).
Revenit în România în timpul celui de al doilea război mondial, Enescu se luptă cu îndârjire pentru valorile contemporane ale muzicii româneşti (Constantin Silvestri, Ionel Perlea), îndepărtându-se însă de propria activitate componistică. După război susţine concerte cu Menuhin şi Lipatti şi, la venirea la putere a comuniştilor, se exilează pentru totdeauna la Paris, unde se stinge în mai 1955, lăsând diverse lucrări neterminate.
Şi e de neînţeles până în ziua de azi că unul dintre cei mai de seamă interpreţi ai secolului 20, compozitor de asemenea, nu se bucură de o faimă corespunzătoare operei pe care a creat-o şi rolului său în viaţa muzicală. Yehudi Menuhin îl considera fără ezitare cel mai mare compozitor al secolului 20, căutând în permanenţă să-i promoveze opera, aşa cum, pe urmele lui Menuhin, o face acum Mariana Nicolesco cu liedurile sale.
Departe de România, în timpul dictaturii ceauşiste, Mariana Nicolesco avea să se întoarcă în patrie după 21 de ani de absenţă, în 1991. De atunci încoace a reuşit să stimuleze viaţa muzicală a ţării, dedicându-se formării tinerei generaţii de artişti lirici, organizării de manifestări importante, ca Festivalul Liedului Românesc de la Braşov, oraşul său, ori Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée de la Brăila, oraşul natal al marii predecesoare, făcând cunoscută lumii, totodată, tradiţia muzicală a României şi creaţia compozitorilor români, începând bineînţeles cu George Enescu.
Una dintre manifestările cele mai recente a avut loc la Palatul Béhague din Paris, sediu în prezent al Ambasadei României din capitala Franţei şi monument istoric ce dispune de propriul său teatru, aflat acum în condiţii precare, pentru care Mariana Nicolesco se gândeşte să elaboreze un program de restaurare.
Concertul i-a oferit Marianei Nicolesco ocazia nu numai de a prezenta publicului francez tinere voci de valoare ale României, dar şi de a face cunoscute pagini inedite de George Enescu, liedurile sale, - omagiu adus marelui compozitor şi deopotrivă anilor săi parizieni.
Enescu a compus 42 de lieduri pentru pian, dar şi pentru cor şi orchestră (Die Nächtliche Herschau, Aurora), în limbile franceză, germană şi română, dintre care o parte pe versurile Reginei Elisabeta a României, muziciană, pictoriţă şi poetesă cunoscută sub numele Carmen Sylva. Consoartă de origine germană a Regelui Carol I al României, Regina scria în limba maternă (Der Bläzer, Zaghaft, Armes Mägdlein, Der Schmetterlingskuss).
Mariana Nicolesco a încheiat cu un imens succes Concertul de Lieduri Enesciene, interpretând unul dintre cele Şapte Cântece pe versuri de Clément Marot op.15, scrise în 1907-1908, celebrul - de acum înainte - Languir me fais. Mai toate aceste lieduri au fost compuse înainte de primul război mondial (în afară de op.19: Trei melodii pe versuri de Fernand Greg, care e din 1916). Unele au fost revăzute de compozitor în anii '30, versurilor de Carmen Sylva adăugându-li-se altele, de autori francezi cunoscuţi, din secolul 19, ca Leconte de Lisle, Albert Samain, Sully Prudhomme. Iar şederea lui Enescu la Viena, contactul cu maeştrii austrieci generase, încă de la începutul carierei sale, gustul pentru lied, stimulat de o importantă influenţă schubertiană.
Mariana Nicolesco a oferit acest Recital nu numai la Paris, ci şi în România şi în Japonia. Urmează Ierusalimul şi din nou America, unde marele compozitor a predat o vreme la Mannes College of Music din New York, primul oraş care avea să-i recunoască talentul de compozitor. Şi rămâne artistei să găsească acum o casă discografică pregătită să producă şi să difuzeze interpretarea liedurilor enesciene.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara