Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

La aniversara:
Visul ca in-speriență de Sonia Elvireanu

Două cărți noi , lansate în 2017, De veghe printre cărți și Viața mea de noapte, întregesc opera Irinei Petraș și dezvăluie ipostazele personalității sale. Viața mea de noapte e un volum inedit în creația sa, despre experiența nocturnă sau „versantul oniric“ al existenței sale.
Autoarea se prezintă publicului în trei ipostaze: critic literar (De veghe printre cărți); prozator oniric (Viața mea de noapte); pictor prin vernisajul expoziției personale Insperiențe. Pictorul și criticul se completează minunat, confluența lor e creatoare de sensuri, concepte, transferate din pictură în critică și invers: „Cu ajutorul viselor pot aprofunda știința semnelor și simbolurilor, nu în manieră ocultă, ci ca exercițiu hermeneutic.“
Viața mea de noapte ficționalizează oniricul în tentativa de cunoaștere a sinelui, fiindcă „ceea ce vezi, simți, înțelegi, pe scurt, trăiești în vis/prin intermediul viselor este o experiență/in-speriență de consistență și însemnătate (aproape) egale cu ale experienței diurne, în stare de veghe. Și visele intră în definirea de sine, și ele lasă urme, și ele te construiesc.“
Interesul unui critic pentru oniric poate părea surprinzător. Pentru Irina Petraș visul e timp/spațiu în care prind viață lumi stranii, iar eul biografic se manifestă ca alter, actant ori spectator, la fel ca în viața reală, sau chiar conștiință prin care se filtrează întâmplările. Visul are o uimitoare putere de creație, propune o lume nocturnă, paralelă celei diurne, stranie, fantastică, coșmarescă, generează povești vizuale, inexplicabile rațional, cu rădăcini în inconștientul personal. Visele sunt „simulări narative ale unor episoade biografice“ (Jacques Montanger,Rêve et cognition), nuclee estetice pentru artistul a cărui imaginație o influențează, un labirint vizual, la fel ca mentalul scriitorului pe care criticul încearcă să-l dezlege: „Multe scene din vis au într-adevăr valoare estetică și putere expresivă.“
Criticul Irina Petraș se întoarce spre sine întro tentativă temerară de autocunoaștere prin interpretarea viselor: „Să încerci să înțelegi de ce ai visat un vis anume e un exercițiu de cunoaștere mai adâncă a propriei tale vieți, de explorare, prin intermediul memoriei, a propriei tale creșteri în timp.“
Textul volumului e precedat de Argument, Visul ca in-speriență, în care autoarea explică termenul, justificându-și demersul scriptic: „I-aș spune vieții de noapte in-speriență, fiindcă se petrece înăuntru, un înăuntru cu mai multe sensuri: e experiență aproape exclusiv mentală (spun «aproape» fiindcă trupul răspunde și el, haotic, la semnalele viselor.)“
Explorarea oniricului intră în zona psihanalizei, psihologiei cognitive, științelor neurocognitive. Visul e o proiecție mentală a psihicului fiecăruia, nu poate fi dovedit, doar relatat. El ne introduce într-un spațiu oniric care are aparența realului, în care eul „experimentează mai multe forme și metamorfoze“, chiar și moartea. Visul este „experimentarea imperfectă a morții“, dar și limbaj complemetar poeziei, deci „poveste cu sens“, „formă ficțională de răspuns“ la stimuli exteriori.
Irina Petraș nu propune o metodă de interpretare a viselor, ci le povestește, le recreează prin cuvânt, dându-le o semnificație prin prisma lecturilor sale bogate în domenii conexe artei. Creează astfel conștient ficțiuni prin povestirea visului, fiindcă orice întâmplare trăită aievea ori în vis, dar povestită, devine ficțiune: „Odată interpretate, memoria, visul, lumea devin ficțiuni, deci realități.“ Nu povestește integral un vis, ci decupează „secvențe din care se poate extrage un petic de înțeles și care pot fi subsumate unor teme și subteme.“
În capitolul Ipoteze, autoarea ne oferă o perspectivă teoretică asupra viselor: definiție, origine, natură, rolul psihoterapeutic al visului. Irina Petraș nu adoptă întru totul părerea specialiștilor, ci filtrează teoriile despre vis prin propria experiență onirică, formulându-și reflecțiile pe autenticul trăirilor.
Interpretarea viselor înseamnă căutarea semnificației lui, generată de convingerea că activitatea mentală onirică este ea însăși un exercițiu de „căutare a unui sens, de rezolvare a unui impas“ prin conexiunile neștiute pe care le face creierul în timplul somnului. Însă între vis, când conștiința e în repaos, și povestirea lui în stare de veghe e o mare diferență. Raționalul, conștiința intervin involuntar în povestire, reordonează secvențele, povestea visului are un narator, similar regizorului unui film. Orice interpretare e fără voie o falsificare a autenticului trăit, iar autoarea cărții cunoaște acest adevăr.
Convinsă că „nimic nu se ivește din nimic, și cea mai năstrușnică imaginație, cel mai aberant dintre vise pleacă de la ceva ori se întoarce din drum pentru a reinterpreta ceva scăpat temporar din vedere“, Irina Petraș încearcă o temerară explorare a sinelui abisal prin decodarea subiectivă, dar pe suport științific, a viselor sale nocturne: „Le descriu încercând să aflu care le e punctul de plecare, ce anume din trecut le-a stârnit povestea, nu le interpretez pe ele ca semne premonitorii. Sau, mai exact, e la mijloc o dublă, multiplă interpretare. Creierul meu interpretează, în regim nocturn, materialul acumulat de-a lungul anilor de viață și îl traduce sub forma unor povești parțiale, fragmentare. Visătorul încearcă, la trezire, să deslușească interpretarea la care a „asistat“ și mai interpretează o dată, în regim diurn. “
Irina Petraș nu încetează să surprindă cititorul. După revenirea neașteptată și pasionată la pictură, se dezvăluie ca autentic prozator oniric. Creează microficțiuni cu visele în care întâmplări reale se deformează în reluări stranii, uneori coșmarești, apoi le comentează, încercând să le descifreze. Povestirea visului și interpretarea lui se asociază unor rememorări din copilărie, într-o curgere firească, agreabilă, din care se desprinde treptat imaginea prozatoarei. Cartea ne introduce imperceptibil în intimitatea acesteia, îi dezvăluie personalitatea complexă, firea lucidă, mentalitatea.
Autoarea explorează lumea stranie a viselor în ficțiune, fiindcă visele sunt o parte complementară a personalității, apoi încearcă o descifrare lucidă a lor într-o tentativă de autocunoaștere: „Toate visele mele încearcă să-mi spună ceva ș...ț știu că știu despre mine mai mult decât știu eu“. Interpretarea viselor «e încercarea» de a traduce simbolurile prin care trupul nostru ne «vorbește» în somn. În timpul visului visătorul cade pradă celor (cel puțin) trei sfere suprapuse și întretăiate – subconștientul, memoria, imaginația.“ Reflecțiile despre vise sunt pigmentate din plin cu trimiteri intertextuale psihanalitice, literare, mitologice, științifice etc.
Povestirea unor secvențe de vise, sub genericul unei teme, e subsumată intenției majore de a reflecta la obsesii onirice ori reale, e mai degrabă pretext pentru meditație la subiecte reluate în eseurile, precum moartea: Știința morții (vol. I, II), Moartea la purtător, Despre feminitate, moarte și alte eternități, Moartea la purtător. Stări și cuvinte etc.
A cugeta pare a fi starea firească a Irinei Petraș, în ciuda înzestrării de prozator, pe care o curmă neîncetat prin considerații despre vise, imaginație, memorie, cărți, uneori în formă aforistică. Autoarea împletește cu real talent povestirea, eseul, confesiunea, reflecția, rememorarea, se simte în largul ei în pendularea între oniric/real, stare de veghe/vis, iar mișcarea continuă între praguri îi dă posibilitatea interpretării viselor cu luciditatea celui ce vrea să știe, să lase urme ale trecerii sale în memoria celorlalți, singura forma de a se opune morții, fiindcă nu crede în viața de apoi, doar „în memoria interioară care te ajută să faci pasul următor în cunoștință de cauză.“
Irina Petraș se proiectează cu luciditate în text, preocupată de legătura dintre locuri și întâmplări reale, metamorfozate de vis, precum casele onirice, proiecții stranii ale caselor locuite provizoriu, generate de dorința de-a locui casa primordială.
Visele au conținut și rol diferit, un limbaj multidimensional „alcătuit din sentimente, imagini și conexiuni literare.“ Unele îi declanșează senzații (durere, căință, spaimă, epuizare), altele îi oferă soluții pentru descifrarea cărților citite ori pentru traduceri, sunt sursa unor rememorări ori reflecții: „Mi se întâmplă să scriu în vis, să găsesc soluții unei interpretări, unei traduceri, o conexiune.“ La fel ca lectura, visul deschide perspectiva unor călătorii complicate și epuizante în ireal: „Călătoriile din vis sunt atât de labirintice, cu atât de aglomerate detalii arhitectonice, cu istorii complicate ale locurilor pe care le văd, încât mă întorc istovită, epuizată ca după o călătorie adevărată.“
Cartea Irinei Petraș, focalizată pe experiență onirică personală, pare a testa pe sine teoriile psihanaliștilor și psihologilor despre vis. Interpretarea viselor corespunde unui exercițiu de luciditate, iar visul unui exercițiu pictural.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara