Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Violenţa naşte violenţă de Ana Muntean

Se vorbeşte mult în zilele acestea despre violenţa în şcolile din România.

Ceea
ce se uită este că acest fenomen simptomatic şi catastrofal prin
consecinţele imediate şi de durată nu se manifestă în mod izolat, în
şcoli ca în nişte enclave. El se înscrie într-o violenţă generală
prezentă în toate comunităţile din România, la toate nivelele sociale.

Ar putea exista o ripostă: dar şi în alte comunităţi, în alte ţări există violenţă. Este adevărat.

Diferenţa
dintre comunităţile româneşti şi cele europene este dată însă de două
lucruri: de generalizarea violenţei, a comportamentelor violente la noi
şi de neconştientizarea pericolului acestor comportamente violente, în
general.

În rândurile profesioniştilor sănătăţii mentale se
ştie faptul că violenţa în comunitate poate fi traumatizantă. OMS a
lansat încă de acum 10 ani, un program general împotriva violenţei.
Există ţări cu reprezentare OMS care au iniţiat consecutiv programe
intitulate: ,Toleranţă 0 la violenţă". Aceste programe urmăresc
conştientizarea imediată a violenţei şi eliminarea ei. Unde, în ce
medii? În primul rând în familie. Copiii care sunt violenţi în şcoli
provin din familii. Este interesant că în poveştile concrete care au
lansat scandalul violenţei în şcoli se menţionau grupuri de bătăuşi pe
care îi ştiau cu toţii, Aşadar nu toţi copiii bat. Toţi însă provin din
familii. Diferenţele dintre comportamentele lor nu s-au construit doar
în şcoală, ci au început în familia lor. Familia care naşte copilul de
două ori: în primul rând biologic, aducând pe lume încă o fiinţă şi
apoi psihologic, născând încă un om, a cărui caracteristică dominantă
este aceea de a fi fiinţă socială.

Marele eşec al
învăţământului provine din ruptura faţă de familie. Această ruptură nu
se petrece doar la nivelul învăţământului liceal, ci deja la nivelul
grădiniţei. Între educatoare şi părinţi apare adeseori o disjuncţie
care subminează dezvoltarea sănătoasă a copilului. Educatoarele au
respect faţă de unele familii şi dezinteres faţă de altele, în funcţie
de provenienţa socială a familiei. Educatoarele au programe şcolare
dincolo de care pierd adeseori din vedere copiii. Colaborarea empatică
cu copilul şi familia sunt din păcate destul de străine grădiniţelor
noastre. Apoi copilul merge la şcoală unde adeseori distanţarea
sistemului de învăţământ faţă de familie sporeşte. Concomitent, şi la
nivelul familiei, în unele familii, apare sentimentul de uşurare şi
retragere din faţa sarcinii de educaţie a copilului, considerând că
acest rol revine în totalitate şcolii. Cel puţin aşa afirmă
plângându-se de această situaţie, unele cadre didactice.

Dar
comunitatea are spaţii pe care le dedică cetăţenilor ei de toate
vârstele. Are străzi, parcuri, pieţe, baze sportive, cinematografe,
teatre, locuri de joacă, mijloace de transport in comun, etc. Spaţii
girate de primăriile oraşelor şi comunelor. Nu doar familia şi şcoala
educă, ci şi trecerea sau petrecerea timpului în aceste spaţii. Iar
aici se petrec multe, la toate orele zilei şi ale nopţii. Se petrec
scene de violenţă sub ochii cetăţenilor care nu intervin, a copiilor
care privesc curioşi, a adolescenţilor care privesc indiferenţi sau
admirativ şi care adeseori provoacă astfel de scene. Nimeni nu vede
însă legătura între ţipetele, urletele, înjurăturile grupurilor de
adolescenţi care ocupă jocurile copiilor din parcuri şi bătăile din
şcoli.

În urmă cu doi ani am fost martora unei scene de o rară
violenţă, petrecută sub ochii a peste o sută de cetăţeni şi la un metru
distanţă de un grup de adolescenţi ce priveau râzând. Eram cu o colegă
în Piaţa Unirii. Ea venea dintr-o ţară vestică. Eu, mândră de oraşul
nostru, ca orice timişorean, voiam să îi arăt frumuseţile acestuia. Era
o după-amiază caldă de iunie şi am mers la o cafea în Piaţa Unirii. Nu
apucasem să comandăm, abia ne instalasem, când la 20 de metri în faţa
noastră, un hingher începu să îşi facă treaba cu un biet câine
vagabond. Un urlet de moarte oribil ne făcu să sărim de pe scaune.
Hingherul întrerupse urletul cu o lovitură dată în cap câinelui care se
linişti şi fu aruncat în dubiţa sosită în trombă. Mi s-a făcut rău, am
privit-o pe colega mea care palidă, se ridicase şi pleca. Am urmat-o ca
în altă lume şi lacrimi mari de suferinţă, milă, ruşine mi se
rostogoleau pe obraz. Am realizat faptul că un moment se lăsase tăcerea
în forfotitoarea piaţă a Unirii. Am părăsit definitiv piaţa şi nu mai
pot să trec pe acolo fără să îmi amintesc urletul de moarte al câinelui
şi feţele vesele ale adolescenţilor care priveau scena de o violenţă
incredibilă. Colega mea bolborosea frânturi de fraze din care în final
reieşea că trebuie să-l alertăm pe primar.

Am scris primarului
o scrisoare. Era perioada alegerilor şi mă gândeam că va primi cu mai
multă sensibilitate şi că va lua măsuri pentru ca cetăţenii oraşului şi
mai ales copiii, tinerii, să nu mai fie expuşi la astfel de scene. Am
aşteptat două luni răspunsul. Răspunsul, semnat de un vice-primar, mă
asigura că totul a fost corect şi în interesul oraşului.

Am fost
definitiv dezamăgită de posibilităţile cetăţenilor de participare la
schimbarea în bine a atmosferei oraşului nostru iubit.

Acum,
când şi din oraşul nostru apar plângeri privind violenţa în şcoli,
mi-am amintit feţele vesele ale tinerilor care priveau amuzaţi scena de
suferinţă mortală a câinelui.

Priviţi la televizor feţele
martorilor dinafară la accidente grave de circulaţie, intervievaţi de
reporter în legătură cu evenimentul! Adeseori vezi o umbră de zâmbet în
timp ce îţi relatează despre persoanele care au murit în accident.

Violenţa
din şcoli se leagă de violenţa de peste tot din vieţile noastre.
Şcoala, pregătirea pentru viaţă, se plasează în continuitate cu
violenţa generalizată. Şcoala nu se poate feri de violenţă prin
bodyguarzi şi portari agresivi.

Conştientizată sau nu, violenţa naşte violenţă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara