Numărul curent: 47

Excurs bibliografic:
Vintilă Ciocâlteu de C.D. Zeletin


12 aprilie 1890. Se naşte în străvechea aşezare rurală Pleniţa, judeţul Dolj, cel ce avea să fie profesorul de biochimie la Facultatea de Medicină din Bucureşti şi poetul Vintilă Ciocâlteu. Copil de la ţară, lăsa însă impresia unui autentic citadin (C. Chioralia). Era ultimul din cei cinci copii ai învăţătorului Mihai Ciocâlteu şi al Anicăi, născută Ciurezu. 1920. Urmează clasele primare în satul natal. Absolvă Colegiul Naţional ,,Carol I" din Craiova.
1920. Absolvă Facultatea de Medicină din Bucureşti.
1912-1915. Extern al Spitalelor Eforiei din Bucureşti, reuşit întîiul la concurs.
1915-1920. Intern al Spitalelor Eforiei din Bucureşti, reuşit al patrulea la concurs. Lucrează în serviciul doctorului I. Mamulea şi în clinicile profesorilor Thoma Ionescu, Ernest Juvara, Gh. Marinescu, D. Gerota, I. Nanu-Muscel.
În 1920, este ales preşedite al Societăţii Studenţilor în Medicină. Într-o scrisoare către preşedinte, din anul 1936, aminteşte de linia ei de înaltă demnitate.
1920-1922 Specializare la Berlin, cu profesorul de chimie biologică E. Salkowsky, care îi urmăreşte zilnic lucrările, cu mult interes şi afecţiune. Cu profesorii Leonor Michaelis şi Peter Rona studiază chimia fizică, chimia biocoloizilor şi matematicile generale.
1924-1928. Şef de lucrări la Clinica I-a Medicală, Bucureşti.
1925-1927. Bursier al Fundaţiei Rockefeller, recomandat de profesorii Ion Cantacuzino, Fr. Rainer şi D. Danielopolu. Astfel, studiază biochimia la Boston (S.U.A.) cu profesorul Otto Folin, chimia organică la Cambridge (Marea Britanie) cu profesorul W.H. Mills şi schimburile gazoase respiratorii cu profesorul Barkroft. Este foarte preţuit de savantul Otto Folin, unul din fondatorii biochimiei moderne, care-l recomandă Universităţii Harward pentru a fi numit ,,research fellow".
Încă din această perioadă a devenit celebru în biochimie prin ,,Reactivul pentru dozarea fenolilor al lui Folin şi Ciocâlteu, folosit şi astăzi în toată lumea.
1926-1927. Asistent oficial (,,research fellow") la Catedra de Biochimie a Facultăţii de Medicină Harward din Boston, S.U.A. Cum singur o va mărturisi, a avut marea fericire de a lucra în laboratorul personal al profesorului O. Folin, ale cărui lucrări se bucurau de faimă mondială. La plecarea în ţară, O. Folin scria: ,,Îl cunosc foarte bine. E un cercetător entuziast, neobosit, cu mult spirit critic şi de o cinste absolută. Voi avea încredere desăvîrşită în orişice va publica în viitor."
1925. Debutează ca poet în revista Gândirea, IV, 7, pp 206-207, 15 ianuarie 1925, cu poeziile Singur şi Toast.
1928. Este cooptat de către Nichifor Crainic în comitetul redacţional al marii reviste Gândirea (1921-1944), format din Lucian Blaga, Demostene Botez, Al. Busuioceanu, Nichifor Crainic, Adrian Maniu, Gib Mihăescu, Ion Marin Sadoveanu, Al. O. Teodoreanu şi Pamfil Şeicaru. Vintilă Ciocâlteu intră în redacţia Gândirii în cadrul unei acţiuni de împrospătare a conducerii revistei, împreună cu G. Breazu, G. Călinescu, Radu Dragnea, Mircea Eliade, Petre Pandrea, Sorin Pavel, Dragoş Protopopescu, Zaharia Stancu şi Sandu Tudor.
1929. Publică în Gândirea, IX, 11, pp. 342-343, noiembrie, ciclul de poezii Crugul vremii (Prefaţă, Îmbogăţitul şi Încheiere), care va deveni cel de al doilea capitol al volumului de poezii Adînc împietrit. Volumul însă era anunţat ca purtînd titlul Eresuri.
1928-1932. Şef de lucrări definitiv la Clinica I-a Medicală. Prof. I. Nanu-Muscel îi dă însărcinarea de a conduce Laboratorul de chimie biologică al clinicii.
1932. Conferenţiar de chimie clinică şi boli de nutriţie la Facultatea de Medicină din Bucureşti.
1932. În cenaclul Sburătorul al lui E. Lovinescu, Ion Barbu citeşte poezii de Vintilă Ciocâlteu. Prietenie interesantă între doi savanţi ai ştiinţelor exacte (matematică, biochimie) şi poeţi totodată.
Publică în Gândirea (XII, 2, p. 76, februarie 1932), poezia Aşteptare.
Iese de sub tipar primul său volum de poezii, Adînc împietrit, Editura Ramuri, Craiova. Scriu despre el: Perpessicius (Cuvîntul, 22 ianuarie), M. Gh. Constantinescu (Universul, 6 aprilie), Ilarie Dobridor (Curentul, 15 iunie), D. Karnabatt (Lupta, 16 iunie), G. Călinescu (Adevărul literar şi artistic, 26 februarie 1933) etc.
1934. Publică al doilea volum de poezii, intitulat Poezii, Bucureşti, Fundaţia pentru literatură şi artă "Regele Carol II", Bucureşti. Cuprinde ciclurile: Adînc împietrit (retipărire) şi Cerc Magic. Volumul se termină cu poezia Postfaţă.
1935. Se înscrie la Marele Premiu C. Hamangiu al Academiei Române, care se acorda pentru întîia oară. Valoarea lui era uriaşă: 100.000 lei, dacă ţinem seama că Premiul Vasile Adamachi al Academiei Române era de 2000 lei. În ziua de 11 ianuarie se dă citire în plen listei înscrişilor, şi la 30 mai se anunţă cîştigătorul. Printre cei 16 concurenţi se aflau nume importante ale literaturii române: G. Bacovia, Lucian Blaga, V. Voiculescu, Ion Luca, Tudor Muşatescu, G. Ciprian, Otilia Cazimir etc. Interesant este faptul că printre concurenţi se află doi scriitori medici: V. Voiculescu şi Vintilă Ciocâlteu. Marele Premiu C. Hamangiu a fost acordat lui Lucian Blaga, în urma raportului făcut de Sextil Puşcariu. (Analele Academiei Române, tom LV, p. 169).
Este invitat să răspundă la ancheta revistei Munca literară (III, 21, mai), privitoare la rezultatele pe care le aduce Săptămâna cărţii, iniţiată de regele Carol al II-lea. Răspund: N. M. Condiescu, Nichifor Crainic, Cezar Petrescu, Ion Minulescu, Victor Ion Popa, Vintilă Ciocâlteu şi E. Lovinescu.
1937. Publică la Institutul de arte grafice "Bucovine", Bucureşti, volumul: V. Ciocâlteu, Titluri şi lucrări ştiinţifice, 112 pagini.
1938. Profesor titular al Catedrei de chimie generală medicală şi chimie biologică de la Facultatea de Medicină, Bucureşti, ocupînd locul profesorului André Boivin, care a plecat la Institutul Pasteur din Paris. Propunerea de chemare ca profesor titular, semnată de profesorii C. Bacaloglu, Gh. Marinescu, S. Lalu, Ştefan Gh. Nicolau, citează ample crîmpeie din scrisoarea de recomandare semnată de Otto Folin.
1941. Decan al Facultăţii de Medicină din Bucureşti. Membru în Comisia pentru modificarea legii învăţămîntului universitar. Contribuie la redactarea proiectului.
1944. Încep presiunile comuniste. Ministerul Educaţiei Naţionale îi impune să ceară scindarea Catedrei pe care o conducea, fără să fie pomenit numele vreunui pretendent. Scindarea era completamente inoportună.
Profesorul Vintilă Ciocâlteu acceptă să-i dea găzduire în Catedră lui Simion Oeriu, motorul presiunilor, pentru a ieşi în întîmpinarea dorinţei lui de a lucra, dar îi cere o declaraţie că e vorba de găzduire în Catedră, nu de împărţirea ei...
Comisia de Epurare a Universităţii, formată din S. Stoilov (rector), P.P. Stănescu (secretar gl. la Ministerul Educaţiei) şi Al. Rosetti, profesor, verifică dosarul profesorului Vintilă Ciocâlteu şi nu-i găseşte nici o vină.
Simion Oeriu, demnitar important în Comisia de Armistiţiu, îi cere decanului, prof. Gr.T. Popa, votul pentru Catedra de Chimie biologică. La replica acestuia, după care catedra nu e liberă, Simion Oeriu răspunde: profesorul Vintilă Ciocâlteu va fi epurat, şi a doua zi aduce la Decanat, personal, o surprinzătoare adresă din partea ministrului Ştefan Voitec de suspendare a profesorului Vintilă Ciocâlteu. Prof. Gh.T. Popa îi dă concediu medical o lună. S. Oeriu devine ministru subsecretar de stat, modifică arbitrar legea universitară şi cere să se desfacă în două Catedra profesorului Vintilă Ciocâlteu, pe care, pentru a-l mai şi umili, îl cheamă împreună cu tot personalul catedrei la biroul său de la Comisia de Armistiţiu...
Gr.T. Popa protestează împotriva "noilor noştri colegi, veniţi în Consiliu pe cale anormală (...), apăruţi ca ciupercile după ploaie, persoane care vor să evite concurenţa leală bazată pe merite prezentate public", împotriva "spectacolului degradant şi imoral (...). Învăţămîntul universitar se destramă şi în tot corpul didactic se răspîndeşte o descurajare profundă şi o puternică revoltă." Şi continuă, despre noul venit: "a înfrînt regulele eticii universitare, candidînd pentru o catedră ocupată de un titular", dovedindu-se "inapt să educe tinerii prin exemplul său." Mai mult, se încălcau deciziile Grupării Universitare Democratice, înfiinţată îndată după 1944, din care făceau parte Iorgu Iordan, Gr.T. Popa, C.I. Parhon, D. Danielopolu, D. Bagdasar, care ceruse primului-ministru, generalul C. Sănătescu, ca demnitarii politici să fie imediat suspendaţi din învăţămînt. Erau citate cîteva "cazuri scandaloase", dintre care cel mai izbitor fusese al lui Mihai Antonescu, ministru care îşi transformase conferinţa în catedră în timp ce era la putere...
Vintilă Ciocâlteu trăieşte ani de zbucium teribil...
1946-1947. Prof. dr. I.T. Niculescu protestează în scris împotriva numirii prin abuz a unor profesori universitari mediocri, considerînd-o perturbare. "Fără să vreau să ating întru nimic persoana domnilor deveniţi profesori prin noile modalităţi (...), doresc să le spun în mod curtenitor că şi-au angajat viaţa pe o cale nefericită, în ordinea sufletească, pentru totdeauna, oricît de puternici se vor simţi astăzi."
Luni 3 februarie 1947, în plin Consiliu Profesoral în care se discuta situaţia sa, profesorul Vintilă Ciocâlteu face un accident vascular cerebral şi încetează din viaţă...
Îndată ce a ajuns acasă, profesorul Gr.T. Popa a aşternut pe hîrtie istoria fatalului episod: "Ca într-o tragedie antică, profesorul Vintilă Ciocâlteu a venit în mijlocul nostru pentru a-şi face spovedania ultimă, liniştit în aparenţă, cu vorbe alese şi cerîndu-ne mereu iertare, dar extrem de chinuit în forul său interior. Tensiunea nervoasă s-a citit mereu pe faţa lui palidă şi în expresiile sale căutate cu grijă (...). Profesorul V. Ciocâlteu trăia suspendat în nesiguranţă. Mă simt sur la branche, spunea el, amintindu-şi de un proverb chinezesc care spune că, prin răbdare, se face din frunza de dud firul de mătase şi a adăugat: "aşteptam şi eu cu răbdare să se facă firul acesta de mătase din frunza de dud", adică aştepta limpezirea situaţiei (...). Şi a spus, înfiorîndu-ne cu expresia: "vine pentru fiecare clipa cea mare cînd trebuie să se întrebe: ce-ai făcut în viaţă? Şi cînd această clipă va veni şi pentru mine, cînd voi fi rece şi nu voi mai fi cald ca acum cînd vă vorbesc, îmi voi pune şi eu această întrebare şi va trebui să răspund conştiinţei mele."
(...) Cu aceste spuse, Vintilă Ciocâlteu s-a aşezat pe scaunul plecării lui pentru totdeauna din viaţă (...). Moartea lui n-a fost moarte naturală (...), circumstanţele morţii sale (...) nu au fost deloc naturale".
"Domnilor, scrie în continuare Gr. T. Popa, să nu dea Dumnezeu nimănui dintre dumneavoastră pedeapsa de a trece prin chinurile prin care a trecut îndelung Ciocâlteu. Fiind decan şi prieten vechi cu dînsul, el mi se destăinuia mie mai mult decît oricăruia dintre dvs. şi numai în ultimile două săptămîni, în timp ce eu eram bolnav, a venit de trei ori la mine, stînd ceasuri întregi şi plîngîndu-se de ceea ce i se întîmplă. Presiuni de toate felurile i s-au făcut. Umilinţe de neînchipuit." Şi Gr.T. Popa, cerînd o anchetă, continuă: "O aşteaptă opinia publică. Şi mai aşteaptă cineva: sufletul aceluia care s-a stins pe această masă şi acum pluteşte deasupra noastră."
Presa, deşi timorată, difuzează năpraznica ştire, răstălmăcind-o în unele cazuri. Tudor Teodorescu-Branişte publică în Jurnalul de dimineaţă, căruia îi era director (IX, 659, p. 1 din 7 februarie 1947), tableta Calomnia, considerînd ponegrire ştirea publicată în urmă cu trei zile de România liberă, potrivit căreia Vintilă Ciocâlteu ar fi murit în timpul unei discuţii violente cu Gr.T. Popa... Tudor Arghezi scrie tableta Doctorul Ciocâlteu, rămasă inedită timp de 36 de ani: "...dacă aş fi în locul noului profesor (...) m-aş recunoaşte dator să fac să-i corespundă unei morţi o eleganţă (...): m-aş demite." (Tudor Arghezi, Scrieri 33, Editura Minerva, 1983, pp. 328-329).

...Apoi, s-a aşternut uitarea...