Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Vesela exasperare a binecuvîntatei birocrații de Ioan Holban

Hîrtiile oficiale (Editura Junimea, 2017), conținînd „Un ghid universal neprețuit de folosit în minunatul labirint al celui mai splendid trai în birocrația ce ne îmbrățișează condescendent de la certificatul de naștere pînă la certificatul de deces” este a patra carte de Vocalize, acum în Fa major, a lui Gheorghe Schwartz care ne hrănește cu suculente extrase din înțelepciunea Profesorului Emerit Dr. Dr. Julius Zimberlan, etalată, global, în conferințe televizate în o sută nouă țări, „fără a mai pune la socoteală și canalele pirat” și, încă, fără a mai ține seama că multe precizări și detalii „au fost plasate pe burtieră”; după convenția asumată în celelalte trei cărți, în care ilustrul se pronunță asupra enigmelor „infinite”, a hotarelor „istorice” și a justiției „suverane”, autorul de pe copertă, scribul, transcrie stenogramele acestor strălucite conferințe și, la rigoare, folosește chiar și „pelicule din arhivă”. Gheorghe Schwartz este un prozator al proiectelor epice vaste, de anduranță, cum am remarcat altădată; a început, în anii 1980, cu ciclul „lugojan” (Pietrele, A treia zi, Spitalul și Om și lege), continuînd cu cel mai amplu ciclu narativ din literatura noastră, Cei o sută și, acum, cu aceste Vocalize, în diverse „game”, ajunse la al patrulea volum. Ciclul epic din urmă este o distopie, punînd ființa și viața sa în cadrele (anti)utopice ale absurdului asumat ca formulă existențială și, mai mult încă, ale tiparelor organizaționale adoptate de comunitățile umane, de la originile îndepărtate, cum se va vedea, pînă în zilele noastre.
Dincolo de legăturile nu numai formale cu volumele precedente (citate în bibliografie, aceiași protagoniști - eminentul Julius Zimberlan, onorabilul Judecător Augustus Pavlovici Bubulak, Borak cel Bătrîn, strălucitul procuror Doctor Ragnavaldur Sicl, Ludovic L., celebrul avocat care pierde toate procesele –, la care se adaugă „pilde didactice”, personaje cu un profil psihologic foarte atent explorat), în Hîrtiile oficiale, Gheorghe Schwartz transcrie stenogramele conferințelor lui Julius Zimberlan despre binefacerile birocrației și, mai ales, despre omul de-format în rigorile acesteia, în vesela exasperare a circuitului nesfîrșit de acte, începînd, iată, de 1a civilizațiile din protoistorie, în care „prima hîrtie oficială nici n-a fost o hîrtie, ci un șirag de pietricele prinse pe un șnur purtat la gît de Poolo IV Cel Superb, Regele tribului Ochii Cerului din cea de a treia civilizație terestră”, apoi, „mult mai tîrziu, pe vremea celei de a șaptea civilizații terestre, Poolo IV, temutul rege al tribului Urechile Cerului, a beneficiat de un șirag de scoici, un sistem de scriere mult mai avansat decît cel folosit de pierduta dinastie Poolo din cea de a treia civilizație terestră”: birocrația e veșnică, e stăpînă și în civilizația noastră, a paisprezecea, numită „Nucleară”, dacă luăm seama la faptul că ștampila (sigiliul), ca și antetul, au fost inventate „odată cu focul și cu apa caldă”, ca semne ale suveranității, ale devenirii, hîrtia oficială, „cea mai genială pîrghie a ierarhiilor”, fiind un act birocratic de esență (aproape) divină: „Hîrtiile oficiale nu au sens decît pentru cei ce le emit, în vreme ce cei cărora le sunt adresate nu trebuie să le priceapă, să le analizeze, să fie de acord ori nu cu ele - Doamne ferește! - să le judece. Ei nu sunt obligați decît să le respecte. Dacă se poate, fără să crîcnească și chiar cu entuziasm”. Mesajul profesorului Zimberlan, autor al unei impunătoare Istorii a birocrației e fără echivoc: „Onor cetățeanul, dacă nu va răspunde permanent și la termenele fixate la cele mai aberante cereri de a prezenta hîrtii legalizate, de a completa formulare după formulare, de a semna declarații pe proprie răspundere etc., nu va face față celui mai splendid trai în birocrația ce ne îmbrățișează condescendent de la certificatul de naștere pînă la certificatul de deces!”.
O întreagă bibliografie birocratică invocă cei doi, autorul conferințelor, Julius Zimberlan și scribul lor, Gheorghe Schwartz; e citat chiar și Robert Birocratul, o autoritate în materie, există chiar și performanțe, evidențiate scrupulos („De pildă, în cea de a șasea civilizație terestră, a trăit celebra Krompel Suzi, cea mai rapidă asistentă medicală în ceea ce privește întocmirea rapoartelor zilnice către oficialitățile superioare. Motiv pentru care celebra Krompel Suzi a fost singura femeie decorată cu Ordinul Piciorușul Struțului în grad de Mare Comandor. Celebra asistentă medicală Krompel Suzi a izbutit să bată record după record, reușind să transmită 1495 – o mie patru sute nouăzeci și cinci - date oficiale pe oră, performanță neegalată nu numai în cea de a șasea civilizație terestră, dar, se pare, în nici o altă civilizație terestră”), în sfîrșit, o inițiativă parlamentară prevede a se preda în școli Birocratologia; plasată în diverse regate și republici – Regatul Unit Barkasian, Republica Federală Umanistă Guru Guru, Regatul Gabeldah al Regelui Uklar al III-lea, la anul 1437 î.Hr., Civilizația Lacustră, ba, chiar și „pe vremea dictatorului N.C. și sinistrei sale soții E.C.”, în civilizația noastră care, datorită lor, „ajunge în mod dialectic pe culmi de civilizație și progres!” –, istoria binecuvîntatei birocrații însoțește viața omului, de la naștere pînă la moarte: ilustrul Zimberlan avertizează asupra pericolelor falsificării actelor oficiale și ale falsificării falsurilor, conform Legii a Treia a Falsificării, fixînd faptul că în birocrație stă destinul insului, chiar dacă, în raport cu actele oficiale, se poate ajunge la situații „demne de o tragedie antică”: prozatorul, cu stenogramele conferințelor profesorului Zimberlan, analizează tot felul de „spețe”, în fapt, nuclee narative care dau farmec romanului. Hîrtiile oficiale, ne învață conferențiarul și cartea prozatorului, reprezintă garanția progresului, iar oamenii trebuie să facă un stagiu la Castelul Albastru pentru a trece prin „itinerarul interior”, labirintul actelor din care, rareori, s-ar putea ivi salvatoarea Ariadna.
Distopia lui Gheorghe Schwartz din Vocalizele sale este o fidelă reprezentare a definiției pe care Bergson o dă rîsului: „du mécanique plaqué sur du vivant”. Umorul este, în cazul prozei lui Gheorghe Schwartz, ceea ce francezii numesc „la qualité maîtresse”; numai că rîsul se stinge repede într-un rictus al tristeții, mai mult încă, al tragicului pentru că, iată, psihologul din Psihologia transversală - parametrii dispoziției, parametrii comportamentului, în slujba satisfacției (2016) explorează psihologia omului față cu birocrația, identificînd, printre altele, teama: „Se știe că, atunci cînd găsește în cutia poștală o hîrtie oficială, destinatarul are ușoare palpitații: hîrtia aceea poate să aducă o veste cumplită, la fel cum poate să-ți satisfacă chiar și cele mai intime scenarii imaginative, hîrtia aceea poate să reprezinte doar un moment oarecare din viața ta, la fel de bine cum poate constitui pragul decisiv al destinului tău. (La fel de bine, dar și la fel de rău!) Dacă hîrtia oficială îți sosește acasă într-un plic, surescitarea ta va fi legată de expeditorul trimiterii, așa că după ce ai deslușit expeditorul, în funcție de temperament, vei deschide plicul încă de pe casa scărilor, ori îl vei duce cu tine, ori îl vei desface mai tîrziu, făcînd tot felul de supoziții în legătură cu natura, gravitatea și impactul conținutului”; cazuistica mai cuprinde suspiciunea, panica, sinuciderea, atacul cerebral, infarctul și, cu toate acestea, ne învață Zimberlan, efectul nefuncționării la parametrii optimi sau - horribile dictu! - dispari- ția birocrației ar declanșa apocalipsa: „că altfel, n-ar fi decît haos!” - aceasta este concluzia care cade ca o ghilotină la sfîrșitul multor conferințe ale ilustrului Zimberlan, (con)semnate de Gheorghe Schwartz. Textul narativ însuși intră în jocul și structura actului birocratic, mimînd limba de lemn și limbajul administrativ al acestuia, cu pasajele sale „redundante”; ca în paginile antologice, de pildă, despre țările unde Autoritatea trebuie să dovedească vina suspectului și țările unde cetățeanul trebuie să-și dovedească nevinovăția.
În afara unei breșe, fără efecte, pe care un „nihilist celebru”, Jan Vanderlock, a făcut-o în argumentația lui Zimberlan (nihilistul „a publicat în revista «Răpirea din Serai» un șir de articole prin care instiga la nesupunere civică, pretinzînd că terorizarea constantă a cetățenilor cu șirul nesfîrșit de hîrtii oficiale, hîrtii care, după luarea lor la cunoștință, impun obligația de a fi respectate întocmai și la termenele stabilite, îngră dește drastic libertățile fundamentale ale omului, transformînd cetățeanul într-un «sclav modern»”), conferințele lui Zimberlan și stenogramele lor din Hîrtiile oficiale fac un spumos Ghid Universal Neprețuit: să nu mai blestemă m, așadar, birocrația și să ne bucurăm că ne îmbrățișează „condescendent” în toată viața noastră, mai ales că aceasta e „singura aptă de a conserva tradițiile noastre milenare”.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara