Cu Nică, băiatul nătâng al popii Oşlobanu, popa Duhu nu se are bine. El îl scoate la tablă să facă o socoteală... Dom’ profesor, mă doare capu’ trage de timp Nică, un fel de Bulă. Nu-ş cum se apleacă el, şi din sân îi pică pe jos un guguloi de mămăligă cu brânză. Clasa moare de râs.
           
Atunci, scrie Creangă parcă-l văd cum s-a plesnit părintele Duhu cu palma peste frunte, zicând c-un oftat adânc: Pe semne păcatele mele cele mai grele m-au aruncat aici să învăţ nişte ţopârlani sălbatici... Iar tu, Oşlobene, care te robeşti pântecului şi nu-ţi dai câtuşi de puţin osteneală minţii, te-i face popă popă, ca taică-tău, când s-o pustnici toţi bivolii din Mănăstirea Neamţului
          
Vituperaţie colosală. Prost cum e, Nică i se plânge lui taic-său, popii Oşlobanu. Acesta e un zbir, un apucat, un zurbagiu... Într-o zi, părintele Duhu şi cu un călugăr, Teofan, se duc la biserica Sf. Lazăr, să-l vadă pe Oşlobanu cum slujeşte. Ascultă ei ce ascultă, pe urmă încep cu criticile în auzul drept-credincioşilor, că nu respectă tipicul. ( Acum, şi popa Duhu...) Popa Oşlobanu răbdă ce răbdă, până ce izbucneşte:
         
Tipic, boaite făţarnice? zbiară la ei din amvon. Lasă că le dă el tipic... Şi, lăsând la o parte cele sfinte, începe acest rechizitoriu:
          
Ne-aţi luat cu şmicherie pe marele mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir, în locul acestui sfânt vestit, pe Lazăr, un jidan trenţuros, care tot moare şi învie şi iar moare, de nu mai ştie nimeni de numele lui. Acesta-i hram?... Şi după ce ne-aţi calicit, luându-ne moşia şi închizându-ne biserica cu un zid... ba până şi clopotniţele... tot din pricina voastră de ni s-au împrăştiat poporenii; nici chioară de babă nu mai dă pe la biserică Şi încă una: de şaizeci de ani de când slujesc preuţia, voi aveţi să mă învăţaţi tipicul, pui de năpârcă ce sunteţi Ia staţi oleacă să vă scot eu gărgăunii din cap...
          
Şi, apucând pravila cea mare, dă cu ea de-a azvârlita în adversari. Apoi, înhăţând un sfeşnic greu, după ei... Părintele Duhu şi călugăraşul o iau la sănătoasa din sfânta biserică fugind mai mult pe brânci decât în picioare; chiar după tipic... Ironie evidentă a lui Creangă care ia partea popii Oşlobanu, oricât l-ar urî. Şi pe bună dreptate. Sunt metode care, susţinând adevărul, îl compromit. Se cuvine, prin urmare, să alegem metodele cele bune, ca să nu fim păcăliţi. Dar care o fi acest adevăr, slujit cu atâta vehemenţă de popa Oşlobanu?... Şi ce pişicherlîc Ce şmicherie...
          
Şi de aici supărarea părintelui Oşlobanu ajunsese la culme: să nu mai vadă sămânţă de călugăr pe la biserica lui, că-i potopeşte Gata-gata să-l facă mucenic, adică să-i ia viaţa părintelui Duhu, să-l facă mucenic în locul Sf. Dumitru, izvorâtorul de mir. Ba, pe popa Duhu ar fi fost în stare şi să-l bată în piroane pe cruce, şi să-l pună în podul bisericii spre păstrare...
          
De când fusese gonit cu atâta tărăboi din biserică, popa Duhu devenise nervos. Altfel, nu se explică de ce, într-o zi, din senin, îl luase la bătaie pe autor... adică pe Creangă. Deşi s-ar fi putut explica prin faptul că atunci, după incident, luase partea popii Oşlobanu... Căruţa s-a stricat, oricum.
          
În toamnă, feciorul Smarandei pleacă în fine la Folticeni, la ,,fabrica de popi." Trage la Pavel, ciubotarul, care îi va fi gazdă şi de la care va învăţa mai multe decât la Catihet.
          
Cizmarul, zi şi noapte, juca stos, lăsându-şi ucenicii să-şi facă de cap. Ba, într-o zi, îi dăduse pe la nas cu pap băietului primit în gazdă şi care, după părerea lui, avea să ajungă popă numai dacă plopul ar fi făcut mere şi răchita, micşunele.
          
O şcoală, şi asta... Ailaltă fiind numai de mântuială.
          
Verva, autorul şi-o câştigă încă din primii ani de existenţă,... de la înfruntarea, pe viaţă,... de la dialogul Duhu contra Oşlobanu.