Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea Românească:
versuri trăite de Daniel Cristea-Enache

Marcel Vişa, Dumnelike, poeme, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2017, 72 pag.

dintre cei paisprezece debutanţi cu volum în poezie citiţi de juriul Premiului „Mihai Eminescu” - Opus Primum de la Botoşani şi din cei cinci nominalizaţi ca finalişti, Marcel Vişa mi s-a părut a fi, artistic, cel mai convingător. De altfel, am avut ocazia să vorbesc despre Dumnelike atunci când cartea a fost lansată la Târgul Gaudeamus; şi ea a rezistat la relectură, deşi contextul acesteia era diferit. Şi la „confruntarea” tinerilor poeţi de la Neptun de anul trecut, la evenimentul organizat de Uniunea Scriitorilor în care aceştia, autori în curs de afirmare, îşi citeau două-trei texte, de faţă fiind critici şi istorici literari şi poeţi consacraţi, Marcel Vişa a făcut o impresie bună şi s-a numărat printre laureaţi. În sfârşit, şi faptul că doi poeţi „optzecişti” de formule atât de diferite precum Aurel Pantea şi Călin Vlasie îi apreciază versurile dă o idee atât despre promisiunea pe care o face, ca autor, Vişa, cât şi despre deschiderea debutului său.

Căci poezia din Dumnelike este, în pofida unor texte care speculează tematica realităţii virtuale şi a reţelei de socializare pe care se dau like-uri (unul e pus, ironic, în titlul volumului, lipit fiind de Creator), paginată sub forma unor micro-naraţiuni personale, destul de coerente. Personajul masculin construit de poet şi care îi împrumută o parte din trăsături fără a se identifica şi a se confunda îşi susţine „rolul” într-un mod lipsit de ostentaţie, în texte mai degrabă realist-biografiste, în care poezia nu se face la vedere. Are dreptate Călin Vlasie când susţine, pe coperta 4 a volumului, că originile generaţiei lui Vişa (şi ale debutului acestuia) „se regăsesc în poetica anilor 1980”, numai că acolo unde poetul „optzecist” vede „latura imaginarului tratat ca parte substanţială a realităţii înconjurătoare” eu văd, dimpotrivă, realitatea privită firesc, fără distorsiuni, şi o biografie ca parte a ei, din care, la un moment dat, apare (indirect, non-emfatic, şi cu atât mai persuasiv) lirismul. Vişa, ca şi o parte din autorii generaţiei 1980, nu face poezie într-o rezervaţie imaginară abstrasă realităţii înconjurătoare şi biografiei personale. În această formulă şi prin constituirea într-o poetică, tocmai realitatea cotidiană cu figurile ei familiare, gesticulaţia zilnică, mersul la serviciu şi întoarcerea acasă, ieşirile în oraş, o bere cu prietenii, căutarea inspiraţiei la un „birou” care poate fi o masă de bucătărie, scrisorelele amoroase şi întâlnirile unui tânăr care ar fi un mare crai, fără să fie: toate aceste secvenţe fireşti şi, aşa zicând, omeneşti de viaţă „neinflamată” poetic se transformă în poezie. Şi invers: după ce citeşti cele mai bune versuri „optzeciste” scrise în acest stil deloc înalt şi cu un conţinut familiar, textele celeilalte poetici, moderniste, în care autorul face din genul liric o alternativă la realitatea înconjurătoare, cu un limbaj propriu, adesea ininteligibil, încep să ţi se pară artificiale discursiv, fără autenticitate şi, până la urmă – paradoxal –, fără poeticitate. E ca şi cum, după ce Arghezi a vorbit de Dumnezeu descriind în câteva versuri nişte cartofi, ai mai putea fi impresionat de o slujbă religioasă făcută într-un poem amplu, după toate canoanele.

Să vedem trucul, unul dintre cele mai pregnante poeme din volumul lui Vişa, în care un vis (probabil recurent) proiectează şi reproiectează un episod traumatic: moartea tatălui. Între „eul” de atunci al copilului şi „eul” de acum, al celui matur, e o diferenţă de perspectivă, nu numai de vârstă: primul era subiect în drama familiei, al doilea e un narator avizat al secvenţei biografice în care, pentru a fi ocrotit, a fost păcălit. Iată cum: „îl visez pe tata bolnav în camera lui micuţă/ soba dogoreşte iar el respiră sacadat/ încearcă să-mi spună ceva/ transpiră abundent scuipă sânge şi fixează tavanul/ acolo unde la zugrăvit a rămas o pată sub forma unui corb/ afară ninge din cerul de culoarea laptelui afumat/ aş merge la sanie dar tata moare/ e prima zi din ultimul lui anotimp// mama mă trimite la sor’ mea/ «du-i biletul acesta»/ n-am înţeles «trucul»/ pe drum uitasem de moarte şi alte tristeţi/ mă bucuram de iarnă rătăcind în imensitatea câmpiilor albe/ un punct rătăcit pe o coală A4/ mi-era necaz că sania de lemn are tălpile frânte/ poate că mi-o repară el după ce-şi revine/ a mai fost aşa// la întoarcere am făcut un bulgăre de zăpadă să-i arăt cât de iarnă-i afară/ şi am dat buzna în casă fericit/ m-a izbit mirosul puternic de cremă de ghete privirea lui de parcă mă căuta chipul livid/ cineva mi-a spus «nu plânge»/ n-am plâns// de atunci nu (mai) plâng deloc// scriu versuri”. Compoziţia este remarcabilă; accentul dramatic nu este pus din exterior, ci decurge din însăşi succesiunea versurilor trăite în două momente, atunci şi acum. Perspectiva infantilă fiind inocentsenzorială, copilul nu simte moartea, ci cum soba „dogoreşte” şi, apoi, ce bine e să mergi prin zăpadă, necăjindu-te că sania „are tălpile frânte”. El dă „fericit” buzna în casă şi este „izbit de mirosul puternic de cremă de ghete”. În cel mai puternic vers al poemului: „privirea lui de parcă mă căuta chipul livid”. Simţind atâtea, micul personaj nu înţelege ce se întâmplă. În prezent, înţelegând totul, tânărul având deja experienţa morţii tatălui „la activ”, pare cu simţurile tocite: „de atunci nu (mai) plâng deloc”, mărturiseşte el, încheind ironic: „scriu versuri”.

Sunt şi alte texte bune în Dumnelike, cu bătrâni sau cu câini faţă de care acest „veteran al milei” resimte o compasiune mai puţin obişnuită (şi declarată) în poezie. Autorul controlează însă bine registrul emoţional, ca un actor cu experienţă ale cărui lacrimi, pe care i le vezi curgând pe obraz, nu sunt adevărate. Încă de la debutul său editorial, Marcel Vişa e un poet format şi care promite o frumoasă evoluţie.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara