Numărul curent: 12

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Arte:
Valori muzicale camerale în concert de Dumitru Avakian


Un veritabil eveniment s-a dovedit a fi recitalul susţinut cu totul recent, la Ateneul Român, de violonistul Alexandru Tomescu însoţit de pianistul Horia Mihail. Un eveniment cu valenţe multiple. A fost capătul unui turneu de concerte ce au avut loc în 14 dintre cele mai importante oraşe ale ţării, un turneu angajat sub genericul "Stradivarius - o implicare socială". Realizat cu participarea unui important grup de sponsori, promovat de importante mijloace media, beneficiile turneului sunt donate în vederea amenajării aşezămintelor "Asociaţiei nevăzătorilor" din Bucureşti. "O singură persoană lipseşte acum din sală. Este tatăl meu, pianistul şi profesorul Adrian Tomescu", ne-a spus cu emoţie abia reţinută Alexandru. O absenţă fizică, nu spirituală. Mult prea devreme, cu câteva zile în urmă părintele său plecase pe drumul cel fără de întoarceri. I-a fost în egală măsură prieten, nepreţuit îndrumător pe calea muzicii, credincios partener de scenă. Seara de muzică i-a fost dedicată în întregime. Un public sensibil, entuziast, participativ s-a bucurat de câteva dintre creaţiile majore ale literaturii violonistice de largă accesibilitate, de lucrări semnate de Brahms, Grieg, Sarasate, Vieniavski, Massenet... pagini de mare inspiraţie melodică, momente pe care Alexandru Tomescu le-a definit în baza unei ferme stăpâniri emoţionale, cu un riguros control al sonorităţilor ce revelează o impresionantă paletă coloristic timbrală. în mod cert, bunul gust guvernează funcţionalitatea acestei remarcabile echipe de muzicieni performeri.

Se apreciază - prioritar în mediile publicului de specialitate - că genul cvartetului de coarde rămâne cel mai autentic, cel mai complex mijloc privind manifestarea gândirii componistice, privind colaborarea muzicală de tip cameral. Este genul şi, pe de altă parte, este ansamblul capabil a înlesni revelaţii adânci inclusiv în plan filosofic, este capabil a oblădui gândirea înfiorată de emoţia unui sentiment intim pe care greu îl poţi desluşi în spaţiile largi, spectaculos de ofertante, ale discursului simfonic. Larma orchestrală, declamaţia patetică, retorismul simfonic, nu încap între cutele unor simţiri minuţios detaliate în zona greu de cuprins a spiritului uman.

Începând cu mijlocul de secol XVIII, de la "papa Haydn" citire, şi până în zilele noastre cvartetul de coarde rămâne o veritabilă şcoală atât pentru muzicieni, pentru compozitori, pentru muzicienii performeri, pentru violonişti, violişti, violoncelişti, cât şi pentru public. Gradul de înţelegere al publicului vis-ŕ-vis de literatura cvartetului de coarde denotă în bună măsură nivelul unei civilizaţii, tradiţiile acesteia, dimensiunea lăuntrică a omului unui timp, unui loc, unui grup social. Se spune că nivelul civilizaţiei unei colectivităţi este indicat inclusiv de numărul cvartetelor de coarde ce activează în orchestrele locului.

Au revenit la Bucureşti, spre bucuria noastră, muzicienii cvartetului englez "Belcea". Sunt tineri, sunt perfecţionişti, deţin o impresionantă cultură a sunetului în ansamblu, sunt ambiţioşi... Deţin datele preţioase ale măiestriei. Recent, la Ateneul Român, au prezentat un program ce intră în mod obişnuit în atenţia unui asemenea ansamblu, anume lucrări semnate de Haydn - cartetul în fa diez minor op. 50, de Beethoven - al doilea mare Cvartet "Razumovsky", lucrări cărora, în mod firesc, li s-a adăugat la loc de cinste, în centrul programului, Cvartetul în re, nr. 1, de Benjamin Britten, marele compozitor englez al secolului trecut. Ne-au fost prezentate trei diferite construcţii sonore excelent organizate, având la bază diferenţieri stilistice net formulate de la o lucrare la alta. Tind, oare, muzicienii formaţiei a defini imaginea profesionalismului absolut? Poate. Emoţia? în faţa perfecţiunii se poate vorbi de admiraţie! Este, oare, suficientă?

Contractul cu Institutul Cultural Român este în parte avantajos. în parte este discutabil. în afara statutului de rezidenţă, a unui număr de concerte susţinute periodic la Ateneu, muzicienii cvartetului susţin cursuri de măiestrie de care beneficiază câţiva dintre tinerii noştri studenţi. Nefiresc îmi apare, însă, faptul că printre clauzele contractuale nu sunt negociate prevederi referitoare la prezentarea cvartetelor enesciene, spre exemplu. Nu putem uita, în baza unor negocieri similare, deloc comode, uneori delicate, mari orchestre ale lumii au prezentat la Bucureşti, au reluat ulterior în mari turnee, internaţionale, semnificative pagini simfonice aparţinând lui George Enescu. Sunt aspecte ce merită a fi discutate. Şi rediscutate. Căci politica culturală a unei naţiuni trebuie iniţial concepută şi apoi consecvent promovată. Iar I.C.R. îşi asumă răspunderi pe această direcţie. Inclusiv în ceea ce priveşte promoţia evenimentului, antrenarea exemplară către muzică a tineretului studios; am întâlnit studenţi ai facultăţilor bucureştene, tineri absolvenţi, care - prin prospeţimea prezenţei lor - au covârşit literalmente rotonda sălii de concert a Ateneului Român.

Nu perfecţiunea tehnică, ci autenticitatea expresiei îi preocupă prioritar pe muzicienii Cvartetului de coarde "Voces". Se manifestă în continuare drept un organism viu, coerent. în cadrul actualei stagiuni organizate de Formaţiile Muzicale Radio au prezentat un întreg ciclu de patru concerte dedicate integral cvartetelor haydniene; se comemorează astfel împlinirea a două secole petrecute de la intrarea în etenitate a părintelui simfoniei şi cvartetului clasic. Relativ recent, cu prilejul sărbătorilor pascale, împlinind spiritul locului şi al omului, originalul ciclu cvartetistic haydnian "Ultimele şapte cuvinte ale Mântuitorului pe cruce" a fost reluat pentru publicul bucureştean. Tot în Studioul de Concerte din str. Berthelot, omagiindu-l pe Haydn, dar şi pe Händel - s-au împlinit recent 250 de ani de la moartea compozitorului, omagiind în acelaşi timp marile valori ale muzicii româneşti, pianistul Viniciu Moroianu a definit un veritabil act de cultură. Oferă publicului său - nu foarte numeros dar cu totul erudit - un florilegiu de creaţii ce marchează vârfuri ale civilizaţiei instrumentului în epoci distincte de muzică. De la Ciaccona de Händel la Fantezia în do major de Haydn, apoi de la Sonata haydniană în si minor şi până la marele opus enescian care este Sonata în re major, Moroianu parcurge cu pertinenţă veritabile etape ale culturii pianului; o face scrutând trecutul din perspectiva artistului intelectual al zilelor noastre. Bunul gust, sinceritatea expresiei, angajarea interioară, regia inteligent conturată a fiecărei lucrări în parte, definesc în cazul acestui tânăr maestru personalitatea unui autentic muzician gânditor.

Indiscutabil, cu diferite prilejuri, la Ateneul Român, în Aula Uniunii Compozitorilor, a Muzeului "George Enescu", la Universitatea Naţională de Muzică, un interes special îl procură medalioanele camerale, serile şi matineele de muzică dedicate diferitelor personalităţi sau fenomene componistice, cele dedicate unor muzicieni performeri care au făcut epocă în viaţa muzicală a ultimelor decenii, la noi, care au trasat liniile unei şcoli. Am în vedere recentul concert al formaţiei camerale "Archaeus", anume portretul componistic "Dănceanu 55" dedicat integral creaţiei acestei remarcabile personalităţi a muzicii noastre actuale. Compozitor, pedagog, neobosit director artistic, promotor perseverent al fenomenului componistic actual, fenomen observat în întreaga sa diversitate, Liviu Dănceanu defineşte imaginea unui talent consistent, dinamic, bazat pe o impresionant de largă paletă expresivă; se conturează, totodată, personalitatea unui profesionist pe care nu poţi să nu-l respecţi chiar dacă valorile estetice în care crede pot fi diferite de ale tale. "La musique du rire et de l'oubli" rămâne o lucrare emblematică pentru identitatea sa. De azi, de ieri.

Plecat recent, plecat mult prea devreme dintre noi, compozitorul Dan Timiş a fost omagiat şi evocat de colegi, de prieteni, de muzicienii performeri. Lucrările camerale oferite publicului dezvăluie datele unui talent suculent aflat în plină expansiune, în proces de definire, aşa cum ni se dezvăluie inclusiv pe parcursul Cvartetului "Pentacordii" realizat de cvartetul de coarde "Florilegium" condus de violonistul Marius Lăcraru, cel care, nu de azi, nu de ieri, se dovedeşte a fi un responsabil promotor al fenomenului muzicii actuale în toată diversitatea acestuia.

Revenit pentru moment, cu sens mai mult simbolic, în viaţa noastră de concert, profesorul şi pianistul Gabriel Amiraş ne-a adus aminte faptul că rămâne personalitatea care a trasat liniile unei şcoli ale cărei direcţii le regăseşti în evoluţiile elevilor săi, ei înşişi - în zilele noastre - muzicieni ce dau consistenţă vieţii noastre de concert. Contestat şi admirat, pendulând neobosit între catedră şi activitatea concertistică, continuu neliniştit, aflat astăzi la vârsta senectuţii, Amiraş rămâne un căutător neobosit, energic, imaginativ, visător; aşa cum l-am cunoscut cu decenii în urmă. Declamaţia sa muzicală este şi astăzi elocventă, este susţinută de o încărcătură expresivă autentică. Sonatele de Beethoven - marele opus 109 a fost cu totul recent oferit admiratorilor săi - rămân grăitoare pentru crezul său, pentru drumul său în muzică, drum care a pornit în Clujul natal, a continuat la Moscova, apoi la Bucureşti şi continuă astăzi în Germania.

Tot un medalion componistic poate fi considerat şi recitalul de muzică românească pentru flaut şi pian susţinut la Ateneu de flautistul Nicolae Maxim şi de pianista Liliana Iacobescu.

Un concert rar! Un act de mare curaj se dovedeşte a fi încercarea de a înfrunta gustul unui public atras prioritar de larma discursului simfonic. Riscurile sunt în consecinţă. O asistenţă modestă, dar selectă a urmărit lucrările maeştrilor trecutului, sonate datorate compozitorilor Mircea Istrate, Tiberiu Olah, lucrările maeştrilor prezentului, Cornel Ţăranu, Dan Voiculescu, Alexandru Hrisanide, Sabin Pautza. Este o aventură captivantă pe parcursul căreia Nicolae Maxim, flautistul solist al Filarmonicii, a ştiut să capteze participarea mai tinerilor săi colegi şi discipoli, flautiştii Ciprian Patride, Alin Apetroaie, Boldiszar Szabolcs. Un asemenea program este un concert-crez. Pe care puţini mai au curajul a-l susţine.

Relativ recent, Salonul de Muzică al Palatului Cantacuzino, Muzeul Naţional "George Enescu", a găzduit deschiderea unei stagiuni extraordinare prilejuite de inaugurarea pianului mare de concert Steinway, instrument oferit de Unicredit }iriac Bank Festivalului Internaţional "George Enescu". Sonoritatea mare a instrumentului, incinta limitată a salonului, nu i-au permis maestrului Valentin Gheorghiu să-şi etaleze întregul arsenal al culorilor pianistice. Muzică franceză, suite de Gabriel Fauré şi Claude Debussy, dar mai ales marele opus enescian care este Sonata a III-a "în caracter popular românesc" au prilejuit etalarea unor colaborări de durată ale maestrului cu pianista Roxana Gheorghiu, cu violonistul Gabriel Croitoru.

Nu poţi să nu observi, în ciuda unei susţineri inconsecvente, în lipsa unei promoţii adecvate, peisajul muzical cameral bucureştean supravieţuieşte la cote cu totul remarcabile, într-o varietate impresionantă a manifestărilor.