Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea de proză:
ursita lui Pavel Dan de Irina Petraş

Pavel Dan, Ursita. Nuvele, opinii critice, pagini de jurnal, corespondenţă, o cronologie în imagini, indici. Edi- ţie îngrijită de Aurel Podaru, Prefaţă de Ion Vlad, Editura MEGA, Cluj- Napoca, 2017, 294 pag.

gândită ca volum aniversar, Ursita e pusă sub semnul unei necesare recuperări. Moartea timpurie l-a aşezat pe Pavel Dan (1907-1937) sub zodia neîmplinirii tragice, ediţiile succesive ale operei sale având mereu acest substrat al îndreptării lucrurilor. În 1938 apărea Urcan bătrânul. Mihail Sebastian nota: „Nu ar fi de mirare ca Urcan bătrânul să răscumpere târziu, printr-un destin literar fericit, zguduitoarea moarte a scriitorului.” Deşi numărate printre capodoperele nuvelei româneşti (Sergiu Pavel Dan crede, pe bună dreptate, că nu întâmplător o antologie de proză scurtă românească de la Minerva se numea De la Negruzzi la Pavel Dan), prozele lui Pavel Dan par să nu-şi fi împlinit destinul. Nicolae Bârna îşi începe fişa din DGLR cu această chestiune spinoasă a moştenirii literare: „situaţia operei lui în tabloul de valori al literaturii naţionale pare şs.m.ţ să nu fi fost încă definitiv «fixată»”. Pare e cuvântul cheie. O raportare sentimentală la „ursita” scriitorului dispărut prematur poate pune ea însăşi în umbră opera. Dar nu viaţa mai scurtă sau mai lungă contează, ci consistenţa celor scrise în timpul hărăzit de o ursită oricât de nemiloasă. Istoria literaturilor lumii e plină de scriitori dispăruţi la vârste tinere care şi-au câştigat un loc de necontestat în patrimoniul literar graţie calităţii operei. E şi cazul lui Pavel Dan. Proza sa s-a bucurat de multe reeditări, i s-au dedicat cărţi întregi (Monica Lazăr, Ion Vlad, Constantin Cubleşan, Gabriela Chiciudean), au scris despre el Ion Chinezu, Octav Şuluţiu, Nicolae Manolescu, I. Negoiţescu, Nicolae Balotă, Valeriu Cristea, Petru Poantă etc. Prima „integrală”, cu o prefaţă de Andrei Moldovan, i se datorează lui Aurel Podaru (2012). „Originalitatea marcată şi caracterul novator al prozei sale” ar explica, după N. Bârna, relativa marginalizare, când ele s-ar cuveni să fie argumente ale unei receptări privilegiate. Le întrezărise deja Mihail Sebastian („romancier al unei mari realităţi omeneşti, valabilă mai mult prin dramele ei proprii, decât prin eventualele ei simboluri de ordin politic sau cultural. [...] Pavel Dan nu e un monografist al satului [...] În alcătuirea aparent simplă şi greoaie a ţăranului, el atinge coardele groase şi eterne ale sufletului omenesc: iubirea, moartea”). Eugen Ionescu remarca la rându-i (în prefaţa la Le Père Urcan, Editura Jean Vigneau, Marsilia, 1945) lumea prozelor, atât de complexă, contradictorie şi derutantă”, şi viziunea, care „nu este una socială sau politică, ci filosofică, şi destul de pesimistă”; interesată de „problema întregii umanităţi în faţa zădărniciei, a neantului, a morţii” de „mecanismele esenţiale ale societăţii omeneşti şi ale unei umanităţi obsedate de moarte şi pradă forţelor răului”.

În studiul introductiv, Ion Vlad vorbeşte despre „toposul cu o valoare arhetipală extinsă dincolo de specificul universului rural”, despre veritabilul edificiu filosofic care se configurează în fundal. Reluând ideile eseului din 1986, Pavel Dan. Zborul frânt al unui destin, profesorul lansează o atent înnoită invitaţie la (re)lectură. El reaminteşte că majoritatea exegeţilor au remarcat „realismul transfigurat de o viziune care depăşeşte imaginea obiectivată a lumii ţărăneşti” şi investigarea condiţiei umane cu instrumentarul aspru al expresionismului. Aşezat în linia Ioan Slavici, Ion Agârbiceanu, Liviu Rebreanu, Pavel Dan aduce, nuanţează Ion Vlad, „un alt mod de a privi şi de a recrea realul, supradimensionând raporturile interumane, destinul fiinţelor copleşite de semnele inexorabile ale vieţii, dar mai ales ale tragicului sau ale grotescului; spaima, oniricul, tainele definitiv fixate în fiinţa mereu ameninţată situează nuvelele şi fragmentele sale narative dincolo de realismul epocii, regăsind elemente ale expresionismului, ale tragicului lui Dostoievski sau Tolstoi, Knut Hamsun sau Ibsen. Ţipătul lui Edvard Munch… poate fi regăsit în registrul narativ al lui Pavel Dan”. I. Negoiţescu, în Istoria literaturii române (I, 1800-1945), 1991, tranşa: „niciodată în literatura română grotescul expresionist n-a realizat o imagine mai zguduitoare ca în tabloul înmormântării lui Urcan Bătrânul”.

Am recitit nuvelele descoperind, pe fundalul lucrat în pastă groasă al dealurilor transilvane („Apoi dealuri şi dealuri cât cuprindeau ochii ca valurile împietrite ale unei mări înfuriate”), glasurile autentice ale personajelor care se întâlnesc, precum „pâraiele pustiitoare de pe dealurile Câmpiei în şuvoiul adânc, clocotitor al Mureşului”, sub bagheta unui prozator de raftul întâi, deloc datat, al cărui zbor poate fi frânt doar de nepăsarea noastră.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara