Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Unu infinit de Cronicar

În HYPERION (nr. 10-11-12 / 2016), revista care apare la Botoşani sub conducerea lui Gellu Dorian, este marcat centenarul lui Mihai Şora printr-o evocare intitulată „1∞”, semnată de Luiza Palanciuc-Şora. Iată cum îl vede pe admirabilul om de cultură femeia care îi este cea mai apropiată: „Desigur, Mihai Şora a străbătut un secol întreg: a fost bun prieten cu Cioran şi cu Eliade, s-a zbenguit pe străzile Parisului cu Ionesco, a fost studentul lui Mircea Vulcănescu, a pus de-o mămăligă în atelierul lui Brâncuşi, a luat zece la cel mai teribil examen din timpul studenţiei lui bucureştene, la profesorul Nae Ionescu, – şi l-a luat fără ca profesorul Nae Ionescu să-i pună vreo întrebare: «Daţi-mi carnetul!» a fost singura propoziţie rostită în ziua examinării; a audiat cursurile lui Paul Valéry la Collège de France, ale lui Jean Wahl, Étienne Gilson, Jean Laporte, Jacques Chevalier şi ale altor gânditori remarcabili; a trăit sub ocupaţia nazistă în Franţa, unde se afla în perioada doctoratului, – şi unde, fără îndoială, ar fi rămas pentru tot restul vieţii, dacă nu ar fi avut ideea de a reveni acasă, în 1948, după zece ani de absenţă, într-o excursie organizată de Frontul Naţional Român (nişte comunişti mai spilcuiţi, cu fluturi în cap şi idealuri «neîntinate»), – excursie în urma căreia a fost sechestrat şi obligat să rămână în România totalitară, din ordinul Anei Pauker. Mihai Şora a pus ţara la cale în salonul parizian al Elenei Văcărescu; i-a strâns mâna lui George Enescu şi l-au trecut fiorii amintindu-şi apoi de domnişoara Moldovan, profesoara lui de pian, care-i dădea cu rigla peste degete dacă greşea o notă; a stat cu sufletul la gură când, la Radio Londres, Generalul De Gaulle a pronunţat prima alocuţiune către poporul francez ocupat, în 18 iunie 1940; a intrat în Rezistenţa franceză (în vreme ce Mariana Şora, prima lui soţie, îl credea la bibliotecă, studiind cu sârg opera lui Pascal); a publicat, în 1947, la Editura Gallimard, cartea Du dialogue intérieur. Fragment d’une anthropologie métaphysique, carte despre care cele mai strălucite minţi ale vremii aceleia au spus şi scris numai de bine.(Étienne Gilson: «Un asemenea filosof se naşte o dată la o sută de ani.» Gilson nu avea cum să ştie, aşa că voi completa eu acum: «Şi trăieşte peste o sută de ani.»); a refuzat cetăţenia franceză, care i-a fost propusă imediat după apariţia cărţii la Gallimard), şi a refuzat-o dintr-un fel de patriotism naiv, ataşament faţă de originile lui bănăţene şi dor sfâşietor după Moşul lui din Feneriş, – bunicul patern…” E de citit tot textul. Şi e de citit revista în întregul ei, căci conţine numeroase articole, interviuri şi fragmente literare substanţiale.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara