Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Universalitatea clişeelor de Gina Sebastian Alcalay


Dacă acceptăm una din definiţiile libertăţii ca fiind libertatea de a gîndi cu capul propriu, fără proteze mentale, reiese că facilitatea cu care se răspîndesc anumite tipuri de clişee se datorează îndeobşte unor factori precum: comoditatea intelectuală sau neputinţa de a judeca cu propriul cap; ponderea intereselor de grup şi reacţiilor emoţionale subiective pe care acestea le declanşează; imobilismul informaţional datorat greutăţii de a ţine pasul cu o lume în schimbare în care ceea ce era valabil ieri nu mai este astăzi, în care istoria nu este niciodată absolut identică cu ea însăşi şi în care vertiginoasele progrese tehnologice, ştiinţifice, strategico-militare reclamă ajustări mentale corespunzătoare în toate domeniile; ignorarea unor date şi fapte reale, repetarea unor versiuni comunicate din gură-n gură, fără osteneala verificării la sursă; sofistica în expunere, cu escamotarea anumitor aspecte şi apelul la jumătăţi de adevăruri.

Antisemitismul se bazează tocmai pe genul acesta de generalizări şi prejudecăţi, pe cît de superficiale şi unilaterale, pe atît de pasionale şi îndărătnice, care nu ţin seama de o serie întreagă de factori istorico-sociali ce modelează şi diversifică contururile morale ale unui popor sau colectivităţi, dar mai ales de faptul că, dincolo de anumite particularităţi generale, important în ultimă instanţă rămîne caracterul omului; că există peste tot caractere bune şi caractere proaste, că avem cu toţii faliţii noştri, îngerii şi demonii noştri, amestecaţi de altfel chiar şi ei pe dinlăuntru (Pascal, prefigurîndu-l pe Camus, pe Glücksman şi alţi gînditori ai secolului XX: ,Omul nu este nici înger, nici bestie şi, din nenorocire, cine vrea să joace rolul îngerului îl joacă pe acela al bestiei".)

Naţionalismul exacerbat şi ura interetnică sunt surse inepuizabile de mituri şi clişee pernicioase. Pentru sîrbii din deceniul 9 al secolului trecut, de pildă, şi nu e vorba numai de conducători avizi de putere ca Miloşevici, ci şi de o majoritate a intelectualilor şi scriitorilor care prin producţiile lor n-au făcut decît să aţîţe şi să adîncească sentimentul de victimizare şi autocompătimire naţională, identitatea sîrbească se confundă cu conştiinţa suferinţelor de secole îndurate din partea altor naţiuni şi etnii. într-o asemenea perspectivă războiul din Bosnia nu ar fi constituit decît o ultimă etapă sîngeroasă dintr-un lung traseu: pentru că au suferit în trecut din cauza turcilor, a nemţilor, a ustaşilor etc., sîrbii socoteau că şi acţiunile lor din zilele noastre au fost ipso facto ,defensive", indiferent de ,minciunile" pe care le debitau ,străinii" la adresa lor. Pentru masele sîrbeşti, exaltate de poemele patriotarde, de discursurile şovine, de victoriile comandanţilor lor militari, evocarea bătăliei de la Kosovo din 1389, cînd armata de nobili a regelui Lazăr a fost înfrîntă de turci după o rezistenţă eroică şi sacrificii uriaşe, s-a transformat într-un clişeu naţional, şi un mit mobilizator cu rezonanţe atît de puternice în actualitate de parcă s-ar fi întîmplat ieri (aşa cum pentru unii români bătăliile lui Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, pentru unii israelieni Massada, pentru arabi Cruciadele şi aşa mai departe s-ar fi petrecut tot ieri, neexistînd probabil neam pe lume care să nu fi avut în cursul istoriei martirii şi momentele lui de glorie, fetişizate apoi de contemporani); un mit despre grandoarea vechii Serbii menită să renască din cenuşa trecutului odată cu nevoia imanentă de revanşă. împotriva cui? împotriva străinilor, desigur, şi în primul rînd a ,fundamentaliştilor islamici" din Bosnia, chiar dacă guvernul laic instalat acolo în 1991 era tot atît de departe în spirit de fundamentalismul islamic cum sînt, să zicem, israelienii originari din România de integrismul religios al ,haredimilor".

O xenofobie şi o lipsă de dubii asemănătoare se reflectă, cred, cam în aceeaşi perioadă, în clişeele vehiculate de o anumită parte a eşichierului politic din România, sub influenţa, fără doar şi poate, a vechilor slogane caricaturale comuniste, bine cunoscute şi prea numeroase ca să ne ocupăm acum de ele. Interpretări sau concluzii elaborate de un factor politic de răspundere sau altul erau însuşite şi reluate apoi pînă la saţietate (ca în vremurile de tristă amintire), concretizîndu-se în lozinci precum: ,Noi nu ne vindem ţara", ,Minerii au venit singuri, nu i-a chemat preşedintele", ,Americanii nu vor democraţie la noi în ţară", ,Fără FSN la conducere, vin legionarii". Iar în preluarea avertismentelor lansate de putere despre multiplele comploturi şi scenarii de lovituri de stat concepute cu incitare din afară, erau puse cap la cap fapte care pe unii bieţi naivi din afară îi făceau să se întrebe uimiţi ce are ,tanda şi cu manda" - ce legătură putea exista, de pildă, între o grevă a camionagiilor şi vizita (zadărnicită) a Regelui Mihai.

Dar moda nu e mai puţin categorică şi exclusivistă nici în direcţia opusă. în România ,se poartă" - zice-se - aproape cu stridenţă credinţa religioasă cu ritualurile ei regăsite tocmai de către cei de la care te-ai fi aşteptat cel mai puţin, la fel cum se poartă anticomunismul virulent în rîndul celor care nu foarte de demult îşi proclamau, fără economie de mijloace, ori de cîte ori era recomandabil sau se ivea prilejul, credinţa fierbinte în superioritatea sistemului socialist.

Trebuie să adăugăm că, din păcate, independent de ultimele evoluţii din România, anumite realităţi din trecut, dar şi din ,epoca de tranziţie", au dat naştere în Occident unor clişee inerţiale despre întreaga naţiune română, asimilată în continuare cu imaginile tiermondismului, ale copiilor slăbănogi, famelici şi infectaţi cu virusul SIDA în orfelinatele prost întreţinute şi mizere ce fuseseră mediatizate multă vreme în mod excesiv pe anumite canale de televiziune străine. Odată cu intrarea ţării în UE, probabil că o bună parte din aceste clişee vor deveni caduce.

La nivelul kitsch-ului artistic prăbuşirea imperiului comunist s-a tradus între altele prin supraabundenţă, mai ales pe marele şi micul ecran, a produselor şablonarde consacrate luptei dintre bine şi rău pe scară mondială, rolul vechilor agenţi imperialişti şi spioni, cu care fusesem îndopaţi cîndva, fiind preluat de NKVD, KGB şi ejusdem farinae. Acestea sînt clişeele universale, cel mai uşor de copiat într-o lume maniheistă care are întotdeauna nevoie de idoli, de băieţii săi buni (the good guys) şi de diavoli (the villains).

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara