Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Un vis al inteligenței libere de Ioan Holban

A trecut ceva vreme de la ultima carte de poezie, Poeme în balans, tipărită în 2013 de Cassian Maria Spiridon; în cei patru ani cîți s-au scurs de atunci, poetul a publicat cinci volume masive – Vocația și proza democrației (2015), Un vis al inteligenței libere (2016), Dușmanii societății sau Cînd pacienții pun Stăpînire pe ospiciu (2017), cărțile cu numerele „VIII- X“ din seria de Atitudini literare, deschisă în anii 2000, apoi, Cuvîntul coborît printre noi (2015) și Cezar Ivănescu, un oaspete al Nirvanei (2016) –, unde adună editoriale, analize, interviuri, texte apărute în revistele „Convorbiri literare“, Poezia“, „Unu“, „Poesis“, „Caiete botoșănene“, „Dacia literară“; proiectul cultural al acestor „atitudini literare“ este cît se poate de explicit: „Nu mi-am propus, scrie Cassian Maria Spiridon în Nota autorului, a face critică, în sensul curent al cuvîntului și nici obișnuita eseistică. Aceste articole exprimă sau/ și afirmă, cu prioritate, cîteva opinii, în genere o atitudine cît mai coerentă față de un eveniment, îndeobște literar, ori față de o carte, de o personalitate, de o temă în dezbatere curentă sau referitoare la viața revistei «Convorbiri literare» etc.; încercînd a fi o istorie în desfășurare a vieții publicistice și de idei, dar și a vieții literare naționale“.
Atent la mișcarea contemporană a ideilor, la întrebările și provocările lumii (nu numai literare) de azi, Cassian Maria Spiridon face ample conspecte din cărți fundamentale ale unor sociologi, psihologi, istorici ai mentalităților și religiilor, istorici și critici literari, poeți, scriitori și filosofi antici, clasici și moderni, de la Platon, Aristotel, Kant, Dostoievski, Eminescu, Dante, la D.D.Roșca, Nichita Stănescu, Edward Behr, Paul Johnson, Jean Sévillia, Guy Debord, Clive Staples Lewis, Raymond Aron, Hayek, Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Günther Anders, Solomon Marcus, Virgil Nemoianu, I.D.Sîrbu, Ion Barbu, urmărind consecvent cîteva teme importante, atît într-o fastuoasă bibliografie, cît și în spațiul propriei gîndiri analitice, formulînd răspunsuri, lansînd, la rîndu-i, ipoteze și întrebări, în texte, cu adevărat, de atitudine. Astfel, se reține, între multe altele, tema raportului de forță dintre individ și societate („înțelepciunea indivizilor a fost suprimată de prostia conservatoare a colectivității“, scrie Cassian Maria Spiridon pe urmele analizei lui Paul Johnson din Dușmanii societății), unde, față cu agresiunea societății, individul deține cuvîntul „magic și creativ“, cel mai eficient „mijloc de luptă“ împotriva agresorilor care distrug ierarhiile de valori și le înlocuiesc cu „valori mincinoase“; radiografiile crude ale societății americane și franceze, rezumate din bibliografie sînt însoțite de reflexele lor în politicile dîmbovițene; iată: Le Pen e „un clovn precum Vadim“; „Jean-François Revel se întreabă: «De ce negaționismul, definit ca un delict cînd se referă la nazism, nu este la fel definit atunci cînd escamotează crimele comuniste». Întrebarea nu a primit răspuns. Nici în România situația nu diferă. Este interzisă și condamnată penal practicarea simbolurilor naziste, negarea holocaustului, în schimb simbolurile comuniste și negarea lagărelor criminale nu sînt nici interzise și nici condamnate penal??! Pe malul stîng al Dîmboviței se gîndește în consonanță cu malul stîng al Senei“. Tot astfel, Cassian Maria Spiridon se întoarce la Platon, Aristotel și Kant pentru a desluși „drumul către desființarea omului“, pînă la cartea cu acest titlui a lui Clive Staples Lewis, pentru ca, urmînd finele disocieri ale lui Guy Debord, autorul să se ocupe de societatea spectaculară unde se șterg creierele prin „prostiile afirmate mediatic“, într-o „lume orwelliană la nivel planetar“, organizată după „modelul“ lui Șigaliov din Demonii lui Dostoievski, care identifica în despotismul nelimitat „singura cale de acces la raiul pămîntesc, la fericire“: acolo, în caietul revoluționarului din grupul anarhist al lui Piotr Verhovenski, se află strămoșii dușmanilor de azi ai societății, care iau în stăpînire umanitatea „prin globalism și multiculturalitate“. Singura cale de salvare din această Apocalipsă pare a fi, scrie Cassian Maria Spiridon, regenerarea națiunii: „Regenerarea națiunii pare a fi un bun mijloc și aproape sigur unicul de a înfrunta dușmanii societății și a zădărnici sau cel puțin amîna clipa cînd pacienții vor pune stăpînire pe ospiciu“.
Subiectele cărora Cassian Maria Spiridon le-a consacrat cea mai mare parte a textelor sale de analiză sînt publicistica lui Eminescu, pe care a și editat-o, de altfel, istoria de 150 de ani a revistei „Convorbiri literare“ pe care o conduce din anul 1995 și „Zilele Revistei «Convorbiri literare»“, o instituție pe care redactorul-șef al venerabilei publicații junimiste a fondat-o în urmă cu douăzeci de ani; chiar dacă nu s-a bucurat (încă) de „norocul“ lui Iacob Negruzzi care i-a avut printre colaboratorii revistei pe Titu Maiorescu, Eminescu, Ion Creangă, I.L.Caragiale, „seria“ care îi va purta numele (cum celelalte se numesc I.Bogdan, Simion Mehedinți, Al.Tzigara-Samurcaș, I.E.Torouțiu, Corneliu Ștefanache, Corneliu Sturzu, Al.Dobrescu) este nu doar a (deja) celui mai lung directorat, dar și cea mai valoroasă, urmînd doctrina întemeietorilor, ideea junimistă a unui „conservatorism de nuanță liberală, în sprijinul unei dezvoltări naționale organice și respingerii formelor fără fond“; cum de atîtea ori în vremuri de negare a ierarhiei de valori, de asalt al kitsch-ului și de agresiune tenace a politicului asupra cîmpului cultural, revista desfășoară flamura maioresciană a meritocrației, a „păstrării ierarhiei meritului“, cum îi spunea Eminescu și autonomiei esteticului: „Principiile estetice impuse de corifeul «Junimii» prin direcția nouă au fost principala grilă axiologică a revistei, totodată am considerat de datoria noastră să susținem afirmarea și a celor etice, atît de necesare în vremuri în care apelul la resurecția morală este, mai mult ca oricînd, un imperativ național“, scrie Cassian Maria Spiridon în unul dintre editorialele pe care le-a semnat în „Convorbiri literare“.
Pivotul seriei de articole tipărite în revista „Poezia“ și reunite în volumul Cuvîntul coborît printre noi este poezia însăși pe care Cassian Maria Spiridon o explorează, mai întîi, în raport cu transcendența: „Ne este greu să credem că ar exista Poezie fără Dumnezeu“; „Vom ajunge a citi doar poeme și rugăciuni, și în ele vom afla cele drepte. Ele sînt cele două căi, în care ne punem nădejdea de a ne salva sufletul, de a călca printre ispite către mîntuire“; „Cuvintele care, separate, culcate-n dicționare sînt simboluri moarte, se trezesc la viață cînd peste ele coboară Sfîntul Duh ce le îndumnezeiește în poezie“, scrie poetul cuprins într-o dragoste aproape mistică pentru poezie și tot ceea ce se circumscrie sferei acesteia (inspirația, iluminarea, regimul nocturn, reveria, melancolia etc.), într-o abordare mai degrabă poematică decît teoretică: „Visul fiecărui cuvînt este de a fi parte din poem, de a accede la imn, așa cum pașii cei de toate zilele se vor prinși în dans, cum sunetele vor să se așeze pe portative și culorile-n tablouri. Aceasta e dorința constantă a mai înaltului ce urmează pe poet și poemele sale“; „Poezia e bucurie a inimii și încîntare sufletească, o suferință dureros de dulce, o lumină ce naște din lumină“; „Poezia este și rămîne cheia universului și a vieții. Poezia deschide ușa prin care ne vedem sufletul cel viu“.
Asumînd idei din Existența tragică a lui D.D.Roșca, Pagini despre sufletul românesc, Devenirea întru ființă, Tratatul de ontologie de Constantin Noica, din poezia „creștină“ și publicistica lui Eminescu, într-un admirabil eseu intitulat Religia în publicistica lui Eminescu, din Divina Comedie a lui Dante (O trecere prin vămile văzduhului dantesc) ori din poezia scrisă în închisorile comuniste, pornind de la celebra antologie Poezia română modernă. De la G.Bacovia la Emil Botta, publicată, în 1968, de Nicolae Manolescu și Poezii din închisori de Zahu Pană, tipărită în Canada, cu o prefață semnată de Vintilă Horia, Cassian Maria Spridon citește poezia în binom (cu transcendența, tragicul, filosofia, metafizica), căutîndu-și mereu cititorul între cei care au „talent“ și „simț“ pentru lectura liricii: „se vede că puțini sînt cei care îl au“, constată, cu neascunsă amărăciune, poetul.
Un eseu exact despre temele, motivele și stilistica poeziei lui Cezar Ivănescu (simbioza între Eros și Thanatos, mormîntul și pîntecul matern, tragismul dantesc, expresionismul negru, tonul oracular, neliniștea care crește în angoasă, viziunea „cu un evident accent folcloric“, viața și moartea care „sînt una“), patru interviuri tipărite altădată în revistele „Dacia literară“, „Caiete botoșănene“, „Poesis“ și „Convorbiri literare“, Cursul general de poezie (partea I și partea a II-a), susținut de autorulBaaad-ului, în 19 noiembrie 1993 și 14 decembrie 1995, la Casa Pogor și Casa „Mitropolit Dosoftei“ din Iași, precum și un Album foto, cu figuri, mai ales, ieșene și trasee culturale din „dulcele tîrg“ alcătuiesc sumarul volumului Cezar Ivănescu, un oaspete al Nirvanei, tipărit în colecția „Efigii“ a Editurii Junimea. Dincolo de valoarea sentimentală, cartea discipolului de altădată îl restituie pe Cezar Ivănescu „par lui-même“: moldoveanul fericit într-un București turcit, „demonizat“, un insurgent, vorbește deschis despre „agresiunea haitei împotriva omului singur“, despre moartea lui Marin Preda („Moartea lui nu este rezultatul nici unui scenariu sinistru, nici al securității, nici al K.G.B.-ului, nici al nu știu cui, ci este pur și simplu moartea unui om singur, rupt de cei din jurul lui și față de care nimeni nu mai are nici un sentiment, nici de prietenie, nici de noblețe“), despre „așa-numita Revoluție din decembrie“ ce „n-a schimbat mare lucru nici în mentalitatea oamenilor și nici în destinul literar românesc“, dar și despre muzică , „arta supremă“, Eminescu, „canonul absolut“, definind poezia care, iată, „alături de muzică este cea mai veche artă magică a umanității“, oferind informații prețioase pentru istoricul literar, ca și pentru hermeneutul care explorează scrisul lui Cezar Ivănescu („Ce se întîmplă: toată copilăria mea, cum am mai spus, am trăit într-un fel de visare continuă, într-un fel de paradis al somnolenței – și asta pînă prin preajma morții mamei mele, cînd aveam 21 de ani. Prima întîmplare reală, aproape egală cu nașterea, a fost moartea mamei mele. De ce? Păi noi trăim într-un paradis – placenta maternă. Suportăm un șoc, o traumă, la naștere, luăm contact cu lumina soarelui și apoi, dacă avem o natură fericită, reintrăm într-un somn, de acesta... prelungit și fericit. Dacă sîntem atenți la experiențele concrete din jurul nostru, experiențe care ne solicită, putem să ne trezim din acel somn sau să continuăm pînă la moarte acest somn existențial. Pentru mine șocul emoțional, lovitura concretă a constituit-o moartea mamei“), reparînd ceea ce trebuia reparat: „O parte din poemele acestei cărți (debutul cu Rod, n.n.), scrise de mînă, au ajuns la dl Nicolae Manolescu, care le-a depus la Editură. Cartea s-a aprobat și trebuie să apară. Manolescu credea că numele meu e un pseudonim și că ascunde, eventual, un fost pușcăriaș politic din perioada respectivă și a dorit cu tot prețul să mă cunoască în carne și oase și voia ca să se convingă că chiar exist. Surprinzător pentru multă lume care știe, să spunem, relațiile mele dure, la ora actuală, cu Nicolae Manolescu, el este cel care m-a debutat. Mi-a depus cartea la editură, mi-a făcut un referat foarte frumos și cartea a apărut în 1968“; „Ar fi fost bine dacă aș fi dat curs invitației lui Nicolae Manolescu, pe care mi-a făcut-o încă din anii ‘60 (anii debutului meu); în momentul cînd prima mea carte era pregă- tită pentru tipar mi-a sugerat că, dacă mai am o altă carte scrisă, să pun cît mai mult din ea, că va fi posibil. Era posibil, într-adevăr, în acea perioadă, 1966-1968, deschiderea era mare și probabil atunci credeam foarte tare în acea carte La Baaad și aș fi făcut bine dacă îl ascultam“.
Așteptîndu-și poezia, Cassian Maria Spiridon o (re)definește, structurînd-o în orizontul unor observații care vin dintr-o vastă bibliografie și din propriile reflecții asupra scrierii și trăirii în zariștea liricii.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara