Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica ediţiilor:
Un tablou necomplezent al vechii Românii de Răzvan Voncu

Wilhelm Filderman, Memorii & Jurnale. Volumul 1 (1900-1940), Jean Ancel (editor), cuvânt înainte de Alexandru Florian, traducere din limba engleză de Nicolae Drăguşin, Editura Hasefer/ INSHR EW, Bucureşti, 2016, 588 pag.

Una dintre personalităţile interbelice care, ocultată în timpul regimului comunist, încă nu şi-a regăsit locul cuvenit în galeria valorilor naţionale este Wilhelm Filderman.

Lider istoric al Uniunii Evreilor Pământeni şi, totodată, proeminent politician liberal, figură de seamă a lumii evreleşti europene şi important jurist român, Wilhelm Filderman a fost constrâns, alături de Rabinul- Şef Alexandru Şafran, să părăsească România, după instalarea regimului comunist. Ca şi alte nume ale exilului, Filderman a fost un timp interzis, iar după aceea a fost sistematic ocultat. Opera sa juridică şi politică nu a mai fost reeditată, iar numele său a fost rareori menţionat, chiar şi în contextul în care, formal, cel puţin un timp, regimul comunist a condamnat alianţa ţării noastre cu Germania nazistă, dintre 1940-1944. Însă, cum această condamnare nu mergea până la recunoaşterea Holocaustului în România, rezistenţa lui Wilhelm Filderman (ca lider informal, dar unanim recunoscut, al evreilor români) la politicile anti-evreieşti a fost, până în 1989, foarte rar menţionată: niciodată, la dimensiunile ei reale.

În cadrul necesarei recuperări a acestei figuri excepţionale a interbelicului românesc, un loc central îl ocupă memoriile sale. Începute la Paris, imediat după plecarea din ţară (survenită în ianuarie 1948), şi încheiate în 1956, memoriile lui Filderman acoperă prima jumătate a secolului trecut: mai exact, perioada cuprinsă între 1900 şi 1952. Primul volum, pe care îl comentez aici, merge până în 1940.

Dată fiind personalitatea lui Wilhelm Filderman, rolul jucat de el în viaţa românească şi europeană (comunitatea evreiască din România era a doua din Europa, după cea din Polonia), ca şi evenimentele la care a fost martor, textul are o covârşitoare relevanţă istoriografică. E de mirare că, în condiţiile în care prima ediţie (în limba engleză) a apărut în 2004, versiunea românească vede de-abia acum lumina tiparului.

Trebuie spus că ediţia românească este realizată nu după originalul francez – încă inedit, după ştiinţa mea –, ci după versiunea engleză, îngrijită de regretatul Jean Ancel şi tradusă din franceză de Lew Golan. A fost o opţiune pragmatică a Editurii Hasefer şi a Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, sub egida cărora a apărut cartea. După cum consemnează Jean Ancel în nota asupra ediţiei, transformarea manuscriselor lui Wilhelm Filderman în text nu a fost o muncă simplă, dată fiind necesitatea de a adnota naraţiunea şi de a redacta note care să expliciteze, pentru cititorul contemporan, situaţiile istorice la care se referă memorialistul sau personalităţile citate. Versiunea engleză a lui Lew Golan, mai spune Jean Ancel, a „simplificat”, din punct de vedere stilistic, alambicata franceză clasică a lui Filderman – care-şi făcuse studiile şi doctoratul la Paris, la începutul secolului trecut –, spre a o putea transpune în engleza accesibilă cititorului internaţional de azi. Însă, cum ediţia iniţială a apărut sub auspiciile Yad Vashem, putem fi siguri că transpunerea engleză a fost absolut fidelă sensului textului.

Există şi un avantaj evident al preluării şi traducerii versiunii engleze, în locul reluării dificilei munci de redactare după cea originală (care, în chip inerent, ar fi presupus o muncă similară de „adaptare” la registrul stilistic al românei contemporane). Este vorba de beneficiul de a dispune de un text redactat de un specialist desăvârşit al problematicii, epocii şi mediului la care se referă memoriile lui Filderman. Care – după cum atestă în aceeaşi notă asupra ediţiei – a apelat, la rândul său, la câţiva cunoscători în detaliu ai unor evenimente şi personalităţi, pentru a dezambiguiza pasajele obscure lectorului de azi. Nici Jean Ancel, personal, nici unii dintre cei care l-au ajutat să redacteze manuscrisul (cum ar fi Charles Gruber, secretarul personal al lui Wilhelm Filderman), nu mai sunt astăzi printre noi. Avantajul de a lucra pe manuscrisul lui Filderman ar fi fost, astfel, anulat de handicapul de a nu mai beneficia de contribuţia unor martori de mâna întâi ai istoriei cuprinse în text.

Acestea fiind zise, trebuie spus că rememorarea lui Wilhelm Filderman, în sine, este, în egală măsură, tulburătoare şi edificatoare. O paralelă cu Jurnalul lui Mihail Sebastian este de rigoare, în măsura în care avem de-a face cu doi intelectuali evrei de calibru, care parcurg, în acelaşi timp, iluziile democratice interbelice, apoi antisemitismul şi Holocaustul. Numai că Wilhelm Filderman nu este doar un observator al istoriei, ci un actor principal al ei.

Mai întâi, pentru că implicarea sa în spaţiul public românesc survine înainte de Primul Război Mondial, când se dedică emancipării evreilor români. Ca jurist, membru (din 1910) şi vicepreşedinte (din 1919) al Uniunii Evreilor Pământeni, el a purtat bătălii grele cu establishment-ul românesc al epocii, care, pe de-o parte, profesa valori democratice şi liberale, iar, pe de alta, refuza sub diferite pretexte emanciparea evreilor români. Memoriile lui Wilhelm Filderman descriu, succint, paşii pe care i-au parcurs membrii comunităţii evreieşti din România, până când, ca urmare a participării eroice la Primul Război Mondial, a Marii Uniri şi a Constituţiei din 1923, au devenit de drept ceea ce erau de fapt, şi anume, cetăţeni români.

În al doilea rând, spre deosebire de Sebastian – care, fără a-şi nega evreitatea, nu s-a implicat în viaţa comunitară –, Filderman a fost unul dintre cei mai influenţi lideri comunitari din România, dacă nu chiar cel mai influent. Ca preşedinte al Uniunii Evreilor Pământeni (între 1923 şi 1940) şi, de asemenea, deputat liberal, a avut un cuvânt greu de spus, atât în interiorul comunităţii, cât şi în afara ei. În interior, Wilhelm Filderman a fost un promotor al organizării acestei comunităţi (devenind chiar preşedintele Federaţiei Uniunilor de Comunităţi Evreieşti din România Mare), transformândui şi modernizându-i instituţiile. În viaţa publică, a fost un exponent al sincronizării cu valorile europene şi un apărător al comunităţii sale (şi al democraţiei), în faţa tăvălugului extremei drepte.

Contribuţia acestor pagini la cunoaşterea istoriei interbelice este considerabilă. Nu numai pentru că memoria lui Wilhelm Filderman (ajutată şi de arhiva pe care a reuşit să o scoată peste graniţă) funcţionează impecabil şi ne oferă o multitudine de momente de „petite histoire”, unele cunoscute doar ca folclor, altele complet necunoscute. Ci, în primul rând, pentru că fostul lider al evreilor români documentează un aspect esenţial, într-un tablou necomplezent al vechii Românii: constituirea treptată a unei adevărate atmosfere de pogrom în interbelicul românesc. La început, latentă, limitată la atacuri în presă şi mici agitaţii locale, apoi din ce în ce mai violentă: evreii sunt bătuţi, aruncaţi din trenuri, li se violează domiciliile, sunt maltrataţi pe stradă, le sunt devastate proprietăţile şi afacerile etc. Totul, în indiferenţa, dacă nu cu complicitatea autorităţilor. Memoriile lui Wilhelm Filderman arată că, departe de a fi o „clonă” a nazismului, antisemitismul românesc a avut un caracter autohton şi nu a depins de cel german. Ca să parafrazez o vorbă celebră, Holocaustul european a fost numai prilejul , nu cauza celui românesc.

Acest prim-volum se opreşte la anul 1940 şi la săptămânile de dinaintea instaurării statului naţional-legionar. E o epocă îngrozitoare pentru evreii români, care, în numai câteva zile, se văd acuzaţi de prăbuşirea României Mari şi devin victimele unor masacre îngrozitoare. Următorul volum va conţine bătălia de uzură dusă de Filderman cu dictatura militară a lui Ion Antonescu, pentru a mai salva ceva din ceea ce fusese, cu numai câţiva ani în urmă, o comunitate perfect integrată în viaţa statului român, paşnică şi înfloritoare. O bătălie care va include inclusiv deportarea eminentului jurist în Transnistria, culminaţie a unui Holocaust „original”, care nu a semănat întru totul cu cel nazist, dar a avut aceeaşi finalitate: cvasi-anihilarea evreilor români.

Publicarea acestei cărţi constituie, fără discuţie, un adevărat eveniment.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara