Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Dan Cristea - 75:
Un supraviețuitor de Nicolae Prelipceanu

Titlul de mai sus nu se referă la vârsta biologică a criticului literar Dan Cristea, nici vorbă. Ci la faptul că, în el și, mai ales, în scrierile sale supraviețuiește o viziune asupra literaturii care a cam început să se piardă. Aceea a unei literaturi așa cum încercau s-o practice scriitorii nealiniați în timpul regimului comunist și cum, la rândul lor supraviețuitori, unii mai fac tentative în aceeași direcție.
Dan Cristea face parte din al doilea val de critici ai perioadei ante- 1990, după cel dintâi, ilustrat de un Lucian Raicu, de Nicolae Manolescu, de celălalt Cristea, Valeriu. Lista ar putea fi prelungită, dar mă opresc aici. Pentru Dan Cristea, literatura a fost sau, dacă o fi mai bine așa, este o Arcadie imaginară, cum își sintetizează viziunea în titlul unei cărți apărute demult, în 1977. Această Arcadie care s-a mai metamorfozat astăzi, o căuta criticul în operele marilor clasici, dar și în cele ale unor scriitori contemporani atunci când scria, precum Geo Bogza, Eugen Jebeleanu ori Marin Preda.
Analizele lui beneficiază de o cultură literară solidă, întinsă dincolo de stricta creație românească, teoriile criticilor faimoși în epocă îl sprijină în viziunea lui despre opera literară. Aceasta este o caracteristică a întregii lui creații critice, peste tot referințele – care au început să dispară din textele critice – la marile figuri ale acestei profesii dificile și ingrate (vezi eternele bombăneli ale unei categorii de scriitori împotriva criticii în principiu și, punctual, împotriva celor care n-au scris cum voiau ei despre opera tocmai apărută), aceste referințe ziceam catalizează, dacă pot folosi barbarul cuvânt, ideile criticului.
Dacă există un domeniu unde a excelat Dan Cristea, acesta e critica de poezie, dar asta nu înseamnă că n-a dat interpretări originale ale unor opere de proză sau memorialistică, detectând și acolo acea Arcadie imaginară despre care vorbea în 1977. Dan Cristea este un observator critic extrem de atent și de obiectiv al poeziei vii, așa cum își intitulează și o carte în care adună cronici la volume ale unor congeneri dar nu numai, ci și la cele ale generației care i-a urmat. Rubrica lui din România literară de acum peste 40 de ani punea în adevărata lor valoare cărțile de poezie ale vremii, criticul nefiind influențat de trâmbițele pe care unii poeți – și atunci, dar mai rar decât astăzi – le foloseau pentru a-și „vinde marfa”, așa cum observă, ceva mai târziu, în chiar primul paragraf al volumului său, intitulat simplu și semnificativ Faptul de a scrie. Iată acest prim paragraf: „Ne-am întrebat adesea, privind atât felurite exemple din jurul nostru, cît și pe cele oferite de cărți, dacă nu cumva modestia este una dinștreț calitățile umane incompatibile cu calitatea de om al scrisului. Căci nu trebuie făcută prea multă demonstrație ca să observăm faptul că mai de demult, mai aproape sau foarte aproape de noi au existat și există încă nu puțini autori pentru care răspicarea verbală și pe toate drumurile a «marelui» talent pe care îl dețin, revendicarea, nu o dată brutală, a unui loc situat cît mai în fruntea ierarhiei scriitoricești ori, pur și simplu, clamarea fără replică a «genialității» de care sunt insuflați sunt mijloace care intră aproape de drept în arsenalul strategiei literare. Și trebuie să recunoaștem că asemenea mijloace au făcut, și nu de puține ori, vîlvă în jurul numelor ce au înțeles să se folosească de ele.” Sigur, în anul când a apărut această carte, Dan Cristea era încă în țară (a plecat peste patru ani, în 1985, în SUA, unde și-a dat un doctorat serios), iar aici nu se folosea pe atunci termenul atât de în vogă azi, de marketing. Căci ce altceva este autoproclamarea propriului „geniu”, cum spune criticul, decât o formă de marketing? Ceva care nu intra, în acele vremi, ca și până atunci, în atribuțiile scriitorului, pentru care faptul de a scrie , vorba criticului, era separat de faptul de a vinde. Or, azi lumea s-a schimbat radical, reclama invită de la sine la autolaudă sau, mai precis, la autoprețăluire. Dan Cristea nu a mai reluat această idee, ori nu am băgat eu de seamă, pentru că, în zilele noastre, ar găsi exemple mult mai răsunătoare decât cele care vor fi stat la baza afirmației sale din anii 1980.
Pentru Dan Cristea faptul de a scrie înseamnă însăși viața lui. A scrie despre poezie, a scrie despre jurnale și memorii, cărora le-a dedicat doctoratul său american, reluat apoi în volumul Versiune și subversiune, a scrie despre literatura română la zi ori despre clasici, totul constituie, de fapt, o biografie a unui om de carte. A fost director de editură, este director de revistă literară, dar dincolo de toate astea, dedesubtul și deasupra lor, Dan Cristea este criticul, scriitorul care-ți deschide ochii atunci când îi citești textele, îți pune instrumentele înțelegerii literaturii sub ochi. Numai să știi să le vezi. Cu el împreună, citești altfel o carte decât așa, pur și simplu, de la p. 1 la p. nu știu cât. Aș vrea să-l avem cât mai mulți ani alături în tentativa disperată de a citi toate cărțile și, încă, vorba lui Pico acela, della Mirandola, ceva pe deasupra.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara