Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Un summit pentru România de Toma Roman

Summitul NATO de la Bucureşti pare a se fi terminat cu un compromis. Ucraina şi Georgia, foste republici sovietice, vor fi primite în organizaţie mai târziu, atunci când vor fi coapte condiţiile pentru asumarea "foii de parcurs" (MAP-ul), iar scutul antirachetă va fi, totuşi, instalat, ba chiar extins pentru acoperirea flancului sudic, din care face parte şi România. Reuniunea nu a reuşit, deci, mai mult decât era de aşteptat în această etapă, singurul eveniment concret fiind extinderea spre sud cu Albania şi Croaţia. Fosta Republică Iugoslavia a Macedoniei (FYROM) a fost amânată prin votul unui singur partener, Grecia (în NATO, deciziile luându-se prin consens), urmând ca, odată numele ţării schimbat, să devină membru cu drepturi depline al alianţei. Discuţiile despre siguranţa energetică a statelor asociate sau despre ameninţările teroriste la nivel global nu au ieşit nici ele din obişnuit. Doar în cazul Afganistanului s-a decis sporirea contingentelor naţionale aflate pe teren, Rusia - mulţumită că republicile sovietice de odinioară mai au de aşteptat la "uşa NATO" - acceptând să deschidă, condiţionat, culoare terestre şi aeriene spre această ţară. Pe scurt, summitul NATO de la Bucureşti nu a fost unul spectaculos, cu decizii majore pentru soarta umanităţii. Ba chiar, s-ar putea spune la prima vedere, a fost o "rundă" pierdută de SUA (ce nu a putut să-şi impună dorinţa de extindere spre Est datorită refuzului solidar al Germaniei şi Franţei) şi câştigată de Rusia (ce şi-a blocat "adversarii" regrupaţi în NATO arătându-le, selectiv, muşchii săi "energetici").
în funcţie de ţara reprezentată, de "simpatiile" ideologice sau politice, mediile au comentat extrem de divers evenimentul. Unele s-au centrat pe problemele organizării, comentând spumos chestiuni mărunte, întâmplări neprevăzute, încălcări banale ale protocolului. Altele au încercat să descifreze poziţiile polare, activate în joc, stabilind un câştigător sau altul. Presa de scandal a colecţionat bârfe, "scăpări" ale actorilor, desincronizări. Nici măcar ingredientul protestatarilor antiNATO nu a lipsit, televiziunile prezentând dramatic, pe larg "aventurile" câtorva puşti, dornici de publicitate, care ar fi dorit să provoace scandaluri şi bătăi, ca la alte summit-uri ale organizaţiei. Reuniunea a adus, totuşi, o serie de importante clarificări, ce merită a fi reţinute. Iar pentru România, ea a fost realmente extraordinar de semnificativă. Un inventar al problemelor rezolvate este absolut relevant.
Summitul de la Bucureşti avea pe agendă transmiterea invitaţiei de aderare pentru trei state balcanice (Croaţia, Albania şi Macedonia), înmânarea "foii de parcurs" (MAP-ul preaderării) pentru două ţări din fostul imperiu sovietic (Ucraina şi Georgia), creşterea implicării organizaţiei în Afganistan şi adoptarea deciziei de lansare a "scutului antirachetă" (desfăşurat în Cehia şi Polonia). în subsidiar, şi ca o consecinţă a noii dezvoltări a organizaţiei, urma să se discute şi problema siguranţei energetice a Europei, continentul fiind, deocamdată, dependent în mare parte de "rezervorul rusesc". Iar Rusia, nostalgică după strălucirea imperială de odinioară, şi în redresare economică sub pumnul de fier al "ţarului Putin", trebuia convinsă că organizaţia nord-atlantică nu urmăreşte "încercuirea" ei, ci dimpotrivă, îi caută colaborarea, primejdiile secolului XXI privind-o şi pe ea. O înţelegere cu Rusia ar fi însemnat eliminarea "conflictelor îngheţate" (din Transnistria, Gruzia, Armenia) printr-o, eventuală, reluare a CFE (Tratatul Forţelor Convenţionale din Europa), ce prevede retragerea trupelor sale de pe teritoriul altor state şi, în compensaţie, o mai strânsă colaborare cu NATO în gestionarea problemelor planetare.
La summit, Croaţia şi Albania au primit invitaţia de aderare la NATO întărindu-i esenţial poziţiile la Marea Mediterană. O invitaţie a rămas la dispoziţia FYROM (Macedonia), care trebuie să-şi rezolve la ONU problema denumirii, pentru că Grecia nu admite ca numele uneia dintre provinciile sale "istorice" să fie purtat de un alt stat. Posibilitatea ca FYROM să reclame vreodată întregul spaţiu macedonean trebuie eliminată definitiv. în ciuda supărării sale, FYROM (ce a îndeplinit toate condiţiile de aderare) va trebui să rezolve chestiunea, doar NATO putând garanta efectiv existenţa sa. Macedonia are o puternică minoritate albaneză şi "precedentul Kosovo" este recent. Or, NATO garantează integritatea teritorială şi suveranitatea statelor membre. FYROM va găsi, până la urmă, o soluţie rapidă. Prin votul Germaniei şi Franţei, s-a amânat înmânarea MAP-ului pentru Ucraina şi Georgia în ciuda sprijinului SUA. Mulţi comentatori au pus refuzul deschiderii dialogului de aderare al acestora pe seama şantajului energetic rusesc. Se ştia că Germania este interesată la maxim de Gazprom, cel mai mare furnizor de gaze al lumii, care îi solicită, în schimbul unor preţuri avantajoase, anume reacţii strategice legate de amplasamentul conductelor magistrale. Dar Germania şi Franţa şi-au motivat corect votul pe instabilitatea şi fragilitatea instituţională din cele două ţări. Georgia este confruntată cu tendinţele separatiste din Osetia de Sud şi Abhazia, iar în Ucraina (cu o puternică minoritate rusofonă) majoritatea populaţiei este încă împotriva integrării. NATO a decis însă că cele două ţări vor fi admise, dialogul intensificat putându-se finaliza până la sfârşitul anului, după conferinţa miniştrilor de externe ai organi­zaţiei, prin înmânarea MAP. Pe moment aşadar, temerile conservatorilor din conducerea Rusiei, că Moscova va fi, practic, încercuită, s-au relaxat, iar dialogul de la Soci, dintre preşedinţii Putin şi Bush, a lăsat să se întrevadă că multe din reacţiile vecinilor răsăriteni ai organizaţiei ţin, psihologic explicabil, de un imens orgoliu remanent. Rusia este împinsă (convinsă) treptat spre o colaborare cu NATO pentru a asigura stabilitatea lumii actuale. Primul semn dat de ea, deschiderea culoarelor aeriene şi terestre spre Afganistan, este semnificativ. Convingerea Rusiei nu se poate însă realiza decât cu menajamente, prin implicarea ei într-un parteneriat activ şi transparent. Ruşii au fost dintotdeauna suspicioşi la semnalele Occidentului ce, de altfel, le-a alimentat deseori complexele.
La Bucureşti, Franţa şi-a anunţat revenirea în structurile de comandă ale NATO, contribuind cu un puternic contingent militar la forţele din Afganistan. Revenirea Franţei creşte rolul Europei în structurile organizaţiei, dar - în acelaşi timp - o întăreşte. în fond, ceea ce a fost socotit o înfrângere a leadership-ului american s-a dovedit o formulă strategică benefică, atât Europa, cât şi Rusia acceptând instalarea scutului antirachetă american şi chiar dezvoltarea - în câţiva ani - a unui scut complementar, menit să acopere Balcanii, deci şi România. Oferta SUA de a extinde scutul şi asupra teritoriului rusesc nu este o simplă metaforă propagandistică, axa conflictelor majore reorientându-se de la Est-Vest spre Nord-Sud. Siguranţa Mării Negre, punct nodal al culoarelor energetice nu poate, de aceea, rămâne în seama unui singur "jandarm" (Rusia), ce poate fi tentat, în anume contexte, la decizii arbitrare. Hotărârea NATO de a întări flancul său din această zonă este de înţeles şi, până la urmă, se va vădi benefică şi pentru realitatea politică rusă. O Rusie democratică nu poate decât să colaboreze cu organizaţia nord-atlantică al cărei ţel este stabilitatea lumii, prevenirea conflictelor.
Pentru România, reuniunea de la Bucureşti a fost, se poate spune, crucială. Este prima dată de la crearea statului român modern când, practic, toate mizele istorice puse în joc au fost câştigate. în primul rând, România şi-a rezolvat problema siguranţei naţionale. Membră cu drepturi depline a NATO, ţara are garantate inviolabi­litatea graniţelor şi suveranitatea naţională. Extremiştii naţionalişti, ca şi minoritarii iredentişti, care s-au inflamat la "precedentul Kosovo" s-au regăsit într-o falsă poziţie, organizaţia euro-atlantică, precum şi UE, excluzând prin statut orice modificări teritoriale în cazul statelor membre. Statul român nu a avut niciodată, în istoria lui, garanţii de securitate mai ferme. Sursă de securitate, NATO este concomitent şi sursă de stabilitate, printre cerinţele organizaţiei (similare cu cele ale UE) fiind prevenirea oricărui conflict intern (de natură etnică, politică sau economică) prin dialog democratic şi uniformitate legislativă. Ca şi UE, NATO, exclude existenţa oricărui contencios teritorial între statele membre, candidaţii la acceptarea în organizaţie trebuind să le rezolve înainte de admiterea în ea. Asumarea standardelor comune devine, în context, un imbold pentru creşterea economică, pentru ridicarea generală a nivelului de calitate a vieţii cetăţenilor. Admisă în NATO în anume condiţii geostrategice, legate de focarul de insecuritate din Orientul Apropiat şi Mijlociu, România a devenit acum, ea însăşi, o sursă de siguranţă pentru zona proximă, un pilon fundamental în "controlul stabilităţii" la Marea Neagră. Rezistând presiunilor Rusiei (în special "şantajului energetic", România achiziţionând, alături de Ucraina, gazul rusesc la cel mai înalt preţ), ţara a reuşit să-şi impună statutul de membru sigur al alianţei. "Analiştii", care solicitau o mai mare flexibilitate faţă de Rusia, nu au realizat că proiectul geopolitic pentru Balcani era diferit faţă de cele legate de Ungaria sau Polonia. Invitaţia adresată de preşedintele Putin d-lui Băsescu, omologul său român, de a vizita Rusia este, probabil, consecinţa constatării că România nu s-a vădit "veriga slabă" a puternicei organizaţii. O colaborare economică mai largă cu vecinul de la răsărit devine, pe fondul creşterii solidarităţii NATO şi UE, perfect previzibilă.
România va trebui, în această perspectivă, să grăbească modernizarea economiei sale, în special a infrastructurii. Aspirând abia de acum la rolul de "punte" între NATO şi Rusia, ea va trebui să-şi adapteze rapid întreaga infrastructură, facilitând astfel posibilitatea de desfăşurare, în caz de conflict internaţional, a forţelor alianţei şi, pe timp de pace, de creştere a schimburilor comerciale. Atenţia administraţiei de la Bucureşti în accesarea corectă şi transparentă a fondurilor UE destinate refacerii şi modernizării infrastructurii este esenţială pentru stabilirea traseelor magistralelor energetice proiectate în jurul Mării Negre. Pentru multe dintre ele, traversarea României este calea cea mai economicoasă, chiar dacă - momentan - ea este încă o ţară de graniţă a NATO.
La Bucureşti, România a militat pentru acordarea "foii de parcurs" (MAP-ul) Ucrainei şi Georgiei. în proiectul de stabilizare a zonei Mării Negre, viitoarea admitere a celor două ţări este în avantajul ei. Pentru a îndeplini standardele de aderare, Ucraina va fi obligată să îşi rezolve contenciosul teritorial cu România, inclusiv prin acceptarea arbitrajului internaţional în problema Insulei Şerpilor sau canalului Bâstroe. Ucraina va trebui să facă, ca şi Georgia, presiuni pentru eliminarea punctelor de "conflict îngheţat" (Transnistria, Abhazia, Osetia). Rezolvarea problemei platoului continental al Mării Negre (bogat, se pare, în hidrocarburi), dar - mai ales - închiderea conflictului transnistrean (prin retragerea armatei ruseşti) ar deschide posibilitatea reîntregirii paşnice a României pentru că o aşa-zisă "Republică Moldova", enclavizată în interiorul unei organizaţii unitare (NATO cu Ucraina ca membră), nu ar putea rezista prea mult presiunii sociale şi economice. în urma unei probabile reunificări a Basarabiei cu ţara, România şi-ar putea menţine în continuare (desigur, în tandem cu Ucraina) rolul de pilon fundamental al NATO în Sud-Estul Europei.
Summitul NATO de la Bucureşti nu a fost, după cum au afirmat unii moderatori media, un eşec. NATO nu este o organizaţie clădită doar pe conjuncturi şi dependentă de ele. La Bucureşti s-a pus temelia realizării depline a stabilităţii în Balcani şi în zona Mării Negre. Rezolvarea acestei probleme va permite organizaţiei politice militare să îşi centreze atenţia spre celelalte puncte de conflict din lume. Destinderea şi parteneriatul cu Rusia îi va permite o şi mai mare eficienţă în bătălia cu terorismul internaţional, principala ameninţare a secolului XXI. O bătălie în care, alături de parteneri, România îşi va avea rolul ei. Niciodată Istoria nu i-a oferit atâtea garanţii şi, concomitent, atâta importanţă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara