Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Un schnaps pentru Herr Daum de Horia Alexandrescu

Noroc cu meciurile din Europa League, că ne mai tragem şi noi sufletul! Şi ne mai permitem să nutrim speranţe, legate de viitorul fotbalului nostru. După succesele de săptămâna trecută, Steaua şi Astra au şanse reale de a fi prezente în primăvara europeană. Ceea ce, sper să fiţi de acord cu mine, e o frumoasă surpriză.

Una dublă deci, care ne confirmă că avem dreptate când pretindem că fotbalul românesc nu e nici pe departe codaşul Europei, pe care l-au generat Burleanu şi amploiaţii săi de la FRF. Când vezi că Tamaş înscrie pentru Steaua, salvându-l pe Reghe şi readucând echipa în cărţile calificării, nu poţi să nu te întrebi din nou de ce n-o fi bun şi pentru naţională? Răspunsul e unul singur: pentru că selecţionerul Daum n-a înţeles nici acum că tactica sa defensivă, care ne-a dus acolo unde suntem astăzi, putea avea un stâlp de netrecut în consacratul Tamaş. Încep să cred, însă, tot mai mult, că lui Herr Daum îi suflă cineva din spate ce şi cum să facă, iar în ideea asta aş cita declaraţia făcută de Marcel Răducanu, după meciul cu Polonia:„Îl ştiu ca antrenor în Bundesliga, când gesticula de pe margine, era activ. Aici nu face asta. Cred că are o nesiguranţă. Era mai bine să fie un antrenor român”.

Aşadar, încă o voce autorizată care consideră că ar fi fost mult mai bine ca la cârma echipei naţionale să se afle un selecţioner român. Este evident că Herr Daum doarme de-a-mpicioarelea, că bâjbâie şi nu prea ştie ce are de făcut dar că, în acelaşi timp, nesiguranţa lui priveşte doar… echipa naţională, nu şi liniştea zilei de mâine pentru el însuşi. După cum a declarat, the old man nu vede vreun motiv pentru a-şi înainta demisia, dar, dacă s-ar pune problema demiterii sale, cred că ar avea toate motivele să-şi frece mâinile de bucurie.

Potrivit unei dezvăluiri cu adevărat senzaţionale, făcută de ProSport, în contractul pe care Daum l-a încheiat cu FRF clauza de reziliere prevede să i se acorde o despăgubire de…3.000.000 de euro!!! Sumă pe care, evident, ar trebui să o achite federaţia şi care explică încrâncenarea lui Burleanu şi a locotenenţilor săi în a susţine că selecţionerul e grozav şi de neînlocuit. Nu ştiu ce jurist a putut accepta o asemenea clauză, poate un rege al tolomacilor, de vreme şi contractul în sine, de 500.000 de euro, este umflat cu pompa în mod revoltător.

Dincolo de Ocean, federaţia americană de fotbal tocmai l-a demis pe antrenorul echipei naţionale, din cauză că ocupă ultimul loc în grupa de calificare pentru CM din 2018, după ce SUA au pierdut primele jocuri, cu Mexicul (1-2) şi Guatemala (0-4). E bine de adăugat însă că selecţionerul în cauză se numeşte Jürgen Klinsmann şi că deţinea funcţia din… 2011, răstimp în care elevii săi au obţinut 55 de victorii internaţionale şi 27 de remize, pierzând doar 16 partide. Or, la un astfel de bilanţ şi la un nume de talia lui Klinsmann, faceţi dumneavoastră comparaţia cu situaţia lui Herr Daum. Care, apropo, de acum şi până în martie, la meciul cu Danemarca, nu prea mai are nimic de făcut, deşi, vorba aia, timpul trece, leafa merge…

În mod fatal, selecţionerul nostru nu poate fi demis, aşa că suntem sortiţi să mergem tot pe mâna lui şi anul viitor, în baza aceleiaşi maşinaţiuni perfide girată de Burleanu. Cel care, după ce a fost huidit vârtos la Suceava, s-a preumblat, chipurile în inspecţie, la lucrările noului stadion de la Craiova, de unde ne-a mai tras o serie de tranca-fleanca. Iar dacă tot vine finalul de an, va dispune distribuirea gratificaţiilor către el însuşi şi subalterni, iar cu Herr Daum (şi fiul) va putea închina şi un schnaps.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara