În 1933, Ruth Wakefield inventa tableta de ciocolată. Arghezi, pe cea cu piper. Tablete din ţara de Kuty, 69 la număr, strînse în volum la Naţionala Ciornei, închipuie "o simplă carte de buzunar şi ghiozdan, citibilă oricum, începută orişideunde, fără final şi putînd sfîrşi acolo unde vrea cititorul să-i puie o zăloagă, să o abandoneze sau să o arunce." Totuşi, povestea începe de undeva, de la sfada a doi romancieri despre cum se scrie un roman (formula, în vremea lui Arghezi, nu era foarte nouă - consultaţi, bunăoară, Catastihul amorului, iar astăzi n-ai zice că-i veche deloc). Introducerea asta, o schiţă absurdă pe canava de Vieţile sfinţilor, ia drept subiect spovedania unui arhimandrit muribund, care suprima oameni de stat folosindu-se de... purici. Acum, că biserica s-a tot amestecat în politică nu-i o mare descoperire, dar poanta adastă la sfîrşit: "- E roman, nu zic ba, zise după o pauză al doilea romancier, dar sfîrşitul mi se pare cam moale. - Am alt sfîrşit, răspunse primul romancier, scoţînd din buzunarul jiletcii o cutioară de sidef. Mi-a lăsat cutia cu purici mie."

Aşa că romancierul "împroprietărit", care-şi drămuieşte proza în foiletoane, trece la treabă. Era într-o vreme cînd "ţara", ca titlu, ca temă, se purta. Doar că el îi scoate altă faţă, nu gravă, cum erau şi cele desenate în respectul tradiţiei, şi celelalte, întocmite din crize şi deplîngeri. Kutyland-ul lui Arghezi e România moftului. Bunăoară, insul nostru, scriitor, pofteşte să se urce-ntr-un avion, cu Mnir şi Kuic, doi prieteni aviatori. Şi-ajunge, în derivă, pe o insulă swiftiană, recent transformată în municipiu, unde primarul general aduce de aproape cu Dem. I. Dobrescu, micşorat de răutăţile lui Arghezi. De care nu scapă nimeni din specia care se cheamă, în Kuty, "bărbat de Stat, un termen intraductibil". Descriptibil, în schimb, cu toată risipa de absurdităţi cu ţintă de care e capabil un pamfletar dedat la fabulă. Ici-colo, stil de roman interbelic care-şi rîde de propriile-i, fiziologice, scăpări: "Era noapte, bine înţeles, şi noapte cu lună. Naiv şi pur, băiatul adormise, ca într'o anecdotă cu proşti, obosit de obsesii. El fu deşteptat la mijlocul unui solo ca de violoncel, care-şi dete seama că venea din insul lui şi pe care îl auzi isprăvindu-se degradat. - Ce-ai fi făcut, tu Mnir? Te-ai fi explicat? - M'aş fi sinucis, răspunse Mnir. (...) Şi cum să te explici? Să afirmi că ai mîncat prea mult, că suferi de lăbărţarea sfincterului, să filosofezi denunţînd iresponsabilitatea şi lipsa de bun simţ a intestinului gros? Să spui "Domnişoară, m'am născut cu o muzică undeva şi fără să vreau eu cîntă?" Chiar aşa...

Aici, în Kuty, unde, vedeţi bine, nu lipseşte umorul de situaţie (de obicei, stînjenitoare), străinul este ales rege. Şi-a organizat ţara tot aşa cum a făcut neamţul rînduială într-un colţ de est. A introdus, bunăoară, moneda Kanci, într-o economie, vă daţi seama, de sictir. Mai apoi, după cîteva scene proto-urmuziene, în frizerie, sau în capitole numite Emulaţii ori Elogiul omului uscat, Arghezi începe să-şi pună poeziile pe proză (sau invers...), pasionîndu-se, ca de-obicei, după tipuri de estropiaţi. Amestecă, retuşor de rebuturi în parte graţioase, anatomia transpirată cu delicateţi de vers. Despre nişte fire de păr: "Era cenuşa blondă, roşcată sau neagră a unei romanţe fumate."

Monografia de Kuty cuprinde, la rînd, instituţii după instituţii, ale statului, ale familiei, ale literaturii. Povestea se termină cu savantul, un ţicnit, "Regele Kuty cel adevărat". Care-ţi poate da orice: "Vreţi un împărat? trosnesc din două degete, din două burice, şi-l fac. Un prinţ? mă scarpin după ureche. Am în buzunar zece guvernatori şi doi prezidenţi la subsoară - iar în buzunarul de la ceasornic un dictator. Ce vreţi? Alegeţi. Sunt grăbit. Şi spuneţi ce aţi auzit şi Europei, că s-a ismenit." Carevasăzică, un autor. Un romancier a cărui artă face purici într-un absurdistan de buzunar, făcut ori din ceramică de Kuty, ori din humă de avangardă. Cărticica asta, nereeditată de mult (de altfel, nu ştiu să fi fost reluată, în afara seriilor de Opere), e un manual de parodie şi de pamflet, numai bun de pus ca bemol la toate patriotismele şi renegările interbelice. Şi la toate versiunile de "ţară" de mai tîrziu, pînă astăzi.