Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Un obiect de colecţie macabru de ---

Casa de licitaţii Alexander Historical Auctions LLC, din Chesapeake City, va scoate la licitaţie, în 17 şi 18 martie, un macabru obiect de colecţie, datând din cel de-Al Doilea Război Mondial.

Este vorba despre un exemplar din Mein Kampf, care i-a aparţinut chiar lui Adolf Hitler.

Conform cotidianului israelian „Yedioth Ahronot”, din 9 martie a.c., este vorba de exemplarul găsit de soldaţii americani care au percheziţionat apartamentul personal al lui Hitler din München, în data de 2 mai 1945, după sinuciderea lui Hitler şi cucerirea oraşului. Cartea poartă, conform descrierii publicate de casa de licitaţii, o inscripţie autentică, semnată de cei 11 soldaţi şi ofiţeri americani care au pătruns în apartamentul lui Hitler, şi a fost adusă peste Ocean de unul dintre aceştia, căpitanul Daniel B. Allen, din Divizia 45 Infanterie a Armatei SUA. În prezent, aparţine unui colecţionar de pe Coasta de Est, care doreşte să îşi păstreze anonimatul.

Bill Panagopoulos, expertul casei de licitaţii, a declarat că este o ediţie unică, necomercială, a sinistrului manifest al nazismului, legată în piele şi necunoscută până acum specialiştilor. De aceea, se aşteaptă ca preţul ei, în pofida prăbuşirii pieţei obiectelor istorice, să atingă astronomica sumă de 15.000 de dolari, dacă nu şi mai mult.

Rămâne doar să ne întrebăm la ce bun să îşi dorească cineva să posede o asemenea macabră relicvă (care ar trebui, mai degrabă, să îşi găsească locul în Muzeul Ororilor din Berlin) şi, mai ales, cine este atât de ahtiat să posede un obiect personal al lui Hitler, cu o asemenea încărcătură negativă, încât să plătească o asemenea sumă, doar pentru echivocul privilegiu de a o avea în colecţie.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara