Numărul curent: 36

Literatură:
Un nou dictionar de Iordan Datcu

Aurel Sasu, lexicograf de cursă lungă, care uneşte în personalitatea sa erudiţia, talentul şi tenacitatea, vădite în colaborarea cu regretaţii Mircea Zaciu şi Marian Papahagi la coordonarea a trei lexicoane - Scriitori români, 1978, Dicţionarul scriitorilor români, I-IV, 1995-2002, ultimele două volume din acesta editate singur, şi Dicţionar esenţial al scriitorilor români, 2000, şi acesta editat singur -, vădite, de asemenea, în lucrarea sa personală, Dicţionarul scriitorilor români din Statele Unite şi Canada (2001), a publicat recent o altă lucrare esenţială, Dicţionarul biografic al literaturii române (Paralela 45, 2006, I, LVII+886 p., II, 896 p.), acesta din urmă fiind un lexicon de o factură aparte, în care accentul se pune pe informaţia biobibliografică. Lucrarea este masivă: însumează 2301 articole, o parte, adică 1481, reproduse, cu completările de rigoare necesitate de trecerea multor ani, din DSR şi semnate de 54 de colaboratori, celelalte, 820, aparţinându-i lui Aurel Sasu. Articolele conţin o sinteză biografică şi bibliografia celui despre care se scrie: opera, traduceri şi referinţe critice, informaţia mergând până în ianuarie 2004. Cele mai multe articole se menţin în nota informativă; altele însă fac sumare aprecieri asupra operei. Vom ilustra cu două exemple de astfel de concise formulări. Liviu Petrescu despre Titu Maiorescu: "Chiar dacă, în niciuna din formele sale de manifestare, M. nu a fost un spirit original, importanţa e covârşitoare: ea trebuie căutată în rolul de călăuză, de Ťspiritus rectorť pe care M. l-a avut în cultura română într-o epocă în care aceasta se afla în plină tranziţie şi în căutarea unui destin mai înalt." Sau Mircea Zaciu despre Eugen Simion: "Continuator al lui E. Lovinescu, dar fructificând adesea şi sugestii călinesciene, el se identifică subtextual cu cel dintâi, prin asumarea unui tablou cvasi-complet al literaturii din ultimele cinci decenii de istorie românească. Actul critic-analitic este continuu confruntat cu perspectiva istorico-literară şi cu demersul teoretic modern, ale cărui tendinţe şi soluţii S. le stăpâneşte cu fineţe şi cu discernământ. Admirabil portretist, scrisul său nu ezită să alunece în proză curată, în eseu, jurnal şi note de călătorie. Modelul lovinescian (recunoscut şi nu odată invocat) este şi în acest capitol al operei prezent." Apariţia noului lexicon trebuie salutată atât pentru calităţile lui, numeroase şi reale, cât şi pur şi simplu pentru că a reuşit să apară. Aurel Sasu poate să subscrie la un citat pe care Mircea Zaciu l-a dat, într-una din cărţile sale, din Ion Budai-Deleanu: "Pre care ar vrea zeii să-i pedepsească pe această lume nu-i pot da mai mare certare decât să facă lexicoane." Pe când autorul acestor amare rânduri se referea la experienţa sa la Lexicon românesc-nemţesc, la proiectatele sale dicţionar român-german, francez-român, latin-român, român-francez, şi la un dicţionar de neologisme, Mircea Zaciu îşi amintea de calvarul îndurat, în anii comunismului, la numeroasele şicane care au fost făcute dicţionarului pe care-l elabora împreună cu cei doi colaboratori ai săi, Aurel Sasu are motive de amărăciune în plus, care, paradoxal, s-au adunat, cu prisosinţă, chiar şi după 1989. Amărăciuni provocate de indiferenţa celor care ar fi trebuit să sprijine cartea. "Dicţionarul biografic - scrie el - a fost realizat fără contribuţia vreunei instituţii române de cultură. De la simpla corespondenţă cu sutele de autori, până la tehnoredactare, iconografie, cercetarea documentară, listarea întregului material (mai multe mii de pagini) şi transpunerea cărţii pe suport electronic, totul s-a făcut prin efort financiar propriu." Numeroase au fost greutăţile pe care cartea a trebuit să le învingă: descompletarea colectivului iniţial prin decese, prin rămâneri în străinătate ori prin refuzul unora de a mai scrie; autobiografiile fictive ale unora, care şi-au dat ca apărute cărţi care n-au văzut lumina tiparului până când dicţionarul a apărut, de aci necesitatea de a verifica totul; în fine perturbarea produsă de intrarea în colaps a editurii la care se intenţiona tipărirea, Albatros. Norocul cel mare al cărţii şi al lui Aurel Sasu a fost acela că i-a ieşit în cale un personaj providenţial, Călin Vlasie, directorul Editurii Paralela 45. Vom face în continuare o serie de observaţii, pur colegiale, utile, sperăm, unei noi ediţii a lexiconului, anunţată a apărea peste vreo trei ani. Nu ne oprim asupra scriitorilor omişi, nici puţini, nici lipsiţi de semnificaţie. Absenţele sunt asumate de Aurel Sasu: "El şdicţionarulţ nu şi-a propus totuşi să fie un inventar absolut nici al scriitorilor, nici al operei lor, atâta vreme cât accesul la arhive, colecţii şi biblioteci (cazul autorilor din emigraţie) e încă limitat, dificil, de cele mai multe ori imposibil. în ţară, pe de altă parte, seriile critice s-au întrerupt ori au fost reluate în versiuni lipsite de credibilitate, sumare aglutinări de texte pentru uzul şi/sau în beneficiul unei pieţe lipsite de discernământ." De aceea, ne rezumăm să semnalăm absenţa unor date de naştere sau de deces ale unor scriitori. La Simona Cioculescu lipsesc data de naştere şi localitatea: 17 aprilie 1944, Dobreni, jud. Giurgiu. Mircea Muthu scrie că Vintilă Horia s-a născut la Segarcea, jud. Teleorman, iar nu la Segarea, jud. Dolj. Şi acum datele de deces care lipsesc: Oltea Alexandru (1991, Bucureşti), Grigore Bostan (17 nov. 2004, Cernăuţi), Olga Caba (20 iul. 1995, Sebeş), Maria Luiza Cristescu (14 iun. 2002, Bucureşti), Viniciu Gafiţa (21 nov. 2005, Bucureşti), Stelian Gruia (16 oct. 1996, Bucureşti), Georgeta Horodincă (iul. 2006, Paris), Ion Itu (5 apr. 2006, Braşov), Ladmiss Andreescu (2000), Mircea Mancaş (2 iul. 1995, Bucureşti), Mihai Novicov (1992, Bucureşti), Marcel Olinescu (15 febr. 1992, Bucureşti), Simion Mioc (dispărut - cum scrie Dicţionarul scriitorilor din Banat, coordonat de Al. Ruja - în 24 nov., în Timişoara, în împrejurări necunoscute până în prezent), Dimitrie Rachici (1999), Nicuţă Tănase (5 sept. 1986), Sanda Stolojan (5 aug. 2005, Paris), Leonida Teodorescu (1994), Constantin Ştefuriuc (7 dec. 1994, Suceava), Ion Vlasiu (1997). în fine, Zoe Dumitrescu-Buşulenga n-a fost înmormântată la Văratec, ci la Putna. Şi acum câteva observaţii privind iconografia. Se ştie că nu există un portret al lui Ion Budai-Deleanu, că lumea literară s-a amuzat, în anii '50 ai secolului trecut, când, într-o ediţie de popularizare a }iganiadei, semnată de Ion Manole (adică Roman) s-a dat drept portret al autorului epopeii, un desen reprezentându-l probabil pe un ienicer cu un coif uriaş şi cu o tolbă de săgeţi la cingătoare, o xilogravură pe care o inserase G. Călinescu în Istoria literaturii române (1941), în paginile despre Budai-Deleanu. Surprinde, de asemenea, faptul că portretul, clasic, al lui Antioh Cantemir, reprodus de G. Călinescu în istoria sa literară şi chiar de DSR (vol. I, p. 442), este înlocuit acum cu al unui necunoscut. Acum ni se propune un alt portret, al unui necunoscut, pe care nu l-am putut identifica. în articolul despre A. P. Bănuţ, se reproduce eroarea din DSR, adică se dă portretul lui Octavian Codru Tăslăuanu. La Constantin Argeşanu se dă portretul lui N. Argintescu-Amza, iar portretul acestuia a trecut la C. Argeşanu. La Ilarie Chendie nu se mai dă portretul, cunoscut, din DSR, ci portretul lui Cristu S. Negoescu şvezi Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900 (1979, p. 615)ţ. La articolul despre Teodor Mazilu se dă portretul poetului Ion Barbu, cel cu căciula brumărie. în DSR (III, p. 120) necunoscân­du-se un portret al lui Ioan Massoff, s-a dat coperta volu­mu­lui al şaptelea din cartea acestuia, Teatrul românesc, pe care figurează două personalităţi: Tudor Muşatescu şi Sică Alexandrescu. Acum, crezându-se că cel din stânga fotografiei este Massoff a fost dat de fapt Tudor Muşatescu. L-am văzut pe istoricul teatrului românesc încă din studenţia mea, el locuind cu familia sa într-un bloc de pe strada Vasile Lascăr, unde am avut marele noroc să locuiesc şi eu într-o chicinetă. Mai târziu, când am devenit redactor de editură, am răspuns de cartea Despre ei şi despre alţii (Minerva, 1973), care conţine interviurile sale cu scriitori, artişti şi pictori, apărute, între anii 1924 şi 1946, în Rampa. L-am văzut apoi, ani de-a rândul, la Biblioteca Academiei Române, când venea dis-de-dimineaţă şi se documenta pentru cartea sa despre istoria teatrului. Pe coperţile cărţii amintite, sunt două fotografii ale sale, una portret şi o alta în compania lui Nicolae Iorga, Barbu Theodorescu şi a altor câteva persoane. în fine, la articolul despre Emil-George Papahagi se dă portretul lui Tache Papahagi, prezent şi în articolul despre acesta. Cu toate lipsurile, regretabile, un fapt este evident: peisajul lexicografiei literare s-a îmbogăţit cu lucrări precum cele amintite mai înainte, apoi cu Dicţionarul ge­ne­ral al literaturii române (I-IV), coordonat de academi­cianul Eugen Simion, cu Dicţionarul de termeni li­te­rari, coordonat de Mircea Anghelescu, cu cel al presei literare, al lui Ion Hangiu, cu cel analitic de opere literare româneşti (I-IV), coordonat de Ion Pop, cu cel al scriitorilor din Banat, coordonat de Alexandru Ruja, cu Enciclopedia exilului literar românesc, semnată de Florin Manolescu. Editura Paralela 45, în seria sa Marile dicţionare, promite unul despre termeni literari, semnat de Mircea Martin.