Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Un nou critic literar: Ady de Alex. Ştefănescu

Scriitorii români încă n-au aflat: în timp ce ei dorm liniştiţi (sau îşi dorm somnul de veci), un critic literar rămâne de veghe şi le citeşte cărţile. Ştiind că are douăzeci de ani, mi-l închipui ca pe un tânăr cu ochii înroşiţi de nesomn, care în fiecare noapte parcurge, cu egală fervoare, cărţi inegale ca valoare şi le comentează pe blogul său blogdecarti.ro. Se numeşte Ady. Ady, nu mai mult, dar nici mai puţin decât atât. Eu sau Nicolae Manolescu, cu prenumele şi numele noastre totalizând câte opt silabe, pierdem timp preţios ori de câte ori ne prezentăm. Exact în acest timp, Ady mai citeşte febril o carte şi se şi pronunţă asupra ei.

În mod frecvent ne explică scrieri pe care nu le înţelege. Aşa se întâmplă, de exemplu, cu Viaţa pe un peron de Octavian Paler:

„Am terminat cartea ieri, însă parcă simt că nu am înţeles-o în totalitate. Astfel, nu o consider o carte pentru toată lumea şi, chiar dacă are o mulţime de citate profunde şi puţin filozofice, este totodată o carte dificilă, care la un moment dat te face să te întrebi ce naiba se întâmplă de fapt.”

Ne putem imagina ce ar fi dacă s-ar include în manualele şcolare comentariul critic al lui Ady. La examene, elevii cărora le-ar cădea ca subiect Viaţa pe un peron de Octavian Paler i-ar reproduce cuvintele solemn: „nu am înţeles această carte în totalitate… la un moment dat te face să te întrebi ce naiba se întâmplă de fapt…”

Foarte original (şi hilar) este rezumatul cărţii:

„Vorbim despre două personaje care, marcate de singurătate şi de frica faţă de cobre (în cazul profesorului care relatează întreaga poveste) sau de câini şi de îmblânzitorii lor (în cazul personajului feminin, Eleonora), aleg să-şi lase trecutul în urmă, aşa că îşi iau fricile în spate şi aleg să plece, ajungând amândoi într-o gară părăsită, ce pare ruptă din realitate mai ales datorită ceasului căruia îi funcţionează doar minutarul.”

Oare cum ar povesti Ady Moromeţii lui Marin Preda? Foarte probabil cam aşa: „Vorbim despre un personaj marcat de frica de fonciire şi de câinele din curte, Duţulache, care fură brânza destinată întregii familii. Luându-şi fricile în spate, acest personaj, pe nume Ilie Moromete, hotărăşte să nu plece nicăieri şi, de plictiseală, se apucă să taie salcâmul familiei.”

Când scrie despre autori în viaţă, Ady nu ezită să povestească împrejurările în care i-a cunoscut şi să-i portretizeze:

„Pe Sorin Valentin Chiperi l-am întâlnit prima şi singura oară la Rock’N’Iaşi, unde amândoi eram voluntari iar într-una din zile ne-am nimerit să fim portari la uşa principală a sălii în pauzele de schimb a trupelor. De obicei nu sunt prea deschis cu oamenii noi, ba chiar pot fi destul de timid chiar câteodată, însă mi-a rămas în minte povestirea lui de la nu ştiu ce petrecere unde s-a luat puţin cu alcoolul şi a scris poezii cu o tipă.”

Pus astfel în temă în legătură cu personalitatea autorului comentat, cititorul (de bloguri) poate trece în cunoştinţă de cauză la partea de critică literară propriuzisă:

„Caniculă e titlul cărţii de poezii scrise de Sorin şi, sincer să fiu, mi-a plăcut explicaţia titlului, aceasta venind de la poezia de la pagina 64.”;

„I-am simţit poezia, au fost unele care chiar m-au inspirat (pentru că mai cochetez şi eu cu poezia din când în când) însă au fost şi poezii care m-au făcut să mă simt ca la liceu, atunci când mă întrebam: oare ce o fi vrut autorul să transmită?”

Ady se ocupă şi de literatura română interbelică, autorul său favorit fiind Mihail Drumeş. Citind romanul Invitaţie la vals, criticul literar se miră că autorul romanului nu are parte de atenţia pe care o merită:

„După ce am terminat lectura cărţii m-am întrebat de ce oare nu se studiază Drumeş prin şcoli – iar dacă se întâmplă acest lucru, vă rog să-mi spuneţi. Iar asta pentru că are un stil plăcut, care te motivează să tot vrei să citeşti şi alte scrieri semnate de el.”

Pledoaria pentru romanul Invitaţie la vals se bazează bineînţeles pe o analiză puerilă, dar sinceră a întregii construcţii epice:

„Romanul începe cu personajul masculin, Tudor Petrican, un tip care joacă fetele pe degete, cu succes la şcoală şi care priveşte viaţa mai mult ca pe un joc.

Cea care-i dă însă jocul peste cap este Mihaela [...] în încercarea cumplită de a o cuceri pe Mihaela, se pare că Tudor este cel care se lasă cucerit, într-un final acesta îndrăgostindu-se de cea care pentru început nu era decât o simplă provocare pentru el.”

Nu se înţelege de ce este cumplită încercarea lui Tudor de-a o cuceri pe Mihaela. Nu ne rămâne decât să ne resemnăm. Datorită lipsei de educaţie estetică, care îi lasă o mare libertate în acţiunea sa critică, Ady vede întotdeauna într-un text literar altceva decât ceea ce văd criticii literari obişnuiţi.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara