Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Un început de Alex. Ştefănescu

Traian Băsescu a făcut ce trebuia făcut. A condamnat în mod oficial comunismul, în faţa Parlamentului României, bazându-se pe concluziile unui raport pe care i l-a prezentat o comisie condusă de cunoscutul politolog Vladimir Tismăneanu. Vladimir Tismăneanu are meritul de a fi pus în circulaţie, irevocabil, formula "regimul comunist a fost în esenţa lui nelegitim şi criminal". La rândul lui preşedintele ţării are meritul de a-şi fi însuşit această formulă, care ghilotinează - deocamdată doar lingvistic - gâtul unei realităţi istorice monstruoase. S-ar face o imensă greşeală dacă s-ar crede că, prin acest ritual al demonizării, procesul comunismului s-a încheiat. Dacă s-ar întâmpla aşa, am avea motive să bănuim că toată povestea cu raportul a reprezentat doar un mod ingenios de a pune capăt discuţiilor despre ce s-a petrecut în România după cel de-al Doilea Război Mondial. "Gata, problema comunismului a fost elucidată, s-a spus tot ce era de spus!", aşa ar putea reacţiona de acum înainte toţi cei interesaţi de trecerea sub tăcere a contribuţiei lor la distrugerea civilizaţiei româneşti în perioada 1945-1989 (sau chiar mai târziu). Pentru infirmarea acestei bănuieli ar trebui să se meargă mult mai departe şi anume ar trebui ca formula "regimul comunist a fost în esenţa lui nelegitim şi criminal" să aibă consecinţe juridice. În felul acesta, nu numai că oameni ca Ion Iliescu, agenţi ai unui rău istoric de mari proporţii, ar fi aduşi, în sfârşit, în faţa instanţei, dar s-ar putea pedepsi înfiinţarea de partide comuniste, proslăvirea sau justificarea în continuare, azi, a comunismului, negarea actelor de barbarie şi de infirmizare a fiinţei umane pe care acest regim le-a săvârşit. S-ar putea pedepsi, printre altele, şi manifestările huliganice prin care Corneliu Vadim Tudor şi complicii săi s-au opus condamnării comunismului. În cazul fascismului, o atitudine ca a lor ar fi de neconceput. Cine ar încerca să zădărnicească, în public, incriminarea fascismului ar face, în orice ţară civilizată, ani grei de închisoare. În mod absurd şi suspect o atitudine absolut simetrică este, iată, tolerată şi aceasta numai pentru că este vorba de un regim nelegitim şi criminal încă privit îngăduitor (sau condamnat doar simbolic). Instalat cu nonşalanţă la prezidiul Parlamentului ca la o masă de restaurant, Nicolae Văcăroiu a găsit de cuviinţă să-l persifleze, în stilul său stil răguşit-activistic, pe Traian Băsescu: "Viaţa e grea, domnule preşedinte!". În sală se afla în acel moment şi Ion Diaconescu, întemniţat o mare parte din viaţă din cauza convingerilor sale necomuniste. Nu i-a arătat nimeni nici o consideraţie. În schimb, şi-a exercitat cu insolenţă autoritatea, rânjind, acest Nicolae Văcăroiu, un fost privilegiat al regimului comunist. Traian Băsescu a făcut ce trebuia făcut. Iniţiativa lui însă trebuie dusă mai departe, de noi toţi, pentru ca niciodată România să nu mai fie a călăilor lui Ion Diaconescu sau a susţinătorilor lor de astăzi.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara