Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Un loc al secretelor de Ruxandra Vişan

Având în vedere că Umberto Eco s-a jucat rescriind o intrigă poliţistă de tip Sherlock Holmes într-o mănăstire benedictină din Italia, nu este de mirare că şi campusul universitar poate deveni un loc ideal pentru rezolvarea unor mistere poliţiste. Sau mai bine zis un loc ideal pentru comiterea unor crime. Dacă stăm să ne gândim, campusul este, ca şi abaţia din Numele trandafirului, un spaţiu închis ideal pentru a funcţiona ca o capcană de şoareci. Este plin de oameni pătrunşi (într-o mai mică sau mai mare măsură) de vocaţia lor. Este plin de rivalităţi pentru avansare în ierarhie. Este un loc de dezbateri aprige pe tema cărţilor. Este un loc de influenţă asupra minţilor tinere şi posibilă îndoctrinare. Este un loc unde tinerii formează puternice legături. Şi, în fine, se autoreprezintă ca suficient sieşi şi necruţător cu outsiderii. Poate că are, la drept vorbind, un iz uşor de Infern, căci, odată ce intrăm acolo, cu toţii ne vedem nevoiţi să renunţăm la visuri de-a dreptul trandafirii şi, într-un fel, la speranţă.

Romanul poliţist de campus a devenit deja un subgen cunoscut. Şi două dintre punctele sale de reper ar fi Dorothy L. Sayers cu Gaudy Night (1935) şi Donna Tartt, cu The Secret History (1992). Sayers îşi plasează romanul la Oxford, iar Tartt într-un colegiu elitist din Noua Anglie în anii optzeci, locuri care se pretează foarte bine atmosferei de spaţiu repliat asupra sieşi, suspendat în timp şi apăsător, pe care îl exploatează intriga poliţistă. Potenţialul Oxfordului ca loc al misterelor a mai fost de altfel exploatat şi de un mai recent bestseller poliţist, The Oxford Murders, scris de matematicianul argentinian Guillermo Martinez, care a cunoscut o ecranizare în 2008 (cu John Hurt şi Elijah Wood). Romanul lui Martinez exploata colegiul ca loc al matematicii şi al enigmelor (să nu uităm că Lewis Carroll a fost un ilustru absolvent şi lector la Oxford), pe când atât Sayers, cât şi Tartt insistă mai ales pe dimensiunea de spaţiu închis şi exclusivist, de confrerie secretă pe care o proiectează un asemenea loc.

Cu toate că se petrece într-un campus, Gaudy Night (al cărui titlu se referă la o întâlnire festivă dintre absolvenţii unui colegiu) are inconfundabila amprentă a lui Sayers – detectivi sfâşiaţi, ambiguităţi morale şi o senzaţie ireparabilă de dezastru. Cărţile lui Sayers sunt poate printre cele mai profunde romane poliţiste scrise vreodată – lansând întrebări existenţiale şi neoferind simpliste răspunsuri definitive. Aristocratul Lord Peter Wimsey (absolvent al prestigiosului colegiu Balliol) o ajută şi de data aceasta pe femeia de care este etern îndrăgostit, partenera sa de investigaţii Harriet Vane, să rezolve o crimă care are loc în colegiul de fete pe care aceasta l-a absolvit la Oxford, o instituţie fictivă pe nume Shrewsbury. Examinând cu minuţiozitate ierarhiile şi măruntaiele unui colegiu britanic, Sayers reuşeşte, ca întotdeauna, să dea un sentiment înnorat de suspans. Colegiul devine un loc veninos, înspăimântător, un ideal mister oxfordian cu otravă, scrisori de ameninţare şi, bineînţeles, cu uşile închise. Plasată într-un mediu exclusiv feminin, al cărui aer claustrant devine la fel de bolnăvicios şi otrăvitor ca atmosfera unei mânăstiri, cartea explorează nu numai rivalităţile dintre profesoarele colegiului, ci pune întrebări fundamentale despre scris şi viaţă prin prismă feminină. Căci, în mod interesant, romanul nu este scris din perspectiva eroului-detectiv Peter Wimsey, ci din cea a lui Harriet Vane, ea însăşi scriitoare de romane poliţiste şi, poate, alter-ego al autoarei, căci Sayers însăşi este absolventă de Oxford (Somerville College).

The Secret History este poate cel mai interesant roman poliţist plasat într-un campus universitar. Este, aşa cum a fost numit de critici, un policier inversat, căci autorul crimei este încă de la început revelat, ceea ce transformă cartea dintr-un whodunit într-un whydunit. Sub influenţa unui profesor carismatic, un grup de studenţi elitişti de la clasice se angajează într-o teribilă complicitate şi explorează limitele moralităţii. Este un roman de atmosferă, cu personaje bine conturate care se construiesc lent şi o sugestie de supranatural ce planează asupra evenimentelor. Poate cel mai puternic mesaj transmis de roman, narat din perspectiva studentului Richard Papen, este dorinţa intensă de acceptare şi aspiraţia către prietenie cu orice preţ. Colegiul devine astfel locul frăţiei secrete pentru cei tineri, ce testează până la extremă limitele loialităţii. De semnalat tot în acest sens este un mai recent roman poliţist, The Secret Place (2014) al autoarei Tana French, plasat în spaţiul închis al unui internat irlandez de fete. Ca şi The Secret History, acest roman pune în centru legăturile strânse şi sentimentul de complicitate pe care le declanşează plasarea unor minţi tinere într-un spaţiu închis, al rivalităţilor, ierarhiilor şi, într-un final, al loialităţii până la moarte.

Atât Gaudy Night cât şi The Secret History reprezintă colegiul ca pe un loc ceţos, la fel de secret ca şi ornamentele şi simbolurile pe care le putem regăsi pe clădirile colegiilor oxfordiene. Este vorba despre un loc în aparenţă la fel de liniştit ca peluza verde de la Christ Church (pe care vizitatorii nu au voie să calce), dar la fel de întunecat şi imprevizibil ca portretele monarhilor pe care le regăsim în sălile mari şi destul de întunecate ale colegiului. Deşi unul este plasat în Anglia, iar celălalt în Statele Unite şi deşi sunt îndepărtate din punct de vedere temporal, ambele romane poliţiste sunt legate de un fir comun. Ele nu se construiesc ca nişte superficiale intrigi centrate doar pe simpla rezolvare a misterului, ci ca un drum chinuitor al unui sine claustrat. Căci rezolvarea misterului nu este până la urmă decât o parţială eliberare.

Nu este de mirare că de la Oxford de exemplu vine C.S. Lewis, autorul cărţilor despre Narnia, unde o întreagă lume secretă se ascunde în spatele unui dulap. Apăsătoarea şi criminala repliere asupra sieşi aduce o puternică dorinţă de evadare. Din durerosul şi distrugătorul spaţiu academic, ce se închide ca o capcană, nu se poate ieşi decât printr-un dulap fermecat sau printr-o gaură a unui iepure cu mănuşi albe, care trebuie să se uite mereu la ceas.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara