Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Un film scandalos… de ---

…este „Diana” al germanului Oliver Hirschbiegel care vrea să fie povestea vieţii prinţesei Diana, un biopic, cum se spune acum. Pe lângă sclifoseala, să-i zicem artistică, filmul vine cu câteva ipoteze de prost-gust privind legăturile amoroase ale prinţesei. De exemplu, aceea că Diana nu s-ar fi afişat cu miliardarul Dodi al-Fayed, mort o dată cu ea în accidentul de maşină de sub podul Alma din Paris, decât ca să-l facă gelos pe un amant al ei, un doctor pakistanez, care nu voia să-şi rateze cariera din cauza legăturii cu mult prea celebra femeie, şi pe care prinţesa îl hărţuia. Ar fi apelat la tabloidele britanice spre a-şi face publică relaţia cu medicul şi a-l obliga s-o accepte. Presa britanică face ţăndări filmul. Deţinătoarea rubricii de cinema de la „Times” scrie, nici mai mult, nici mai puţin, că şi-a expediat cronica „în mod cât se poate de nimerit, din toaletă”. „The Guardian” scrie la rândul lui: „Şaisprezece ani de la acea teribilă zi din 1997, Diana moare încă o dată şi într-un mod oribil”.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara