Numărul curent: 43

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Lecturi:
Un eseu monografic de Teodor Vârgolici


În mod firesc, personalitatea complexă a lui Victor Papilian (1888-1956), care şi-a desfăşurat cea mai mare parte a vieţii şi activităţii sale în Transilvania, nu putea să fie mai bine prezentată decât tot de un transilvănean, de eminentul istoric literar clujean Mircea Popa. Amplul său studiu, apărut la Editura Eikon din Cluj-Napoca, nu este însă o monografie de tip tradiţional, ci, aşa cum se subintitulează, este un "eseu monografic", structurat pe coordonatele esenţiale şi definitorii ale personalităţii lui Victor Papilian, în care s-au armonizat în mod fericit valenţele superioare ale omului de ştiinţă, ca medic antropolog şi profesor la Facultatea de Medicină din Cluj, ale muzicianului, nuvelistului, romancierului, dramaturgului şi publicistului. Premisa de la care porneşte Mircea Popa şi pe care o argumentează pe tot parcursul studiului său este aceea că "profesorul a rămas până în ultima clipă credincios profesiunii şi chemării sale de experimentator şi savant, dar cheltuindu-şi sporul de imaginaţie şi talent în domeniul literar, cu o vigoare, o forţă şi o chemare care-l impun în mod indubitabil ca pe unul dintre cei mai realizaţi scriitori ai epocii interbelice." Sintetizând datele cunoscute până acum şi completându-le cu numeroase elemente noi, rezultate din propriile sale cercetări, Mircea Popa relevă că, pe lângă strălucitele sale realizări din domeniul ştiinţei medicale şi al creaţiei literare, Victor Papilian a fost totodată un prestigios organizator şi conducător al unor înalte foruri de cultură şi artă, fiind mai întâi director al Operei Române din Cluj (1934) şi apoi director al Teatrului Naţional din acelaşi oraş (1935). Din nefericire, datorită condiţiilor dramatice în care s-a aflat Transilvania, în urma odiosului Dictat de la Viena, Opera Română din Cluj s-a refugiat la Timişaora, iar Teatrul Naţional la Sibiu, unde Victor Papilian şi-a continuat activitatea în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Cea mai mare parte a studiului lui Mircea Popa este consacrată creaţiei literare a lui Victor Papilian. într-o primă secţiune analizează nuvelistica sa. Pornind de la caracterizarea făcută de G. Călinescu în Istoria literaturii române, potrivit căreia trăsătura fundamentală a nuvelisticii lui Victor Papilian este freudismul, Mircea Popa întreprinde o minuţioasă analiză a nuvelelor din această perspectivă, formulând însă şi puncte de vedere noi, personale. Gama de situaţii care facilitează fantasticul nuvelisticii, remarcă Mircea Popa, este extrem de întinsă, parcurge traseul "de la simple obsesii, fixaţii şi freudism, spre forme tot mai acute de miraculos creştin şi hagiografic, iar de aici spre fantasticul anatomic şi experimentalist, bazat pe experimente şi teorii ştiinţifice, cu o aparenţă logică impecabilă, dar în realitate greu de crezut." Depăşirea realităţii se face prin căutarea insolitului, a fenomenelor atipice, stridente, bizare. în alte nuvele, incluse în volumul Sufletul lui Faust, această tendinţă, observă Mircea Popa, este subsumată miraculosului creştin, într-o suită de "parabole biblice, de legende creştine literaturizate, în sensul apocrifelor şi al cărţilor populare pe teme scatologice." O altă coordonată majoră a nuvelisticii lui Victor Papilian, argumentează Mircea Popa, o constituie faptul că "aşează la temelia transformării lumii iubirea, acea capacitate etern umană de renaştere şi perfectibilitate, care ar fi trăsătura esenţială a sufletului omenesc, şi nu ura, răzbunarea, distrugerea nemotivată. Dacă vom urmări cu atenţie nuvelele lui Victor Papilian, vom observa rolul important pe care scriitorul îl acordă acestui sentiment, investiţia de încredere pe care eroii săi o fac în el, în puterea sa transformatoare." Edificator este volumul Manechinul lui Igor şi alte povestiri de iubire, care este supus aceleiaşi ample şi judicioase analize, cu fineţe interpretativă.

Primul roman al lui Victor Papilian, Ne leagă pământul, apărut în 1926, este apreciat de Mircea Popa ca o frescă veridică a societăţii româneşti din perioada neutralităţii şi a Primului Război Mondial, scriitorul fiind preocupat de condiţia umană şi de sensurile ultime ale existenţei. Mult mai bine construit sub raportul arhitecturii epice este considerat romanul în credinţa celor şapte sfeşnice, din 1938, un "roman fluviu în care conştiinţa mistică e doar un prilej pentru o dezbatere pur tipologică: aceea a arivistului". Romanul nu are însă un fond mistic, subliniază Mircea Popa: "E romanul ridicării şi prăbuşirii unui arivist, un roman perfect încadrabil în linia tradiţională a genului, începând cu N. Filimon şi terminând cu L. Rebreanu. Eroul romanului constituie una dintre realizările de seamă ale scriitorului şi chiar ale prozei noastre în general, în care cu greu mai găsim astfel de caractere monstruoase, care îmbină atât de desăvârşit umilinţa şi răzbunarea, pioşenia şi abjecţia, linguşeala şi infatuarea, dispreţul şi adoraţia, cinismul şi sinceritatea." Un alt roman, Fără limită, din 1937, se impune prin sondarea unui mediu modern, fiind "romanul unei regresiuni de ordin moral." Merită semnalat faptul că Mircea Popa aduce în discuţie şi un roman mai puţin cunoscut, Chinuiţii nemuririi, care este un "roman al formaţiei, al pregătirii unei întregi generaţii de tineri medici pentru profesiune şi pentru viaţă. în acest sens, el poate fi socotit drept unul din primele noastre romane cu subiect din viaţa medicală." în opoziţie cu lumea medicală, Victor Papilian a descris lumea mahalalei în romanul Coana Truda, lume stăpânită "de două instincte primordiale: instinctul proprietăţii, care declanşează bătălia testamentelor în jurul moştenirii Coanei Truda şi instinctul erotic, mult mai dominant, care răvăşeşte şi dezbină comunitatea." Romanul Bogdan infidelul, apărut postum, în 1982, este considerat "cel mai reuşit roman al lui Victor Pipilian şi unul dintre cele mai izbutite ale literaturii noastre de inspiraţie istorică." Scris în anii refugiului la Sibiu, romanul reprezintă "o replică dată de scriitor evenimentelor istorice, care reprezentau un atac la adresa unităţii noastre naţionale, o nesocotire grosolană a drepturilor şi libertăţilor poporului român."

Cu obiectivitate şi exigenţă estetică, Mircea Popa afirmă că teatrul lui Victor Papilian "este evident inferior nuvelisticii şi creaţiei sale romaneşti." Aserţiunea se bazează pe faptul că "autorul neglijează în mod vădit conflictul scenic, urmărind mai degrabă evoluţia personajelor pe spaţii mici şi neoferind o coerenţă şi o stringenţă logică bine articulată întregii confruntări dramatice."

Eseul monografic al lui Mircea Popa se situează la loc de cinste alături de contribuţiile anterioare ale lui Mircea Zaciu, Constantin Cubleşan, Dumitru Micu şi Titus Bălaşa, care au conturat distinct profilul lui Victor Papilian, au readus în circulaţie o bună parte a operei sale şi au scos la lumină unele scrieri inedite.