Numărul curent: 41

Cronica ediţiilor:
Un entuziast: Iosif Vulcan de Cornelia Ştefănescu

Este suficient a fi cunoscută revista "Familia, începută la Pesta în 1865 şi continuată, ca apariţie, la Oradea, începând din 1880 până în 1907, durata sa neabătută în stabilitate, 42 de ani, şi în alcătuire din muncă şi idealuri, pentru ca ardeleanul care s-a zbătut la Pesta pentru acceptarea apariţiei sale, ca "foaie beletristică şi enciclopedică cu ilustraţii şi a cutezat ca proprietar, să se menţină şi ca editor şi redactor responsabil, Iosif Vulcan ( 1841-1907) să se aleagă dintre multele sale însuşiri, cu una definitorie: a entuziastului.
           
El rămâne acelaşi în calitate de colaborator la diferite publicaţii transilvănene, "Telegraful român, "Gazeta transilvană, "Foaie pentru minte, inimă şi literatură, "Amicul şcoalei, "Concordia, la publicaţiile de la Pesta, "Aurora română, "Umoristul. Foaie glumeaţă, transformată în "Gura satului. Toate aceste titluri, înscrise în drumurile sale de creator al culturii româneşti, nu pot fi numite neţinând seama de revistele scrise de mână, din perioada şcolară, "Deşteaptă-te române ( 1856) şi "Aurora ( 1860). Ca toate celelalte, şi acestea marchează începutul de drum al entuziastului Iosif Vulcan. Ele sunt rezultat al alcătuirii interioare a omului, dovedit în timp că ştie să vibreze la încercări şi îndatoriri, şi că este deschis celor mai îndrăzneţe aspiraţii şi inspiraţii. Entuziast se impune Iosif Vulcan, atât ca participant la constituiri de societăţi, cum este Astra de la Sibiu, condusă de Andrei Şaguna, şi cu atât mai mult ca organizator, după ce s-a remarcat în calitate de iniţiaor. Este cazul societăţii de lectură a studenţilor români de la Pesta. Între 9 februarie 1862 şi 20, dată a aceleiaşi luni, stadiul de iniţiativă şi îndrumare a fost depăşit, fiind atins acela de şedinţă de constituire a Societăţii literare "Petru Maior. Participările sale la diferite adunări generale pot reface o adevărată hartă a activităţii culturale româneşti în Transilvania, între Gherla, Deva, Şomcuţa Mare, Năsăud, Oradea, şi antrenează nume de răsunet ale luptătorilor români, susţinători ai ideilor înaintate, printre care şi cele promovate în paginile revistei "Familia pentru crearea unui teatru românesc în Transilvania. S. T. R., cum s-a impus de-a lungul timpului. Despre entuziastul Iosif Vulcan a scris şi G. Călinescu în Istoria literaturii. Nu îl numeşte ca atare, dar ce se poate înţelege din comentariul său: "Titu Maiorescu nu avea nici o greutate să afirme valoarea lui Eminescu, după ce cu atât de norocoasă uşurinţă o afirmase Vulcan. Oricum, în martie 1883, participarea la o şedinţă literară a "Junimii bucureştene, în casa lui Maiorescu, îi favorizează ascultarea lecturii unora din poeziile lui Eminescu şi apoi, la intervenţia lui T. Maiorescu, poetul încredinţează lui Iosif Vulcan, pentru publicarea în "Familia, a unui număr de şapte poezii. Pentru ele, Eminescu primeşte un onorariu, "cel dintâi pentru lucrări literare pe care l-am primit vreodată în viaţă, după cum mărturiseşte el în "scrisoarea de răspuns şi mulţumire.
          
Posibilitatea de a enumera situaţii care să confirme entuziasmul lui Iosif Vulcan sunt multe şi greu de fixat pe linia deschisă de chiar recunoaşterile sale din textele călătoriilor evocate în Însemnările de călătorie, I şi II, şi din Corespondenţă. Numai traducerea în limba maghiară a Cântecului Gintei latine de V. Alecsandri şi aprecierea din partea "Societăţii Kisfaludy din Budapesta al acestui mod de apropiere dintre două literaturi, Vulcan fiind ales "membru extern al societăţii, înscriindu-se printre recunoaşteri peste hotare.
          
Ediţia Iosif Vulcan desfăşoară larg prezenţa omului şi susţinătorului de idei avansate curajos, într-o atmosferă nu întotdeauna fericită pentru scopul propus. Volumul I cuprinde Proză, Teatru şi, în primul rând, Poezii. Volumul al II-lea, dens şi amplu, priveşte Publicistica. Notele reţin în acest compartiment un interes deosebit, cum se întâmplă în mod curent când câmpul de cercetare se extinde la ziare şi reviste, nu totdeauna bine pătruns în memoria integratoare a cercetării. Volumele III şi IV oferă, organizat, desfăşurarea călătoriilor. De aceea, deşi în prezentarea ultimului volum al operelor lui Iosif Vulcan era în perspectivă cuprinderea ţării în "însemnări de călătorie şi excursii, acesta nu are cum fi detaşat de călătoriile aflate în volumul anterior: Bavaria şi Franţa, Transilvania şi Bucureşti, din nou Transilvania, apoi Boemia şi Germania şi, în cele din urmă, Dobrogea şi Turcia.
          
Lectura celor două volume, concomitent cu susţinerea şi perspectiva pe care o asigură corespondenţa, este în ultimă instanţă un gest creator. Alături de evidenta densitate a evenimentelor puse în circulaţie, Parisul, de exemplu, drept "foculariu politic al Europei, descriere în care analiza specială a presei franceze concurează fericit cu particularităţile Expoziţiei României în cadrul Expoziţiei universale de la Paris, şi cu modul germanilor de a face ziaristică, aduce respiraţia emoţională în descriere, a lui Iosif Vulcan. Dar îi şi surprinde cultura, dimensiunea orizontului cuprinderii zestrei poporului român, mereu în comparaţie cu spaţiul istoric şi legendar. "Românii pot fi superbi de teatrul lor, pentru că acela e cel mai frumos în tot Orientul. "Alba Iulia e un monument neperitor al gloriei româneşti.
          
Ca scriitor, Iosif Vulcan nu s-a preocupat de stilizări exterioare, esenţa interesului său precumpănind ca literatura, teatrul, orice activitate cultural artistică să crească din rădăcinile active ale poporului. Această orientare către izvoarele populare, se constituie în zonă de simţire autentică, firesc şi realist privite, fără căderi în dulcegării pitoreşti, fără retorică de complezenţă, fără elogiu gratuit. Elogiu constă în relaţii posibile între locuri şi oameni, prin literatură. La Cimitirul Père Lachaise din Paris, descoperirea mormântului lui Musset îi aminteşte de poezia Nu mă uita, în traducerea lui Petru Grădişteanu, Bosforul cu malurile sale asiatice şi turnul lui Leandru îi aminteşte tragedia "tălmăcită din Grillparzer. Sau strada din Oraviţa este "lungă amintind o poezie "a Văcărescului, adică Primăvara amorului, aşa cum citim în Note.
          
Însemnările de călătorie sunt pline de faptele de viaţă răspândite în publicistică. "Doream să aud limba noastră dulce şi sonoră răspunzând de pe scenă sau "Teatrul fu principalul meu studiu sub decursul petrecerii mele la Bucureşti. Răşinarii evocă familia preotului Cioran, Mirceştii, poezia lui Vasile Alecsandri. Satele bănăţene îl provoacă să gândească asupra rolului generaţiilor, perpetuate prin coruri şi devotamentul învăţătorilor.
          
AceastĂ lectură concomitentă a celor două volume ale ediţiei este prilej a urmări cât de mult îl provoacă la meditaţie vizitarea unor locuri după anume număr de ani. Podul Mogoşoaiei devenit Calea Victoriei. Oraşul Constanţa, care în primul volum de călătorii se fixează pe istoricul vechimii, pornit de la Ovidiu şi ajungând la cimitirul eroilor francezi, iar în volumul care îl urmează, istoria oraşului este legată de larga deschidere a Dunării, sub directa observare şi informare a membrilor Academiei asupra creaţiei româneşti, definită aici prin podul de la Cernavodă şi prin lucrarea inginerului Saligny.
          
Capitolul Corespondenţa publică acele scrisori care nu au mai fost făcute cunoscute. Ele vin din partea lui Iosif Vulcan. Deşi ne-am fi aşteptat la mai multă intimitate, scrisorile nu fac decât să amplifice preocuparea de totdeauna a redactorului revistelor "Familia şi "Umoristul, cât şi a membrului Academiei Române. În toate cazurile, editorul, regretatul Lucian Drimba, verifică apariţia revistelor, este atent la evidenţa publicării corespondenţei, corectând şi completând numele apărute în scrisori, veridicitatea respectării datelor puse în circulaţie de scrisori. Verifică cine este adresantul scrisorii şi motivează de ce o scrisoare, existentă în evidenţa Bibliotecii Astra, ca adresată lui Gh. Bariţiu, nu are motive să fie admisă ca atare, întrucât Iosif Vulcan nu folosea apelativul "Iubite amice pentru Gh. Bariţiu, ci numai pentru Aron Densusianu. Sau alta, considerată a fi adresată lui A. Densusianu, nu reprezintă criteriu convingător numai pentru faptul că se află la Biblioteca Academiei în lotul de scrisori destinate acestuia, atâta vreme cât A. Densusianu nu publicase nimic în "Familia anului 1889.
          
Atât Însemnările de călătorie cât şi Corespondenţa cuprind date de care este firesc că s-a ţinut seama în încercarea de portretizare a lui Iosif Vulcan, din Cuvântul înainte, semnat de acelaşi Lucian Drimba, şi din Tabelul cronologic avându-l tot pe el autor. Scrisul lui Iosif Vulcan este carte deschisă asupra vieţii şi mai ales asupra activităţii sale. Ea concentrează energia pusă la dispoziţia apariţiei unei reviste, ca "Familia, responsabilitatea faţă de conţinutul acesteia stabilindu-i măsura şi normele.

Iosif Vulcan. Însemnări de călătorie (II). Corespondenţă. Ediţie îngrijită, note şi glosar de Lucian Drimba. Academia Română. Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă. Institutul de Istorie şi teorie literară "G. Călinescu. Bucureşti, 2002. Volumul 4. Colecţia "Restitutio.