Numărul curent: 12

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Arte:
Un dar pentru iubitorii dansului de Liana Tugearu



Când are loc o a doua ediţie a unei manifestări artistice de anvergură internaţioală, poţi trage nădejdea că ea se va perpetua, devenind cu încetul tradiţie. Gala Internaţională de Ba­let, Stars of the 21st Century, s-a aflat, în acest sfârsit de toamnă bucureşteană, la o nouă ediţie, desfăşurată pe scena Sălii Mari a Palatului. Asociaţia Cultural-Artistică BEST ART, împreună cu Solomon Tencer Production ne-au adus, din nou, la început de noiembrie o întreagă pleiadă de tinere vedete internaţionale, personalităţi pe care le cunoaştem de pe Internet şi de la postul de televiziune Mezzo. Este vorba de clasicieni, care frecventează şi formele neoclasico-moderne, solişti şi prim solişti ai unor companii de mare prestigiu, de la un capăt al Europei la celălalt, respectiv de la Royal Ballet London şi English National Ballet la Bolshoi Ballet din Moscova şi Kirov Ballet din Sankt Petersburg, dar şi din zona central europeană, de la Berlin Opera Ballet, Hamburg Ballet şi Dresden SemperOper Ballet, ca şi dintr-o zonă oarecum excentrică, de la Scaena Carmen Roche din Madrid.

Pe unul dintre ei, pe David Makhateli, de la Royal Ballet, l-am urmărit şi în recitalul de anul trecut, pe alţii îi cunoaşteam din scurte secvenţe video, sau din spectacole întregi prezentate pe Mezzo, printre ei aflân­du-se Jiéi Babenišek care, în 2002, a interpretat Lacul Lebedelor în viziunea lui John Neumeier, la Hamburg Ballet, viziune care adaptează subiectul baletului la parcursul vieţii lui Ludwig de Bavaria şi solicită interpretului să fie nu numai un impecabil tehnician dar şi un interpret pe măsură. Şi într-adevăr, Jiéi Babenišek, care danseză astăzi la Dresden SemperOper Ballet şi fratele său geamăn, Otto Babenišek, de la Hamburg Ballet au fost vedetele absolute ale Galei Internaţionale de Balet, dar nu cu dans clasic, ci cu dans modern şi contemporan. Şi, pe lângă marea bucurie pe care ne-au procurat-o corpurile lor de o rară plasticitate, adevărate sculpturi în mişcare, care, la fiecare răsucire a unei încheieturi şi la fiecare nouă poziţionare corporală, configurau o altă imagine de o mare frumuseţe, ne-a bucurat şi faptul că nu numai profesioniştii, dar şi marele public a sesizat corect valoarea dată dansului de interpretările lor. În prima parte a programului Jiéi şi Otto Babenišek, împreună cu alt dansator de egală valoare cu ei, ca expresivitate plastică, Joh Vallejo, de la Scaena Carmen Roche, din Madrid, au interpretat piesa Canon in D Major, pe muzică de Otto Babenišek şi Johann Pachelbel (un fel de strămoş spiritual al lui J.S. Bach) şi în coregrafia lui Jiéi Babenišek. Cei doi fraţi gemeni se dovedesc astfel nu numai excelenţi dansatori, dar şi coregrafi şi muzicieni de o deosebită calitate. Mai cunoaştem cazul a doi fraţi foarte talentaţi în arta dansului, dar şi foarte diferiţi, Niklas Ek, fiul mai mare al celebrei dansatoare şi coregrafe Birgit Cullberg, la rându-i dansator cu o personalitate impozantă, pentru care au compus coregrafii, între alţii, Maurice Béjart şi propriul său frate, mult mai cunoscut la noi, prin turneele pe care le-a întreprins în ţara noastră, dansatorul, dar în primul rând coregraful Mats Ek. La cei doi fraţi Babenišek, poate pentru că sunt gemeni, admiri, în primul rând, şi în egală măsură, expresivitatea lor corporală de excepţie. Dar iată că ei sunt mai mult decât atât, fiind nu numai interpreţi, ci şi creatori. Un alt fapt remarcabil este faptul că cei trei interpreţi ai Canonului in D Major dansează fiecare la altă trupă europeană, dar, cunoscân­du-şi afinităţile, conlucrează în cadrul unor recitale internaţionale, ca cel pe care l-am urmărit şi noi, la Bucureşti. În cea de a doua parte a programului serii, Jiéi şi Otto Babenišek au dansat într-o deosebit de frumoasă coregrafie a lui Claude Brumachon, Les indomptes. Brumachon este format în ambientul dansului contemporan francez, între alţii lucrând cu coregrafele Susan Buirge şi Karine Saporta, amândouă cunoscute publicului românesc. Dacă Canonul in D Major este o piesă abstractă, în care urmăreşti numai frumuseţea mişcării în sine, Les indomptes implică tensiuni, confruntări, şi ca mişcare propriu-zisă momente deosebit de expresive de suspensie, după altele încărcate tensional. Pe scurt, festinul pe care-l credeam aproape exclusiv pregătit pentru iubitorii dansului clasic a fost în primul rând o sărbătoare pentru iubitorii dansului modern şi contemporan. O orientare binevenită şi de altfel firească, de care ar fi potrivit să ţină cont organizatorii şi pe viitor, după ce publicul şi-a spus clar cuvântul, la actuala ediţie.

Dar şi admiratorii dansului clasic au avut şi numeric, şi în bună parte şi calitativ, motive de a se bucura. Recitalul a debutat cu un Pas de deux din Flăcările Parisului, pe muzica lui Boris Asafiev, balet creat in 1932 de coregraful rus Vassili Vainonen. Anastasa Stashkevich şi Vyaceslav Lopatin de la Bolshoi Ballet din Moscova au demonstrat, odată în plus, capacitatea şcolii ruse de dans de a modela corpuri impecabil fasonate tehnic. Tot ei au interpretat, în a doua parte a spectacolului, un Pas de deux din La Sylphide de Hermann Lóvenskjold, un balet mai vechi decât primul cu aproape o sută de an (1836), conceput de August Bournonville, balerinii conservând integral stilul special al acestui coregraf danez. Soliştii Operei din Berlin, Elisa Carrillo Cabrera şi Mikhail Kanishkin ne-au amuzat cu un Grand Pas de Deux, pe muzică de Gioacchino Rossini, tratat de coregraful Christian Spuck într-o notă comică, iar după pauză cu piesa Fanfar Lx, concepută de Douglas Lee, pe muzică de Michael Nyman, o piesă mai subţirică coregrafic. Nu tot ce este modern este implicit şi o valoare. Nu au lipsit din repertoriul clasic piese de mare rezistenţă cum ar fi un Pas de deux din Giselle, de Adolphe Adam, interpretat de Erina Takahashi şi Dmitri Gruzdyev de la English National Ballet, în coregrafia lui Jean Coralli şi Jules Perrot, dar amalgamând în mod ciudat diferite momente ale actului doi, precum şi altă piesă aproape nelipsită din recitale, Pas de deux din Don Quijote, de Ludwig Mincus, în cunoscuta coregrafie de Marius Petipa, interptretată de astă dată de Iana Slenko şi Marian Walter, de la Opera berlineză. Alte două partiuri celebre, pas de deux-uri din Corsarul şi din Lacul lebedelor, au fost pietre de încercare cam grele pentru Alina Somova de la Baletul Kirov din Sankt Petersburg şi pentu David Makhateli de la Royal Ballet din Londra.

Această defilare de tinere talente s-a aflat sub direcţia artistică a doamnei Nadia Veselova Tencer, fiind susţinută din partea baletului românesc şi de artista emerită Ileana Iliescu, care în pauză şi-a lansat cartea scrisă pentru ea de doamna Anca Florea, Viaţa mea, Dansul - o fericită completare a serii cu pagini din istoria dansului românesc.