Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
Un caz de pictură virală de Petre Tănăsoaica

De la început facem precizarea că, în textul de faţă, nu va fi vorba de o privire negativă asupra unui fenomen care trebuie să devină pe zi ce trece tot mai amplu, cum este dezvoltarea reţelelor de comunicare pe net, după cum aţi fi tentaţi să credeţi la citirea titlului pe care i l-am dat.
Aşadar, am descoperit expuse pe Facebook, într-o serie aproape nesfârşită, nişte lucrări plastice semnate cu un nume care pare să fie predestinat unui artist: Andra Ponomarenco. Aflăm, din aceeaşi sursă că lucrări semnate cu acest nume au fost expuse în diverse ocazii prin expoziţii la Constanţa şi Bucureşti şi se bucură de succes. Mai mult decât atât, din comentariile afişate, desprindem ideea că acestea vor lua drumul Americii, într-o expoziţie la New York. Aşa cum există biblioteci virtuale, există şi galerii virtuale, unde poţi să vezi opere celebre sau opere ale artiştilor plastici contemporani. Nici un critic de artă, însă, nu cred că s-ar aventura să-şi dea cu părerea asupra unui necunoscut, dacă nu i-a văzut, pe viu, măcar o parte dintre lucrări. Încălcăm această regulă, pentru că ziaristul din mine a fost impresionat de cazul personajului feminin, care semnează cu numele de mai sus. Astfel, am aflat că acesta a avut o viaţă de-a dreptul dramatică: i-a murit tatăl când era încă adolescentă, s-a căsătorit cu un bărbat care a promis că îi va proteja familia, a făcut o Şcoală de Studii Politice, a lucrat în televiziune şi a venit şi vremea să descopere că pe lume mai există şi… dragoste. Odată cu acest lucru, a descoperit şi că în cuplul pe care-l visa ideal pot exista şi incompatibilităţi, iar această ultimă descoperire i-a produs un adevărat şoc şi atunci s-a trezit brusc în ea dorinţa de a picta. Ca o salvare de la căderea în hăul existenţial. Aşa cum alţii se apucă de scris poezii, jurnale, ori de grădinărit. Toate informaţiile de care ne-am folosit aici, circulă, în mare parte, pe net, aşa că luăm o oarecare distanţă faţă de ele şi nici nu le girăm ca fiind autentice sută la sută. Când te apuci brusc de acest lucru, la 30 de ani, cu o fervoare ieşită din comun – pictează aproape un tablou pe zi şi trăieşte din vânzarea lor – , poţi să-ţi închipui, printr-o supraevaluare a eu-lui, că eşti genial. Andra Ponomarenco, vă spunem din capul locului, are talent, are simţul culorii şi în acelaşi timp o disponibilitate de a se lăsa impresionată de mari artişti, care pot deschide căi spre cultura plastică autentică. Dar şi dorinţa de a învăţa, pentru că este sigură că şi-a descoperit vocaţia. Pictând una şi aceeaşi femeie, în situaţii şi ipostaze dintre cele mai variate, este limpede că personajul despre care scriem aici urmează un tratament de descoperire a propriului eu, uneori fantazând, alteori obiectivând doar o stare sau alta, după cum o ajută puterile. Artista nu ştie nici o regulă de compoziţie, face totul din instinct şi descoperă că poate să inventeze, desenul se duce după închipuire, personajele se învăluie în plasticitatea lui Klimt sau cad în decorativismul plat al lui Gauguin, ca amprentă coloristică, lipsindu-le perspectiva cu desăvârşire. Cu toate astea, expresivitatea lucrărilor devine remarcabilă pentru că simţul plastic, instinctiv după cum am mai spus, conduce, cu mijloace sumare, la degajarea de amănunte inutile, ce ar putea altfel plasa exerciţiul în ridicol, la un punctaj maxim pe expresii. Artistei îi plac culorile calde, dar nu le lasă niciodată să aplatizeze lucrarea sau mai bine zis demersul plastic, deoarece contrapunctul pe culorile reci cade foarte firesc. E limpede că ne aflăm în faţa unei formule ce se caută pe sine, că temperamentul e mai presus de orice şi salvează în ultimă instanţă căderea în kitsch, în special a portretelor. Găsim în structura plastică aplicaţii de materiale executate cu o totală lipsă de inhibiţie, care dau relief şi contur unor detalii, cum ar fi acelea din care se constituie şarpele ce învăluie un portret, ca şi când artista s-ar afla în faţa unei mari invenţii. Trimiterea pe faţă la personajul biblic al Evei ar putea să incomodeze gândirea modernă, dar evocarea acestuia într-unul din portrete, aşa cum am mai spus, dă o cheie directă de interpretare a propriului subconştient. De ce sunt însă atât de impresionaţi, cei care ajung să-i vadă lucrările? Aşa cum spuneam, pe la începutul acestui text, culoarea, dar şi postura figurativă, de care s-au debarasat o parte din modernişti, devin calităţi virale, care pot produce exclamaţii. Lumea are nevoie de poveşti explicite, exerciţiul intelectual de plasare în modernitate (ori de recunoaştere a acesteia) nu e la îndemâna oricui, dar nici o respingere brutală a unei astfel de atitudini nu poate fi acceptată. O parte dintre aceşti admiratori îi sugerează frumoasei femei de treizeci de ani, să picteze independent de orice şcoală. Cu aceştia nu mai este nimic de făcut sau, în orice caz, subsemnatul nu le poate garanta nici că alegerea după gust le este suficientă. În schimb „boala” Andrei Ponomarenco poate fi tratată la şcoală! Sunt aproape sigur că, după ce ar urma un astfel de „tratament”, am putea miza pe evoluţia unei artiste autentice – de ce nu? – de forţă…
Acest text a fost scris cu aproape o lună în urmă şi am ezitat să-l propun spre publicare din mai multe motive. Cel mai important dintre ele ar fi acela că eram foarte curios să văd cum vor evolua comentariile de pe facebook, ce nivel de receptare are personajul care face, iată, atâtea valuri. Lucrurile s-au precipitat, însă, aş putea spune dramatic, în ultimele zile. Andra Ponomarenco a expus în holul Parlamentului, la invitaţia unei doamne senator, iar televiziunile au sărit din pantofi, pentru că aşa ceva nu li se părea verosimil: o blondă, cu alură de vedetă (o televiziune chiar a titrat că o vedetă Playboy expune pictură la Parlament!), ori fată de club, să militeze pentru egalitatea de şanse, cum se numeşte comisia în care lucrează doamna senatoare! Tabloidele au fost acolo, i-au încropit artistei pasaje biografice jenante, pentru simplul motiv că li s-a părut că personajul ar fi unul dintre acelea care ţin paparazzi în gardă 24 de ore din 24, că prezenţa sa fizică e o provocare mai mare decât tablourile expuse. Una peste alta, reţeaua de socializare amintită mai sus a produs un eveniment, preluat de aproape toate canalele media interesate să-şi facă rating. Aproape că aşteptam acest fenomen, care a bătut expunerile unor galerii, deja celebre, la audienţă. Să nu uităm, totuşi, că eroina acestui aşa-zis palmares are studii în comunicare şi că, chiar dacă a rulat pe negativ, i-a ieşit pasenţa.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara