Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea de proză:
Un butic fantasc de Irina Petraş

Repet, cu argumente noi: Radu Țuculescu ocupă cu egală legitimitate mai multe valențe ale expresivității. Prozator, dramaturg, violonist, cronicar teatral și regizor, traducător (literatura elvețiană de azi, de pildă, îi datorează în mare măsură buna circulație românească), realizator de programe radio și tv, este unul dintre cei mai exuberanți scriitori ai momentului. Îmi vine acum în minte Respighi, cu La Boutique Fantasque, pe teme din Rossini, căci abordarea nestăpânită, ironică, burlescă a datelor lumii și a literaturii însăși, plus capacitatea inventatorie ținând de esența stării muzicale, creează în proza lui Radu Țuculescu așteptări în avalanșe. O recunoaște singur și dezinvolt (provocat de Alice-Valeria Micu în ClujManifest): „structura romanelor mele este volens-nolens muzicală, e o alternanță de tonuri majore și minore, sunt ritmuri care se schimbă, altfel ai muri de plictiseală. De aceea treci din una în alta, de aceea părțile, una, două, trei, revenirea unei teme, un leitmotiv, armoniile... […] Faptul că am făcut muzică este un avantaj pentru mine. De la studiul instrumentului, în cazul meu vioara, am obiceiul de a exersa până reușesc ceva… E ca la muzică, ca să te apuci să cânți Bach, o lună faci game până înnebunesc toți vecinii, faci studii.”
După primele sale cărți – Portocale și cascadori, Grădina suspendată –, l-am declarat predestinat prozei scurte, lucrată în acvaforte și fișând realitatea în flashuri ce luminează grotesc banalul. Îi pomeneam – grație inciziei spiritual-umoristice în social și gravității de dincolo de zâmbet – pe Caragiale sau Brăescu, pe Hasek, Capek ori Bohumil Hrabal.. În Vânzătorul de aripi, Portrete în mișcare, Ora păianjenului, Degetele lui Marsias – același amalgam de stiluri și tonalități într-o cascadă de subiecte miniaturale. Romanul Povestirile mamei bătrâne avea să consacre toate aceste calități și să le dea strălucirea maximă sub bagheta unui virtuoz. În Aventuri în anticameră, jurnal intersectat de secvențe memorialistice și de note de călătorie, identificam un roman autobiografic alert, picant, dezinvolt, de o gravitate mereu gata să izbucnească în hohote de râs molipsitoare, comentând avizat și implicat cele mai diverse și mai actuale fețe ale lumii de azi și de ieri. Un instrumentar înrudit, cu imaginație debordantă și neastâmpărat-inovatoare, în Stalin, cu sapa-nainte, Femeile insomniacului, Mierla neagră. Umbra penei de gâscă (1991; ediția a doua, revăzută, 2007) nu schimba nimic esențial din portretul prozatorului, însă sugera o răscruce, în sensul verificării experiențelor sale prozastice într-un canon al vocilor accesibile. Disponibilitatea ludică și fantezistă, fantască, slujește perfect proiectul ambiguu și subversiv al cărții despre Carte. Fantezia și adevărul istoric fac casă bună, ca în lumea reală, pitorescul e oricând mai credibil decât un „adevăr” cenușiu, născocirile vorbelor meșteșugite pot concura litera legii, dogma, iar partitura muzicală exersează sim-fonii cu ecou prelung.
Măcelăria Kennedy declanșează din nou mecanismul bunei dispoziții cu tâlc. Galeria de personaje, spumoasă, savuroasă, trăsnită, închipuie ipostaze ale „coexistenței impenetrabile” cărora le sugerează penetrabilități inedite. De o stranie realitate, cu alunecări spre patologic ori spre fantastic, poveștile își au rostul lor inextricabil, de obiecte de vorbe libere și infinit interpretabile: „Noi nu scriem studii de specialitate, doar povestim întâmplări și descriem personaje, reproducem dialoguri și descoperim, în cele mai neașteptate locuri, unul sau doi îngeri. Fiecare poate trage concluzii personale, dacă are chef să o facă”. Prozatorul furnizează și chei colaterale de lectură: îngerii și berzele clămpănitoare, spectatori la comédia dezlănțuită în pagină. Cititorul va recunoaște modelele unora dintre personaje, dar buticul fantasc își îngăduie sprințare derogări de la original. De un umor nebun secvența cu Marele Petric, celebrul orator-mântuitor: „Îngerii așezați pe-o stangă deasupra scenei, aplaudară fără sonor, bălăngănindu-și picioarele”. Calitatea esențială a lui Radu Țuculescu este chiar această veșnică și deloc obositoare bună dispoziție – zâmbetul și povestea proaspătă cu care te întâmpină, aerul că se bucură de întâlnire și crede de cuviință să umple clipele, orele, chiar, de împreună petrecere cu ce are mai bun și mai durabil în el... Nu e de mirare că romanele sale au fost traduse în Franța, Austria, Italia, Cehia, Ungaria, Serbia, Ucraina, iar piesele de teatru au fost jucate în cehă, maghiară, franceză, ebraică, italiană, engleză.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara