onathan X. Uranus (1909-1984) este pseudonimul cel mai cunoscut, unul din zecile de heteronimi, peste o jumătate de sută, de o diversitate uluitoare, ai lui Marcel Avramescu. "Omul exorbitant" (I. X. U.) este un "om aproximativ" (Tristan Tzara), ca identitate multiplu - de multiplu - împărţită. S-a anonimizat tot atât cât s-a heteronimizat. În definitiv, identitatea lui rămâne necunoscută, aşa cum a dorit. Litera "X" nu ascunde, dimpotrivă, evidenţiază ascunsul. Avramescu se născuse în vecinătatea cartierului bucureştean Uranus, cel care avea să fie distrus de Ceauşescu, dar pulverizarea identităţii sub puzderia de nume dintre cele mai bizare, găsite ori (re)formulate, a mai mers la scară, să spun aşa, galactică: Adelaid I. Neptun ori Daniil R. Saturn. Alte autoinvestiri ori identificări, dincolo de nume, depăşesc şi ele scara obişnuită a umanului: Matusalem precoce, Serafim şi bohem. S-a autonumit şi Teologul amator, ceea ce el, cu origine ebraică, avea să devină cu adevărat, ca preot ortodox. Orice transformări îi par la îndemână.
Omul a fost în admiraţia multora, scriitorul mult mai puţin. Geo Bogza, avangardistul dedat ultrastângii, a scris un necrolog despre el în România literară, în care spunea, producând stupefacţie, "Dacă nu aş fi avut destinul meu, mi-aş fi dorit destinul lui." A părut multora un om neobişnuit, profund enigmatic. Înclinaţiile sale erau diverse şi aflate la "extreme": scriitor, ocultist, preot. A existat, există, o mică legendă ţesută în jurul calităţilor sale insolite de spirit gnostic. A izbutit să-şi potenţeze misterul, devenind un incognoscibil fascinant. Lipseşte din sintezele de istorie a literaturii cele mai creditate. E calificat cu stăruinţă, în privinţa procedeelor, deşi are pagini mai multe şi orientări diverse, unele noi, epigon al lui Urmuz. Nici întâlnirea avangardei cu gnoza nu-l desparte ferm de Urmuz. Autorul se situează pe sine în "modalitatea absurdului parodistic". El şi-a renegat textele din 7 ani, 1926-1932. Apar, cum se vede, la jumătate de lustru faţă de ale lui Urmuz, multe din ele tot în mica revistă a lui Arghezi, "Bilete de papagal". Fiind puţin cunoscute, voi cita, de data aceasta, insistent, din ele, pentru a le dezvălui forţa de argumentaţie, particulară şi de ansamblu.
În prozele sale, strânse târziu într-un volum (În potriva veacului. Textele de avangardă (1926-1932), ediţie îngrijită de Mariana Macri şi Dorin-Liviu Bîtfoi, prefaţă de D.-L. Bîtfoi, Ed. Compania, 2005), eul narator este hipertrofiat, are Natura "sclavă" la picioarele lui. El este un medium al soarelui, care vorbeşte prin intermediul său oamenilor, şi dovedeşte o capacitate comprehensivă supraumană, de fiinţă seculară: "rostul acesta eu l-am pătruns de veacuri" (Tratat practic şi teoretic despre soare). Naratorul se identifică cu "Duhul" şi cu "singura comoară" (Duh). De undeva reiese că este foarte tânăr ori aşa se crede şi are teamă de moarte. În altă parte el este, însă, mort: "Eu, care eram mort..." (Despre cal şi altele) Mai multe titluri poartă numele semnatarului, autoprezentat cu multă încredere şi siguranţă de sine: "Ionathan X. Uranus, cel dintâi şi cel întru totul autentic şi merituos, vă trimite abundente salutări de pe Olt." (Ionathan X. Uranus. Către Cocň)
Ca Urmuz, Ionathan X. Uranus publică şi el un roman parodic ultraconcetrat, Gâşte libere, subintitulat "Roman succint" şi dat drept "romanul fiului risipitor", tradus, chipurile, de M. Grindea. Romanul este un sinopsis frazat alogic, cu o conştiinţă poetologică şi metatextuală similară. Un mod de expunere, dialogul, este redus la o linie urmată de literele "- rscrbuctmbstlgrzut". Urmuz este imitat în portretistică: "Omul se compune dintr-un stomac şi din mai multe accesorii." (Omul) Umorul, speculând ambiguitatea dintre exprimarea proprie şi cea figurativă, nu e diferit de al lui Urmuz: "deşi preot, când îl trăgeai de manutanţa care-i picura pe grumaz, se uita cruciş şi începea să behăie pe la subţiori, dar dacă-l mai şi scoteai din pepeni, intra numaidecât la loc, zâmbind şmecher." (Ispitele lui Moş Grămadă) Urmuziană este alăturarea de elemente altfel greu de întâlnit: "un convoi compus din şapte mii de scripete, din fleici, din inele şi din astre" (Autobiografie) "Calistrat împacă inerţia cu spasmele, deziluzia definitivă şi tragică cu speranţa imediată a unui crenvurşt, şi hipnotismul cu onania, exhibând o fizionomie radioasă şi profund muncită de cele mai chinuitoare probleme." (Calistrat) Se vede cu ochiul liber că stilul lucid, cu simetrii calculate, se află departe de automatism. Urmuz e urmat uneori în imaginaţia sa aproape literală: "Calul este o plantă marină (...) se poate prepara şi pe cale sintetică..." (Despre cal şi altele). Credinţele populare sunt "bazate pe sacâz şi aparenţe" (Eu şi miracolul). "Generalul se simţi continental şi, desfăcându-şi capacele, lăsă să se împrăştie în spaţiu ecuaţii şi identităţi algebrice sau psihologice, care erau mirositoare şi iepure comprimate." (Diverse chestiuni) Chiar şi abuzul lingvistic premeditat exista la Urmuz. Tot ca la Urmuz, reîntâlnim nepotrivirea dintre om şi numele său: un englez se numeşte Savu, "nume neîngăduit naţiunii sale blonde" (Eu şi miracolul). Deschiderile culturale, spre ştiinţă, sau combinaţia domeniilor, apar şi aici. Omul cu talpă poartă subtitlul Studiu astro-social. Nu doar Urmuz e amintit, dar şi G. Ciprian: patru scamatori "locuiau într-un brad automat" (Diverse chestiuni). Uranus reia confuzia dintre Ciprian şi Urmuz, care a dus la acuza de plagiat chiar de către Arghezi: Către Ionathan X. Uranus (autorul lui Totog) are în motto indicaţia "Urmuz: Omul cu mârţoaga". Textul este un răspuns (auto)ironic dat celor care îl consideră epigon al lui Urmuz. Argumentaţia, logică şi absurdă în acelaşi timp, atestă premisa dedublării, nu şi a alterării, personalităţii: "dacă acest Urmuz n-ar fi existat, nu existam nici noi sau, poate, numai în acest caz, Ionathan X. Uranus ar fi fost Ionathan X. Uranus." Parodiază şi el câteva genuri şi specii literare, ficţionale ori nonficţionale, chiar şi teoretizante (Tratat practic şi teoretic despre soare), un zodiac (Manualul bunului zodier) etc. Bradolin şi Sulfinela este o parodie a prozei sentimentale, cu suport oniric şi sacru. Jocurile de cuvinte sunt intens agreate: "vremea romanilor sau a romanelor sentimentale" (Omul exorbitant), "băgat într-o bagatelă invizibilă" (Autobiografie), "Nu ştiu: tracii aveau trac? Că fracii aveau frac." (Motto la Ispitele lui Moş Grămadă). Un Poem perplexează prin fractura sintaxei. "Pământul frumosului paratrăznet./ Bea lichior într-un stomac/ De unt. Eu mor." Poemul e dat în traducerea, desigur fictivă, a aceluiaşi Miron Grindea. Traductologii ar putea extrage vreo învăţătură teoretică din acest dat original.
Evreu trecut la ortodoxie în 1936, Ionathan X. Uranus se desparţea de esoterism şi René Guénon, ca şi de avangardism. A fost preot ortodox la Bucureşti, 1951-1956, când a pierdut parohia, continuând aceeaşi carieră bisericească în Banat, între 1962-1976. În texte, Dumnezeu este un personaj recurent. "Sunt un ales al Domnului." (Omul exorbitant) "După ce Dumnezeu, dezlănţuindu-şi duhul desăvârşit în sânul Firii, clădi lumea, douăsprezece dihănii diabolice dar definitive îşi sfinţiră fuga." (Manualul bunului zodier) Conceptele teologice sunt caricaturizate cu o cruzime adolescentină: "Orice fiinţă sau lucru are duhul său, care-l freacă, îl aţâţă şi-i dă viaţă pentru o mie de ani." (Duhurile balneare. Răvaş din Călimăneşti) "Te voi învăţa să săgetezi cu duhul imbecilii şi să dai cu praştia în marile celebrităţi ale epocii." (Manualul bunului zodier) Naşterea din nou, în duh, este luată la propriu, tot aşa cum o înţelesese la început marele preot Nicodim: "dacă cumva te-ai născut în zodia asta, du-te numaidecât înapoi şi naşte-te din nou" (Manualul bunului zodier) În potriva veacului. Manifest şi proclamaţie este o parodie la Apocalipsa, scrisă de un autor care îşi proclamă demonic demiurgia: "Totul este şi totul se poate, prin mine, şi fără voia mea nu pot dăinui nici punţile, nici piscurile albe." Religiosul este atacat mereu: "nişte preoţi mici şi automaţi alergară voioşi pe alei" (Duhurile balneare. Răvaş din Călimăneşti) Se face elogiul păgân al idolatriei: "Voim, în sfârşit, recunoaşterea superiorităţii incontestabile a idolatriei asupra oricăror alte procedee terapeutice..." (Program) Călugărul Sakeltop spune rugăciunea deghizat în pisică (Povestea lui Sakeltop). Personajul auctorial Totog este "Născut dintr-o găină şi un ortodox..." (Tratat despre Totog) Există în texte şi câte un semn care anunţă autocontestaţia şi convertirea religioasă a autorului purtător de nenumărate măşti, de parcă ar fi un om teatral, care se autoscrutează în numeroase imagini. Naratorul din Morţii se simte pedepsit, "osândit pentru păcatele cele fără de iertare..."
(Anti)poetica dedusă a textelor este din specia unui fel de experienţialism metafizic: oamenii textelor sunt "hrăniţi cu evenimente imposibile" (Eu şi miracolul). Nu doar evenimente imposibile caută Uranus, dar şi "imponderabile", într-un limbaj deliberat geometrizat: "Mă reîntorc la meşteşugul meu de filtrat imponderabile şi de condensat abstracţiuni, după o absenţă care n-a fost un zbucium, dar nici un răgaz." (Înapoi, la condei) Poetica unei arte fiziologice, digestive, pare tot urmuziană: "Procedeul poate părea naiv şi simplist. Realitatea însă este că rezultatul obţinut pe această cale se aseamănă cu un pântec viu, care nu-şi poate găsi perechea decât între celelalte minerale cu digestiune artistică şi literară şi între fructele rotunde care se pot digera." (Cum se construieşte un pântec. Indicaţiuni practice şi gratuite, cu un motto mistificator din Aristotel: "şi el îi puse un gândac în burtă.")
Ionathan X. Uranus parodiază metoda sau poetica narativă: "Orice metodă se dibuieşte cu dinţii şi se realizează între coaste, şi toate concretizările se încheagă numai prin dragostea de ciment şi de eventualitate. Căci hazardul metodelor se manifestă întotdeauna invers, descrescând de la capătul lui fenomenal către bunăvoinţa oricărei colivii particulare, şi trecând elegant peste obstacolele necesare şi adiacente ale timpului prezent." (Despre controlul volant) Teoretizarea apare deliberat incomprehensibilă. Uranus parodiază şi bagatelizează, până la nonsens, spiritul doctrinar artistic: "O revistă fără program e ca o vacă fără macaz..." (Program) Dar sensul nu este recunoscut ca nonsens, el apare ca o prezenţă deplină: "tot ce scriu Eu (sic) are un înţeles" (Duh).
Despre artă e un răspuns orgolios la adresa celor care îi contestă personalitatea: "Adevărul mare, şi Lumina şi Tezaurul tot de aur şi de gând care clocotesc în opera mea întreagă nu stau la dispoziţia nici unei pătlăgele intelectuale.
Eu sunt unul, într-adevăr, pentru că mi-am depăşit precursorii precum sifonul a depăşit, în veac, jetul canalului urinar şi sifonul verbului meu e oricând gata să servească un duş acid..." etc.
Intenţiile literaturii scrise de Ionathan X. Uranus, revăzut finalmente în tandem cu Mark Abrams, sunt lămurite în Necrolog. Aici, Marcel Avramescu, fără mască auctorială, îşi dă arta literară pe faţă: "Auzit-aţi, fireşte, de Ionathan X. Uranus. Eu eram. Umoristul absurdului, apologistul absurdului. Maestru de ceremonie al vorbelor goale şi saltimbanc ameţit de propria sfârlează. Ionathan X. Uranus era un ins a cărui mecanică interioară, în ciuda măştii de glumă sub care se cristalizează, izvora dintr-o experienţă, în fond, tragică: din conştiinţa uscăciunii logicului." E. Ionesco va extinde în teatru acest tragicomic, a cărui esenţă mult mai puţin norocosul scriitor M. Avramescu o cunoştea pe deplin. Fie şi pentru atât, el trebuie explorat. Gestul său autonegator, împlinit prin renunţarea la ficţiune, are şi ceva borgesian (ne amintim că Borges nota cu voluptate morbidă că ar vrea să dispară cu totul, nume şi operă). "Astăzi, Ionathan X. Uranus şi Mark Abrams, paiaţele mele demente, s-au sinucis. Pentru mine, zdreanţa pe care încep să o ispăşesc, denunţând-o. Pentru alţii, să rămână pantomima minciunii, parabolă propriei lor tragicomedii." (Necrolog) Gestul autodenunţător aminteşte autocontestaţia lui Ion Barbu, care a rămas, după un scurt drum poetic, doar la geometrie. Avramescu a trecut de la magia reală la aceea literară, pentru a le nega prin credinţa ortodoxă slujită la altar. Ion Barbu aşezase şi el în primul rând preotul, urmat de militar şi abia la urmă de poet.
Ionathan X. Uranus a fost prieten şi cu E. Ionescu, dar acesta şi l-a amintit în Franţa doar pe Urmuz. Texte dialogate ca Ascensorul. Dramă filosofică într-un act şi Cum se face o casă (Arhitectură) pot fi apropiate, prin absurdul (nonsensul) replicilor ori cel fabulistic, de teatrul ionescian din prima fază, aceea a explorării limbajului. Iată şi anecdotica din Englezeşte fără profesor (Cântăreaţa cheală): "şi îmi veţi îngădui, spre a ilustra, pentru uzul acelora ce profesează alte convingeri, rostul tehnic al curăţeniei noastre lăuntrice, să vă istorisesc fabula, bogată în adâncimi, care se intitulează Abnegaţia mielului.
Se duse şi mielul odată undeva. Era ceva mai mărunt şi purta în lână o fasole (boabă).
Boaba zise: Eu bob.
Mielul tuşi.
Mai zise boaba: Eu culeg toate boabele altora, căci şi eu sunt boabă.
Şi înţelese mielul atunci că idealurile lui cele mai scumpe se tociseră pentru totdeauna. Şi, luând o vargă, începu să se flageleze, până când se isprăvi şi fabula.
Morala? Păziţi-vă de boaba altuia!..." (Ionathan X. Uranus, în "Radical", Craiova, nr. 3, aprilie 1929)
Uranus s-a legat şi de V. Cugler. Un text, Eu şi miracolul, are un moto semnat Apunake.
Psihanaliza (,apa minunată care miroase a psihoanaliză" - Duhurile balneare), suprarealismul sunt deseori părăsite în compoziţii lucide. În ele apar şi traume psihanalizabile, de o cruzime tulburătoare. Una este apropiată de aceea expusă de Aglaja Veterany în De ce fierbe copilul în mămăligă: "Moş Grămadă se supără foarte amar şi puse copilul să fiarbă într-un sac plin cu ţelină, fiindcă nu mai avea încotro." (Ispitele lui Moş Grămadă. Anecdotă virilă) Simptomatic este faptul că visul este definit raţional, nu transcris sau imaginat: "şi visele, licăriri ale duhului în lumea adevărurilor întunecate" (Despre beznă).
Prozatorul şi-a făcut o identitate din pulverizarea acesteia. A pus în actele sale consecvenţă. Cel care era "în potriva veacului", "omul exorbitant", în fara orbitelor circulate, Narcis prozator autosuprimat, avangardistul trecut dincoace chiar de ariergardă, era împotriva lui însuşi. Scria, nu par lui-meme, dar contre lui-meme. El are un loc evident în veacul avangardist şi experimentalist.
