Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Un (anti)erou american de Codrin Liviu Cuţitaru


Dispărut recent dintre noi, John Updike a fost unul dintre cei mai aclamaţi şi premiaţi romancieri americani contemporani. Născut într-un orăşel din Pennsylvania (decor favorit al ficţiunilor lui mai vechi şi mai noi), cu studii de literatură engleză la Harvard şi de artă grafică la Oxford, scriitorul a devenit, în ultimele trei decenii, un personaj cultural de anvergură, nu doar în Statele Unite, ci şi în lume. Distins, între altele, cu The National Medal of Arts, în 1989, şi cu Pulitzer Prize, în 1991, Updike s-a impus prin cîteva serii de romane (axate pe etape din destinele aceloraşi eroi), cu succes enorm la public şi cu transpuneri cinematografice prestigioase la Hollywood. Seria care l-a consacrat prin excelenţă e cea dedicată lui Harry Angstrom, cunoscut sub apelativul Rabbit/Iepure, serie întinsă - ca efort creator - pe parcursul a patruzeci de ani. Ea constă în patru romane - Rabbit, Run/Fugi, Rabbit (1960), Rabbit Redux/Întoarcerea lui Rabbit (1971), Rabbit Is Rich/Rabbit, bogat (1981), Rabbit at Rest/Rabbit se retrage (1990) - şi o nuvelă - Rabbit Remembered/În amintirea lui Rabbit (2001). O veritabilă epopee în jurul unui destin american comun, ce a impresionat generaţii întregi de cititori tocmai prin lipsa sa de excepţionalitate. În paralel cu "Rabbit", dar cu un impact epic mai redus, Updike iniţiază seria lui "Bech", alcătuită din trei "romane" (de fapt, grupaje de povestiri cu teme unitare) - Bech: A Book/Bech: o carte (1970), Bech Is Back/Bech se întoarce (1981) şi Bech at Bay: A Quasi-Novel/Bech la ananghie: un cvasiroman (1998). Protagonistul lor, Henry Bech (complet diferit de indolentul Angstrom), este un romancier celebru (de aici şi părerea majorităţii criticilor că ar fi un alter ego al lui Updike însuşi), care intră într-o succesiune de întîmplări comice.

Totuşi, seria narativă (reprezentată numai de două romane), cu rezultatul mediatic cel mai pronunţat (datorită ecranizării hollywoodiene), rămîne cea focalizată pe tribulaţiile vrăjitoarelor (postmoderne) din New England: The Witches of Eastwick/Vrăjitoarele din Eastwick (1984) şi The Widows of Eastwick/Văduvele din Eastwick (2008) - cel de-al doilea roman continuînd evenimentele paranormale din primul (redat cinematic, în 1987, într-o super-producţie cu popularitate mondială, în care joacă Jack Nicholson, Cher, Susan Sarandon şi Michelle Pfeiffer). În sfîrşit, în multitudinea de ficţiuni "autonome" aşa-zicînd, scrise de Updike pînă astăzi, se distinge Gertrude and Claudius/Gertrude şi Claudius (2000), o splendidă reconstrucţie epică - pe baza cronicilor medievale ale lui Saxo Grammaticus şi François de Belleforest (folosite, de altfel, şi de Shakespeare pentru închegarea marii sale tragedii daneze) - a istoriei premergătoare momentelor surprinse în Hamlet.

Seria lui "Rabbit", din care a apărut, recent, în limba română, la Humanitas Fiction, şi volumul al doilea, Întoarcerea lui Rabbit (după Fugi, Rabbit de acum un an), în traducerea (ca de obicei) remarcabilă a anglistului bucureştean George Volceanov (versiunea propusă de Volceanov a fost deja distinsă cu Premiul revistei Manuscriptum), uneşte, în mai multe explorări epice de subtilitate, punctele cruciale dintr-o traiectorie existenţială americană, cum spuneam, mai degrabă lipsită de stălucire. Primul volum - Fugi, Rabbit (expresie preluată şi de faimosul rapper Eminem într-un cîntec de-al său!) - îl prezintă pe eroul epopeii ulterioare, Harry Angstrom (nume simbolic, alcătuit din cuvintele germane Angst/Frică şi Strom/Impuls), poreclit "Rabbit", un fost jucător de baschet, în vîrstă de douăzeci şi şase de ani. Romanul de deschidere (plasat cronologic în a doua jumătate a anilor cincizeci) nu se ocupă decît de un interval de trei luni din viaţa protagonistului, suficient însă pentru trasarea mesajului cultural şi psihologic reluat apoi de Updike decenii la rînd, în episoadele de continuare a naraţiunii. Rabbit (căsătorit cu alcoolica Janice, tată al unui băieţel de doi ani, Nelson, şi al unei fetiţe, Rebecca, aflată încă în stadiu embrionar, în pîntecele matern) simte - la început, ca variantă a unei evadări din corsetul mariajului anodin, mai tîrziu, ca exerciţiu irepresibil de dinamizare a propriei existenţe - dorinţa acută de a pleca de acasă. Precum un personaj romantic american (Wakefield al lui Hawthorne), el dispare, într-o seară obişnuită, de la domiciliul conjugal şi, deşi călătoreşte o noapte întreagă spre sud, revine în Brewer (Pennsylvania), pentru a locui - nu departe de casa lui - în apartamentul unei prostituate, Ruth, care îi va naşte o fiică nelegitimă, Annabelle.

Nu trebuie să căutăm filozofii adînci în mentalitatea defetistă a lui Harry şi nici sensuri sofisticate în gestul său de abandon. El este, în mod cert, un ins mediocru (pus poate, pînă la un punct, în situaţii ieşite din rînd), fără înclinaţia actelor hybris-tice, încărcate de înţelesuri paradigmatice. După cum sugerează şi numele lui (Angstrom), Rabbit trăieşte o spaimă profundă în faţa responsabilităţii (morale, personale şi colective), refuzînd să devină individ social. Avem aici drama oricărui bărbat american, prizonier în lagărul identitar al imuabilei suburbii, ori, generalizînd puţin lucrurile, drama fiecărei fiinţe umane la trecerea dinspre "egoismul" autosuficient al adolescenţei către "altruismul" forţat al maturităţii. Argumentul esenţial al acestei ipoteze rămîne comportamentul dezorientat, aproape confuz, al lui Rabbit, pe parcursul volumului de început. Personajul nu posedă capacitatea elementară de asumare a consecinţelor acţiunilor sale şi descoperă în fugă unica soluţie de evitare a vieţii propriu-zise. Iresponsabilitatea lui (dublată de cea a lui Janice - cei doi soţi vor fi reuniţi în final!) duce la o tragedie cumva previzibilă: din neglijenţa mamei (băute şi singure din nou), nou-născuta fiică a lui Harry, Rebecca, moare înecată în cadă. Ne-am aştepta, prin urmare, ca teribilul examen existenţial să reprezinte, ultimativ, pragul maturizării (violente) a protagonistului. Romanele următoare infirmă însă presupunerea.

În Întoarcerea lui Rabbit, Angstrom (acum părăsit el de soţia Janice) intră într-un straniu proces "paideic", sub "maieutica" unei tinere bogate, fugite de acasă, şi a unui traficant de droguri negru, sfîrşind, paradoxal, în acte similare de nesăbuinţă şi lipsă de răspundere. Rabbit, bogat şi Rabbit se retrage nu modifică fundamental contextul, în ciuda faptului că ne confruntă cu un Rabbit matur şi apoi chiar bătrîn (distanţele dintre etapele vieţii eroului, investigate în aceste romane succesive, sînt de aproximativ un deceniu fiecare, exact intervalul de timp la care Updike a publicat un volum faţă de altul). Devenit moştenitorul afacerii de maşini Toyota a socrului său, Harry cunoaşte stabilitatea financiară, dar nu şi pe cea emoţională. Cu un libido vizibil dereglat, el continuă aventurile cu alte femei, gîndindu-se încă la Ruth Leonard (prostituata cu care a locuit în tinereţe şi de care a fugit atunci cînd a aflat că era însărcinată). Îşi neglijează constant familia, în special pe Nelson, student la Universitatea Kent şi proaspăt dependent de droguri. Nici la bătrîneţe, Rabbit nu-şi poate transforma caracterul labil. Retras în Florida, împreună cu Janice, eroul are o relaţie cu Pru, soţia fiului său, Nelson, după care, înspăimîntat, întocmai ca în juneţe, fuge de acasă. Existenţa lui Rabbit se încheie, într-un fel, ciclic: el o salvează pe Judy - nepoata lui de nouă ani - de la înec, în contrapartidă simbolică la accidentul Rebeccăi din primul volum, şi moare jucînd baschet alături de nişte tineri (episod ce reia scena de uvertură a întregii serii de patru romane). Nuvela În amintirea lui Rabbit - publicată de John Updike în 2001 - trebuie citită drept concluzie parabolică la un destin fără strălucire şi totuşi spectaculos, fără adîncime şi totuşi semnificant.

După Rabbit, lumea îşi continuă cursul, preluînd şi omogenizînd "efectele" existenţei personajului, "efecte" de care el a fugit mereu. Janice se recăsătoreşte cu Ronnie Harrison, un fost coleg de-al lui Harry (care a avut, la rîndul lui, o aventură cu Ruth Leonard), în timp ce Annabelle (fiica nelegitimă a lui Rabbit cu Ruth) îşi recuperează fratele, Nelson, moştenitor al afacerii cu maşini Toyota şi despărţit de soţia sa Pru. Nepoţii lui Rabbit, Judy şi Roy, adolescenţi acum, sînt pe punctul de a-şi începe ei înşişi traseele existenţiale. Chiar eschivîndu-se în faţa sorţii (asemenea unui Oedip postmodern, dar unul mai curînd comic decît tragic şi mai degrabă non-eroic decît eroic), Harry Angstrom ajunge să o împlinească. "Morala" seriei (dacă putem reconstitui o "morală" din aproape două mii de pagini ficţionale) rămîne aceea că nu ai cum să faci un pas (oricît de benign şi neînsemnat), în universul nostru, fără a declanşa o miriadă de scenarii posibile de viaţă, fără a influenţa istoria ta şi pe a celorlalţi într-o manieră ireversibilă. Proiectul Editurii Humnaitas Fiction de a-l încorpora pe Rabbit în literatura autohtonă, prin traducerile de faţă, mi se pare un fapt cultural important şi pe deplin lăudabil. John Updike reprezintă o experienţă estetică necesară spaţiului românesc.

Volumul al doilea al seriei în discuţie, Întoarcerea lui Rabbit, constituie o fază intermediară din tribulaţiile protagonistului. Părăsit de soţie, Harry vegetează alături de Nelson (aici în vîrstă de doisprezece ani) pînă în momentul în care o cunoaşte pe Jill, o adolescentă dependentă de droguri, fugită de acasă (de la familia sa extrem de bogată). Jill îi atenuează lui Rabbit predispoziţiile conservatoare (de individ aparţinător suburbiilor americane, din anii cincizeci-şaizeci), introducîndu-l ulterior amicului ei treficant de stupefiante, negrul Skeeter. Acesta e un filozof empiric, dispus să-şi convertească tumultoasa experienţă de viaţă în înţelepciune epicureică. Prin el, Rabbit scapă de stereotipurile rasiale, începe să fumeze marijuana şi descoperă istoria afro-americanilor, din care citeşte (cu voce tare) seara, înaintea unui public exotic, format din Nelson, Jill şi Skeeter însuşi. Tînărul traficant de droguri are umor şi conferă tragediei rasiale americane sensul superior al unei arte a acceptării şi supravieţuirii. Dacă nu ar fi fost sedus doar de latura "liberală" a personalităţii lui Skeeter, de "metafizica" libertăţii propovăduite de personaj, Rabbit ar fi putut găsi la el şi ideea ceva mai ascunsă a preluării responsabilităţii pentru acţiunile sale, sugerată în ultimă instanţă de tînărul intelectual al străzii. Harry nu se poate schimba însă (un comentator al lui Updike spunea, de altfel, că nici nu ar avea cum, tocmai anti-eroismul, cecitatea lui proverbială făcînd posibilă construcţia epică de ansamblu). Netulburat cu adevărat în forul lui interior, el îşi va continua "fuga", refuzînd orice formă de "asumare" şi "aliniere".

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara