Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Ucenicii luminii și misticismul hasidic de Simona Drăgan

Eu nu sunt un cercetător, ci doar un cititor care se bucură de orice lucru frumos pe care-l citește.” Mi-e de folos să îmi încep rândurile despre Shmuel Yosef Agnon cu aceste cuvinte, rostite de chiar unul din personajele povestirilor lui hasidice, pentru că expertiza iudaică în a-nțelege profunzimea scrierilor lui i-ar fi oricui mai mult decât necesară. Dar dacă nu o ai (sau nu-i suficientă), rămâne – salvator, onest, universal – simbolismul lui poetic, percepția inconfundabilă a unei înălțimi spirituale și purități greu de atins, care-i transformă literatura într-un etos al credinței pe înțelesul tuturor. Astfel se face că cititorii lui sunt cel mai adesea deopotrivă fascinați și nedumeriți, insolitați artistic și umiliți ideatic, martori ai unei lumi de metafore greu descifrabile, de trimiteri biblice, talmudice, cabalistice și hasidice în stare să-i pună pe fugă, dar biruiți finalmente de talentul greu de cuprins al scriitorului.
Născut în 1888 la Buczacz, oraș din Galiția polonă, pe atunci în Imperiul Austro-Ungar iar azi în Ucraina, S.Y. Agnon a trăit și în Germania, dar și în Palestina otomană și în Israelul modern, sfârșindu-și zilele în Ierusalim, unde și odihnește astăzi, în cimitirul evreiesc de pe Muntele Măslinilor. De câteva ori în viață a suferit pierderea bibliotecii sale și a unei colecții de cărți rare: un incendiu în 1924, iar mai apoi, în 1929, în urma unor acte de vandalism din timpul unei revolte anti-evreiești. Au fost evenimente traumatice pentru un scriitor evreu care și-a petrecut întreaga viață studiind scrierile sfinte și compunându-și opera în spiritul lor, și despre care se spune că, în ultimii ani ai vieții, nu mai citea decât Talmudul.
Încă de mic, în cu totul alte condiții istorice, a studiat exclusiv în familie, cu părinții lui învățați, Tora, dar și scrierile Iluminismului evreiesc (Haskala), cabaliștii sau legendele hasidice. Apărut în secolul al XVIII-lea în Polonia, hasidismul este o sectă ortodoxă iudaică, îmbogățită în ultima sută de ani cu nenumărate legende. Au fost adepții unui misticism popular panenteistic (ideea că „toate sunt în Dumnezeu”), afirmându-și credința într-un stil anti-intelectualist, axat pe rugăciune, și fiind adepții slujirii lui Dumnezeu în toată gloria creației lui materiale. De aici s-au născut și acuze mai vechi de erezie, bazate pe modificarea unor cutume și pe nerespectarea distincției curat/necurat, sacru/profan. Agnon a cunoscut bine încă din copilărie lumea hasidimilor, în timp ce, prin legăturile mamei lui, nu i-a fost străină nici gândirea mitnagdimilor, mistici mai studioși și mai erudiți decât hasidimii, dar cu care, în varii circumstanțe istorice, cei din urmă au ajuns în relații cordiale (de exemplu, aliindu-se împotriva adepților reformatori ai Haskalei). Cu toate aceste distincții teologice, cum viața lui Agnon a fost în întregul ei dedicată studiului credinței iudaice și scrisului, opera lui este mult mai complexă, și din scrierile lui nu lipsesc nici idei care trimit, de exemplu, la creștinism sau la gânditori evrei neoplatonici, de felul celor care au pătruns de timpuriu și în lumea iudaică („Și de unde știu eu că ele sunt dintre acele cântece străvechi? Știu fiindcă sufletul se bucură de ele, fiindcă sufletului îi e dor de tot ce-a auzit înainte de a coborî în trup, și dacă ajunge la el ceva din ceea ce a auzit înainte să coboare în trup atunci se bucură”, Omul acela îmbrăcat în haine de in).
În plus, în timpul șederii sale în Germania, Agnon a colaborat și l-a inspirat și pe filosoful existențialist Martin Buber, care a publicat la rândul lui o colecție de povestiri ale unui învățător hasidic (rebe), repovestite de Buber, și chiar legendele fondatorului mișcării hasidice, Baal Shem Tov. Către finalul vieții, notorietatea lui Agnon (m. 1970) era atât de mare în Israel, încât autoritățile au interzis traficul mașinilor pe strada sa după ce scriitorul s-a plâns de zgomot. Avertismentul oficial scris suna: „Interzis tuturor vehiculelor, scriitor la lucru!”. Era, dacă ne gândim, o mare evoluție, de la momentul 1966 când, imediat după primirea Nobelului ex-aequo cu poeta Nelly Sachs, un taximetrist incult afirmase ingenuu ceva de genul: Unul de-al nostru de care n-a auzit nimeni a ajuns cel mai mare, și chiar și-așa, nu a reușit decât să fie egal cu o femeie.
În lumea scriitorilor însă, raportarea la Agnon a fost formatoare, de la declarațiile admirative ale lui Amos Oz și până la finele contestații ale scriitorilor mai tineri, care nu au văzut cum mai poate o astfel de literatură să răspundă problemelor Israelului modern. Cel mai adesea a fost comparat cu Kafka, și se pare că aceste comparații nu îi erau tocmai pe plac. Atmosfera stranie, suprareală, grefată pe un fond tratat cu mijloace realiste, ca și anxietățile scriitorului, trimit în opera lui la lumea lui Kafka, dar îi dau dreptate să se fi simțit nedreptățit (da, chiar așa!) prin comparația cu un agnostic, un scriitor evreu excepțional de înzestrat, dar care nu și-a asumat moștenirea și nu s-a recunoscut în soluțiile spirituale evreiești. O asemenea comparație este de înțeles să fi agasat un credincios.
Antologia de povestiri hasidice Tâlcul tuturor faptelor constituie o selecție proprie de șapte nuvele, bazate pe experiențe spirituale de tip hasidic, produse în contexte provocatoare pentru credință, cu acțiuni care se desfășoară la Iași, în Ierusalim și la Buczacz și cel mai adesea indică traseul unor martiri anonimi. Personajele lui sunt fie oameni simpli, de o ingenuitate și curăție spirituală ce frizează sfințenia, fie martori ai unor povești complicate, intelectuale, cu rabini, cantori, scribi și achizitori de manuscrise iudaice vechi, alcătuind o lume de înțelepți talmudici enigmatici chiar și pentru cunoscători. Povestirile nu s-ar putea citi cu o minimă înțelegere culturală și teologică fără efortul lăudabil al traducătorului de a semnala pasajele scrise în original în aramaică, parafrazele biblice și trimiterile la texte sfinte (Pentateuhul, Psalmii, Cântarea Cântărilor, Proverbe etc.) sau fără indicarea sumară a unor rituri iudaice și a unor nume esențiale pentru istoria livrescă a evreității. Unele povestiri câștigă mult în înțelegere prin raportarea la pilde biblice precum inocența lui Iosif în fața nevestei lui Putifar (în Pierdut fără urmă) sau prin cunoașterea unor detalii semnficative, precum importanța pentru hasidimi a dansurilor și a intonării unor cântece de bucurie, care i-a și deschis, pe calea artei, către un interes mai accentuat din partea nereligioșilor. De altfel, și contextul literar în care exploatează Agnon acest detaliu (Graiul Ido și imnele Einam) este unul atipic, o combinație de fantastic realist mimând interese lingvistice și etnografice în spatele cărora, nedezmințit, se ascunde dimensiunea religioasă. Lunatica Gmula, posesoarea unei limbi rare, are o dotare mistică ieșită din comun, la a cărei evoluție și tragic deznodământ asistă neputincios martorul, ca și soțul ei, Gamzu. Epilogul povestirilor este cel mai adesea extrem de simplu: „Câtă vreme înțeleptul trăiește, dacă vrem – îi vedem înțelepciunea, dacă nu vrem – nu-i vedem înțelepciunea, dar după ce-a murit sufletul lui luminează mai departe și necontenit din cărțile lui și cine are ochi să vadă și poate vedea vede lucruri minunate la lumina acelui înțelept.” Astfel de înțelepți sunt și cantorul Hemdat (La Hemdat) sau rabi Gavriel (Omul acela…), care, ca și rolul asumat de preoți în Bisericile creștine de tradiție, mijlocesc prin rugăciunile lor între cei de jos și Dumnezeu, fiind, prin învățătura sau cântările lor, „trimiși pe lângă Cel de Sus”. Destinele parcurse de ei sunt traiectorii de spiritualizare progresivă, uneori chiar în pofida unei pronunțate materalități, iar ideile teologice enunțate sunt revelatoare adesea asupra unui fond comun, etic și ideatic, împărtășit de toate religiile abrahamice: „zic că pesemne are să fie chemat să cânte în corul cel din ceruri”; „Și fiindcă Cel de Sus a dorit, pare-se, ca acel om drept să vină întreg la el, fără de prihană, i s-a îngăduit să moară pentru sfințenia numelui lui Dumnezeu”; „prin rugăciunile lui strecura cugetări de pocăință în inimile celor care se rugau, căci oricine îndeplinește o poruncă din toată inima și nu cere simbrie dă putere acelei porunci să aducă și pe alții să îndeplinească porunci și fapte bune”. Astfel, efortul descifrărilor teologice și hermeneutice se poate îmbina, citindu-l pe Agnon, cu un sentiment liniștitor de déjà vu, expresie a unui umanism ce transcende complicațiile religioase.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara