Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Truman Capote inedit de Catrinel Popa

Truman Capote, Acum ne despărţim. Povestiri inedite; trad. de Iulia Arsintescu; cuvânt înainte de Hilton Als; postfaţă de David Ebershoff, Editura Art, Bucureşti, 2016, 184 p., f.p.

„Enfant terrible” al literaturii americane, Truman Capote (pe adevăratul său nume Truman Streckfus Persons) este îndeobş te recunoscut nu doar ca unul dintre cei mai originali romancieri ai secolului XX – popularul Breakfast at Tiffany’s, care a beneficiat de o ecranizare de excepţie, ca şi romanul din 1966, In Cold Blood, stau mărturie în acest sens –, ci şi drept un reputat autor de proză scurtă.

Mai puţini ştiu însă că biografia sa abundă – dincolo de aspectele excentrice sau scandaloase, adeseori aduse în prim-plan – în episoade ce vădesc de timpuriu vocaţia şi ambiţia lui Capote de a deveni scriitor profesionist. Încă de la vârsta de opt ani viitorul prozator obişnuia să consacre scrisului aproximativ trei ore pe zi, notând într-un caiet observaţii cotidiene, portrete ale unor vecini, bârfe locale ş.a.m.d. Toate acestea alcătuiau, după cum avea să mărturisească mai târziu, un soi de reportaj sui-generis care l-a ajutat să-şi formeze de timpuriu un mod numai al lui de a vedea şi de a auzi; cu alte cuvinte un sistem propriu de a decupa realitatea, dublat de hipersensibilitatea unui ins „ciudat”, a unui „exclus”, după cum adeseori s-a autodefinit. La şaptesprezece ani alege să-şi întrerupă studiile pentru a se consacra gazetăriei şi scrisului (se angajează la ziarul The New Yorker, începând să-şi publice povestirile în prestigioase reviste literare) şi nu peste mult timp se impune ca o voce greu de confundat din peisajul deloc arid al prozei americane.

Recent descoperite în arhivele Truman Capote ale Bibliotecii Publice din New York, cele paisprezece proze scurte reunite în volumul de faţă ne dezvăluie o ipostază mai puţin cunoscută a scriitorului, din perioada începuturilor sale literare. Prin chiar această împrejurare, ele reuşesc să ne suscite interesul. E normală curiozitatea cititorului dornic să descopere cum arată „exerciţiile de încălzire” care au făcut posibilă – nu peste multă vreme – apariţia unor povestiri ca Miriam, Miss Bobbit, Domnul Durere sau Chitara cu diamante, adevărate bijuterii de precizie tehnică ale genului. Dar dincolo de frisonul pe care îl suscită subtitlul „povestiri inedite” de pe copertă, cititorul va fi surprins să constate că multe dintre prozele acestea de început au o forţă a lor, proprie, cucerindu-l de la primele rânduri mai cu seamă prin ceea ce Hilton Als, autorul prefeţei, numeşte „strălucitul simţ al realităţii”.

Observaţia capătă o însemnătate specială dacă o punem în legătură cu aplecarea lui Capote – vizibilă încă de pe acum – către sondarea acelor zone (ale realităţii interioare şi exterioare), în care opoziţia dintre adevăr şi iluzie se şterge, lăsând loc unui flux continuu de figuri, siluete, detalii abstracte, gesturi, replici, emoţii difuze, capabile să se articuleze în entităţi coerente. Nu e vorba aici doar de ceea ce critica a numit, cu formule devenite clişeu, „vocea de reporter” sau „ochiul cinematografic” al scriitorului, ci mai curând de darul său de a da glas acelor lucruri greu de exprimat sau pur şi simplu de neexprimat: neobişnuitul, diferitul, insolitul, efemerul. În Dacă te uit, de pildă, o tânără aşteaptă dragostea sau iluzia dragostei, în pofida realităţii în care se găseşte. Ca fluturele de lumânare şi Spaima mlaştinii explorează „periferia” instinctelor primare: violenţa extremă, impulsul criminal, nebunia, spaima. Lucy şi Domnişoara Belle Rankin au un pregnant substrat autobiografic, hrănindu-se din nostalgia sudului natal. Ultima îndeosebi merită o menţiune aparte întrucât sintetizează câteva dintre trăsăturile definitorii ale prozei lui Capote: predilecţia pentru personaje feminine bizare, spiritul de observaţie pătrunzător, capacitatea de a jongla cu categoriile de frontieră (grotescul se converteşte în sublim, detaliul abstract se topeşte în concreteţea unor tablouri greu de uitat, precum cel de la începutul povestirii amintite sau ca acela din finalul ei): „Aveam opt ani când am văzut-o pentru prima oară pe domnişoara Belle Rankin. Era o zi toridă de august. Soarele asfinţea pe un cer brăzdat de dâre stacojii, iar căldura se ridica uscată şi tremurândă din pământ [...] Am văzut-o de multe ori după aceea, dar această primă imagine, aproape ca un vis, avea să-mi rămână întotdeauna cea mai clară – domnişoara Belle păşind pe stradă fără zgomot şi norişori roşii de praf ridicânduse de sub tălpile ei în timp ce dispărea în amurg.”

În Domnişoara Belle Rankin regăsim, practic, toată acea combinaţie inconfundabilă de ironie, nostalgie, rafinament psihologic şi complexitate stilistică care va marca formula prozastică de mai târziu a autorului. Chiar atmosfera hibernală din final – o iarnă indecisă, cu „fulgii aceia anemici şi apoşi care cad iarna în Sud”, topindu-se îndată ce ating pământul, ne trimite cu gândul la texte de maturitate (ca Miriam sau Mr. Misery, de pildă). Iar finalul vădeşte, incontestabil, intuiţia de mare scriitor a tânărului Capote când vine vorba de explorarea feţelor ascunse, misterioase ale realităţii.

Chiar povestiri ca Hilda sau Unde începe lumea – la prima vedere mai naive, în comparaţie cu piesele de rezistenţă ale volumului – reprezintă, în fond, manifestări ale aceleiaşi virtuţi: capacitatea de a surprinde, într-o străfulgerare, ceea ce alunecă încet, graţios, dincolo de raza sa vizuală, dublată, mai totdeauna, de empatie. Scriitorul empatizează încă de pe acum cu excluşii, cu cei marginalizaţi sau vulnerabili, maniaci inofensivi, cleptomani, victime ale normelor şi prejudecăţilor sociale, copii singuratici, afro-americani mutaţi în nord, dar condamnaţi să joace pretutindeni, la nesfârşit, rolul de outsideri, muncitori exploataţi, bătrâne aproape de moarte. O galerie de figuri greu de uitat, zugrăvite cu instrumente precise, surprinzător de mature, în general, pentru un scriitor abia ieşit din adolescenţă. Predilecţia aceasta a fost adeseori pusă în legătură cu statutul de marginal al autorului însuşi (orfan, homosexual, dependent de droguri). Hilton Als vorbeşte despre „o sensibilitate pătrunzătoare, critică şi amuzată de homosexual”. Dar, dincolo de biografie, esenţială rămâne descoperirea formulei prin care această sensibilitate ultragiată reuşeşte să se exprime, fără a aluneca în narcisism, dislocând previzibilitatea lumii din afară. În povestiri ca Traffic West sau Străinul familiar dislocarea se face în direcţia fantasticului, vocea „de reporter” contribuind, paradoxal, la dezvăluirea laturii de umbră a realităţii, cu coincidenţele, bizareriile, despărţirile şi iluzoria sa frumuseţe. ?sta e pentru Jamie ne introduce în lumea unui puşti singuratic, din familia lui Holden Caulfield, a cărui existenţă se schimbă în urma unei întâlniri stranii şi neaşteptate. De altfel mai toate prozele din volum gravitează în jurul metaforei întâlniriidespă rţire (sau a despărţirii-întâlnire), ambiguitate ce ne trimite cu gândul la celebra pictură a lui Paul Klee, Separation in the Evening. Din această perspectivă, titlul volumului este cât se poate de inspirat (chiar dacă povestirea cu acelaşi nume nu este neapărat dintre cele memorabile).

În ceea ce priveşte sarcina editorului de peste Ocean, aceasta nu a fost una foarte uşoară (David Ebershoff mărturiseşte, de altfel, acest lucru în postfaţă). Editarea postumă a necesitat – cum se întâmplă în astfel de cazuri – o echilibristică destul de riscantă între prudenţă şi deschidere. „Prudenţa este necesară – crede Ebershoff – pentru conservarea moştenirii unui scriitor, iar deschiderea pentru a putea înţelege mai mult din evoluţia lui.” O sarcină de care cei de la Truman Capote Literary Trust s-au achitat onorabil. Tălmăcirea grabnică în limba română a volumului este un demers ce merită şi el salutat.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara