Numărul curent: 12

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Meridiane:
Tărâmul pustiirii, 1922 de T.S. Eliot


Motto: Nam Sibyllam quidem Cumis ego ipse oculis meis
vidi in ampulla pendere, et cum illi pueri dicerent:
Sibylla ti theleis; respondebat illa: apothanein thelo.'

Pt. Ezra Pound
Meşterul mai priceput

I. Îngroparea morţilor
April e cea mai crudă lună, prăsind
Liliac din ţărâna moartă, amestecând
Dorinţă ş-amintire, stârnind
Rădăcini amorţite cu ploi de primăvară.
Iarna ne-a ţinut de cald, acoperind
Pământul în uituc omăt, hrănind
O mică viaţă cu tuberculi uscaţi.
Vara ne-a surprins, venind peste Starnbergersee
C-un răpăit de ploaie; ne-am oprit în colonadă.

Şi-am continuat în soare-nspre Hofgarten,
Şi am băut cafea, si am pălăvrăgit o oră.
Bin gar keine Russin, stamm'aus Litauen, echt deutsch.
Şi când eram copii, şi locuiam la arhiduce,

Vărul meu, m-a luat cu sania,
Şi m-am speriat. A spus, Marie,
Marie, ţine-te bine. Şi ne-am dus.
În munţi, acolo te simţi liber.
Citesc, mare parte din noapte, şi plec în sud iarna

Ce-s rădăcinile ce-apucă, ce ramuri cresc

Din acest pietros gunoi? Fiu al omului,
Nu poti şti, sau ghici, căci tu ai doar
Un vraf de rupte-imagini, uitate în bătaia soarelui,
Ş-unde copacul mort n-oferă adăpost, greierele nicio
alinare,

Şi piatra seacă nici un zvon de apă. Doar
E-o umbră sub această roşie piatră,
(vino sub umbra acestei roşii pietre),
Şi-ţi arăta-voi altceva decât

Umbra ta-n zori păşind vioi în urma-ţi
Sau umbra ta-n amurg venindu-ţi în întâmpinare
Îţi arăta-voi frica într-un pumn de praf.

Frisch weht der Wind
Der Heimat zu
Mein Irisch Kind,
Wo weilest du?

Mi-ai dat zambile întâia dat-acum un an
Aşa-mi ziceau: fata cu zambile
- Totuşi, când ne-am întors târziu de la grădina zambilelor,
Tu cu braţele pline şi cu părul ud, nu am putut
Vorbi, şi ochii mi-au dat greş, nu eram nici
Viu, nici mort, şi nu ştiam nimic,
Privind în inima luminii, tăcerea.
Od' und leer das Meer.
Madam Sosostris, vestita clarvăzătoare
Era răcită cobză, dar
I s-a dus vestea că-i cea mai înţeleaptă femeie din Europa
Cu un pachet îndrăcit de cărţi. Aceasta, zise ea
E cartea ta, Matrozul fenician înecat,
(Acelea's perlele ce i-au fost ochi. Priveşte!)
Aceasta-i Belladonna, Stăpâna Stâncilor
Stăpâna împrejurărilor.
Acesta e omul cu trei toiege, şi-asta-i Roata,
Şi-aici e negustorul chior, şi-această carte,
Care e goală, e ceva ce cară uneori în spate,
Şi mi-e oprit să văd. Nu găsesc
Omul Spânzurat. Fereşte-te de moarte-n apă.
Văd mulţimi de oameni, mergând în cerc.
Mulţumesc, de-o vezi pe doamna Equitone, draga de ea,
Să-i spui că îi aduc eu însămi horoscopul
Trebuie să fii cu băgare de seamă-n vremile-astea.

Ireal City,
Sub bruna ceaţ-a zorilor de iarnă,
O gloată curgea pe Podul Londrei. Atâţia,
Că n-aş fi crezut că moartea secerase-atâţia
Suspine, scurte şi rare, erau scoase,
Şi fiece om îşi fixa privirea-n faţa tălpilor.
Curgeau în sus la deal şi-n jos pe King William Street,
Spre locul unde Sf. Mary Woolnoth măsura ceasurile,
Cu-n dangăt mort la ultima bătai-a orei nouă.
Acolo am văzut o veche cunoştinţă, şi l-am oprit,
strigându-i "Stetson!"
Tu care ai fost cu mine pe nave la Mylae'
Leşul acela ce l-ai plantat în grădină acum un an'
A-nceput să scoată lăstari? Va înflori ăst an?'

Sau tulburatu-i-a somnul gerul neaşteptat?'
O, deoparte ţine Câinele, ce-i prieten omului,'
Sau cu-ale sale gheare, l-o dezgropa din nou'
Tu! hypocrite lecteur! - mon semblable, - mon frere!

II. O partidă de şah
Jilţu-n care şedea, ca un tron scăpărând,
Lucea pe marmură, unde sticla
Ţinută sus de stindarde cu viţe-n pârg brodate

Din care-un cupid auriu trăgea cu ochiul
(altul îşi ascundea privirea sub aripă)
Dubla flăcările candelabrelor cu şapte braţe

Răsfrângând lumina pe masă-n timp ce
Lucirea podoabelor ei se-nălţa s-o întâlnească,
Din casete satinate în belşug vărsate
În fiole de fildeş şi sticlă colorată
Destupate, pândeau parfumurile ei stranii, sintetice,
Sub formă de-unguent, pudr'au lichid, tulburau, ameţeau
Şi înecau simţu-n miresme, stârnite de aerul

Ce le împrospăta de la fereastră, urcau
Îngrăşând prelungile flame-ale lumânărilor
Şi-aruncau fumu-n laquearia
Dând viaţă modelului de pe tavanul lambrisat.
Ardea verde şi-oranj, flancat de piatra colorată

N a cărei tristă lumină un delfin sculptat înota
Deasupra căminului antic se-nfăţişa
De parcă o fereastră dădea-n scena silvană,

A preschimbării Filomelei, de regele barbar
Atât de aspru siluită; şi totuşi, privighetoarea
Umplea deşertul cu vocea-i neîntinată
Şi tot ţipa, şi lumea încă-i pe urmele-i

uguit' în urechi scârnave.
Şi alte-ofilite frânturi de timp
Erau descrise pe pereţi; figuri holbate
Se-ntindeau, aplecându-se, făcând camera închisă
s-amuţească.
Paşi se târşeau pe scară.
Sub lumina focului, sub perie, păru-i
Răsfirat în vârfuri-nflăcărate
Lucea-n cuvinte, apoi tăcea sălbatic.

Mi-s nervii la pământ în seara asta. Da, la pământ. Rămâi cu mine
Vorbeşte-mi. De ce nu vorbeşti niciodată. Vorbeşte.
La ce te gândeşti? Ce gânduri? Ce?

Nu ştiu nicicând la ce gândeşti. Gândeşte.'
Mă gândesc, că suntem în aleea şobolanilor
Acolo unde morţii şi-au lăsat oasele.
Ce-i zgomotul acela?
Vântul sub uşă.
Ce-i zgomotul acel de-acum? Ce face vântul?'

Nimic, din nou, nimic
Nu
Ştii nimic? Nu vezi nimic? Nu-ţi aminteşti

Nimic?
Ba mi-amintesc
Acelea-s perlele ce i-au fost ochi
Eşti viu sau nu? Nu ai nimic în cap?'

Dar
OOOO refrenul ăla shakespe-erian
E-aşa de elegant
Aşa inteligent
Ce să fac acum? Ce să fac?
O să ies aşa cum sunt şi-o să merg pe stradă
Cu părul despletit, aşa. Ce o să facem mâine?
Ce o să facem pân' la urmă?'
Apa caldă la zece.
Şi dacă plouă, o maşină-nchisă la patru
Şi vom juca o partida de şah
Frecând ochi făr' de pleoape şi-aşteptând o bătaie în uşă.

Când soţul lui Lil s-a liberat, i-am zis -
Nu m-am sfiit, i-am zis eu însămi, verde-n faţă,
VĂ ROG GRĂBIŢI-VĂ, E TIMPUL
Acum că Albert se întoarce, mai aranjează-te niţel
O să vrea s-afle ce-ai făcut cu banii de ţi i-a dat
Să-ţi faci dantura. Ţi i-a dat, eram acolo.
Eşti ştirbă de tot, Lil, să-ţi pui unii frumoşi,
Aşa a zis, ţi-o jur, Nu pot să mă mai uit la tine
Şi nici eu nu mai pot, i-am zis, şi gândeşte-te şi la bietul Albert,
După patru ani în armată, vrea şi el să se simtă bine,
Şi daca tu nu-i poţi da asta, sunt altele care-o s-o facă, i-am zis.
Ai, zău, mi-a zis. Cam aşa, i-am zis
Atunci, o să ştiu cui să-i mulţumesc, mi-a zis, şi m-a privit drept.
VĂ ROG GRĂBIŢI-VĂ, E TIMPUL
Dacă nu-ţi place, treaba ta, i-am zis.
Altele îşi permit s-aleagă, de tu nu.
Da' dacă Albert o să te lase să nu zici că nu ţi-am zis
Ar trebui să-ţi fie rusine, i-am zis, s-arăţi aşa bătrână
(şi ea abia de tre'eş'unu de ani)
N-am ce-i face, zise, făcând o faţă chinuită
E de la pilulele pe car' le-am luat să scap de el, zise
(a avut deja cinci, şi micul George-aproape a omorât-o)
Spiţerul mi-a zis c-o să fie bine, dar n-am mai fost la fel.
Tu eşti nebună de legat, i-am zis
Păi, dacă Albert nu îţi dă pace, asta e, am zis
De ce te mai măriţi dacă nu vrei copii?
VĂ ROG GRĂBIŢI-VĂ, E TIMPUL
Ei bine, duminică Albert s-a-ntors şi s-au certat la cină
Şi m-au chemat şi pe mine, să prind totul la cald, şi sfadă şi mâncare -
VĂ ROG GRĂBIŢI-VĂ, E TIMPUL
VĂ ROG GRĂBIŢI-VĂ, E TIMPUL
B'nă seara, Bill. 'nă seara, Lou. 'Seara, May.
'nă seara.
Pa pa. 'nă seara. B'nă seara.
Bună seara doamnelor, bună seara dragele mele doamne,
bună seara, bună seara.

III. Predica focului
Umbrarul râului s-a destrămat: ultimele degete de frunziş
Apucă şi se-afundă-n malul ud. Vântul
Cutreieră ţinutul brun, neauzit. Nimfele sunt plecate.
Dulce Tamisă, curgi lin, până ce-mi termin cântul.
În râu nu sunt nici sticle goale, nici ambalaje,
Batiste de mătase, cutii de carton, nici chiştoace
Sau alte urme-ale nopţilor de vară. Nimfele sunt plecate.
Şi-ai lor prieteni, pribegii moştenitori ai directorilor din City;
Plecaţi, nu au lăsat nicio-adresă

Lângă apele Lemanului am şezut şi-am plâns...
Dulce Tamisă, curgi lin, până ce-mi termin cântul.
Dulce Tamisă, curgi lin, căci nu vorbesc nici tare şi nici mult
Dar în spatele-mi într-o pală rece-aud
Sunetul oaselor si rânjetul de hârcă.

Un şobolan se furişa încet prin vegetaţie
Târându-şi burta slinoasă pe mal
În timp ce pescuiam în canalul plictisit
Într-o seară de iarnă în spatele fabricii de gaz
Gândind la a regelui, fratelui meu, epavă
Şi-a regelui, tatălui meu moarte înaintea-i.
Trupuri albe dezbrăcate pe pământul jos şi umed
Şi oase-aruncate într-o cămară mică, joasă şi uscată
Stârnite doar de piciorul şobolanului, din an în an.
Dar în spatele-mi din vreme-n vreme aud
Sunetul de claxoane şi motoare, ce-l vor aduce
Pe Sweeney la d-na Porter primăvara
O, luna aşa frumos lucea
Peste d-na Porter şi peste fiica sa
Ele îşi spală tălpile în sifon
Et O ces voix d'enfants, chantant dans la coupole!

cip cip cip
giug giug giug giug giug giug
Atât de aspru siluită.
Tereu.

Ireal City
Sub bruna ceaţ-a unei amiezi de iarnă
Dl. Eugenide, neguţător din Smyrna
Neras, cu-n buzunar plin de stafide
C.i.f. Londra: documente la vedere,
M-a invitat, în franceză demotică
La un prânz la Cannon Street Hotel
Urmat de un sfârşit de săptămână la Metropole

La ceasul violet, când ochii şi spatele
Se ridică de la birou, când motorul uman adastă
Ca un taxi, pulsând în aşteptare,
Eu, Tiresias, deşi orb, pulsând între două vieţi,
Bătrân cu sâni zbârciţi de femeie, pot vedea
La ceasul violet, ceasul de seară ce mână
Spre casă, şi-aduce marinarul acasă de pe mare,
Dactilografa, acasă la ora ceaiului, îşi strânge dejunul, aprinde
Aragazul, şi pune mâncare-n oale.
Pe geam afar' precar atârnă
La uscat, combinezoanele-i atinse de ale soarelui ultime raze
Şi pe divanu-i (ce noaptea îi e pat) de-a valma-s aruncate
Ciorapi, papuci, maieuri şi corsete.
Eu, Tiresias, batran cu sâni ridaţi
Văzut-am scena, şi proroocit-am restul -
Şi eu îl pândeam pe oaspele aşteptat
El, tânărul bubos, soseşte
Conţopist la un mic agent imobiliar, cu o privire îndrăzneaţă
Unul din cei de jos, căruia siguranţa îi stă
Ca o pălărie de mătase unui milionar Bradford
Vremea-i propice, după cum ghiceşte,
Masa e gata, ea-i plictisită şi obosită,
Încercările de a o prinde-n mângâieri
Nu sunt respinse, chiar de-s nedorite
Îmbujorat, decis, de-odată dă asaltul
Mâinile-iscoditoare nu întâlnesc vreo apărare
Vanitatea lui nu cere vreun răspuns
Şi face din nepăsare-un "bun venit"
(Şi eu, Tiresias, am îndurat toate
Cele jucate-n acest divan sau pat;
Eu care-am stat sub zidul Tebei
Şi printre cei mai de jos dintre morti am păşit )
Lasă un ultim sărut, de stăpân dispreţuitor,
Şi bâjbâind, îşi află drumul, pe scara întunecată...

Ea se întoarce şi priveşte-o clipă în oglindă,
Abia conştientă de-a amantului plecare;
Creieru-i lasă unui gând ne-ntreg liberă cale.
"Ei bine, a trecut şi asta: şi mă bucur că e gata.
Când o femeie frumoasă calcă strâmb, şi
Din nou măsoară camera cu paşii-i
Îşi netezeşte părul cu mâna-automată
Şi pune-o placă la gramofon

Cântecul ăsta a trecut pe lângă mine, plutind pe ape'
Şi-n lungul Strand-ului, în sus pe Queen Victoria
Street
O, cetate, City, câteodat-aud
Pe lâng-o crâşmă-n Lower Thames Street
Vaiet plăcut de mandolină
Şi vuiet şi vorbă dinăuntru
Unde pescarii lenevesc la pranz: unde zidurile
De la Magnus Martyr păstrează
Splendori de nedescris în alb şi aur Ionic.

Râul asudă
Petrol şi smoală
Barjele-alunecă-n derivă
Cu fluxul în schimbare
Pânze roşii
Larg
Se leagănă în vânt pe verga grea
Barjele spală
Buşteni ce-alunecă-n derivă
În jos pe lângă Greenwich, ajung
Dincolo de Insula Câinilor

Weialala leia
Wallala leialala

Elisabeth şi Leicester
Vâsleau
Pupa avea formă
De coajă aurită


Roşie şi aurie
Unda stârnită
Atinse-ambele ţărmuri
Vântul sudvestic
Ducea în aval
Clinchetul clopotelor
Turnuri albe

Weialala leia
Wallala leialala

"Tramvaie şi-arbori plini de praf
Highbury m-a născut. Richmond si Kew
M-au pierdut. Lângă Richmond mi-am ridicat genunchii
Întinsă pe spate pe fundul unei canoe înguste"

"Picioarele-mi 's la Moorgate, şi inima-mi
E sub picioare. După împlinirea faptului
A plâns. A promis "un alt început"
N-am replicat. Pentru ce să port pică?'"

"Pe Nisipuri la Margate
Nu pot lega
Nimicul de nimic
Unghiile rupte ale mâinilor murdare
Oamenii mei oameni umili ce n-aşteaptă
Nimic"
la la

La Cartagina-am ajuns apoi

Arzând arzând arzând arzând
O Doamne Tu culege-mă
O Doamne Tu culege

Arzând

IV. Moarte în apă
Phlebas Fenicianul, de două săptămâni mort
Uită ţipătul pescăruşilor, şi vuietul mării în larg
Câştigul şi pierderea
Un curent submarin
Îi curăţă oasele-n şoapte. În timp ce se ridica şi cădea
Trecu etapele vârstei şi tinereţii lui
Intrând în vârtej.
Păgân sau evreu
O, tu ce stai la cârmă şi priveşti în vânt
Gândeşte-te la Phlebas, c-era odat' frumos şi-nalt ca tine

V. Vorbele tunetului
După lumina torţelor roşie pe feţe transpirate
După tăcerea rece din grădini
Dup-agonia din locuri stâncoase
Strigăte şi plânsete
Închisoare şi palat şi reverberaţie
De tunet de primăvară peste munţi depărtaţi
Cel ce trăia acum e mort
Noi, ce trăiam, acum murim
Cu puţină răbdare

Aici nu-i apă, numai stâncă
Stâncă şi nu apă şi drumul nisipiu
Drum şerpuind deasupra printre munţi
Care sunt munţi de stâncă făr' de apă
Dac-ar fi apă ar trebui să ne oprim şi să bem
Între stânci nu te poţi opri sau gândi
Sudoarea-i uscată şi tălpile-n nisip
Doar de-ar fi apă printre stânci
Gură moartă de munte cu dinţi cariaţi ce nu poate scuipa
Aici nici în picioare, nici jos nu se poate sta
Nu e nici măcar tăcere în munţi
Doar tunet uscat şi sterp, fără de ploaie
Nu e nici măcar singurătate în munţi
Ci feţe posomorâte, roşii, ce mârâie şi rânjesc
Din usi de case de chirpici crăpate.

De-ar fi apă
Şi nu stâncă
De-ar fi stâncă
Dar şi apă
Şi apă
Un izvor
Un ochi de apa între stânci
De-ar fi sunetul apei doar
Nu al greierului
Şi-al ierbii uscate cânt
Ci sunetul apei peste stânci
Unde-o pasăre cântă între brazi
Pic pleosc pic pleosc pic pleosc pic pleosc
Dar nu e apă.

Cine-i al treilea care-i mereu cu tine?
Când număr suntem doar tu şi cu mine
Dar când privesc înainte pe-albul drum
Mereu mai e-un al treilea mergând cu tine-n rând
Plutind, învăluit în brună mantie, faţa-i ascunsă
Nu ştiu bărbat de-i sau femeie
Dar cine-i cel de dincolo de tine?

Ce-i acel sunet ascuţit în aer
Murmur de maternă lamentaţie
Cine's acele hoarde-ntunecate, năpădind
Peste câmpii făr' de sfârşit, împiedicându-se-n crăpat
pământ
Mărginit de orizont plat numai
Care-i oraşul de dincolo de munţi
Fisuri şi reforme şi-explozii în aer violet
Turnuri ce cad
Ierusalim Atena Alexandria
Viena, Londra
Ireal

O femeie-şi întinse părul lung şi negru
Şi cântă muzică şoptită pe cele strune
Şi lilieci cu feţe de copii-n lumina violetă
Fluierară, şi dădură din aripi
Şi se târâră cu capu-n jos, pe un perete innegrit
Şi cu susu-n jos în aer erau turnuri
Bătând clopote măsurând ceasurile-n vagă amintire
Şi voci cântând din cisterne goale şi fântâni secate.

În gaur-asta putrezită dintre munţi
În palida lumin-a lunii, iarba cântă
Peste morminte răscolite, în jurul capelei,
E capela goală, casă vântului doar
N-are ferestre, şi-uşa se leagănă,
Oasele-uscate nu pot face rău nicicui.
Doar un cocoş cocoţat pe grindă
cucurigu, cucurigu
În lumina unui fulger. Apoi o pală umedă de vânt
Aducând ploaia

Gangele înecat în praf era şi frunzele vlăguite
Aşteptau ploaia, în timp ce norii negri
Se adunau în depărtare, peste Himavant.
Jungla se ghemui, încovoiată în tăcere,
Şi atunci vorbi tunetul:
DA
Datta: Ce am oferit?
Prietene, sângele-agitându-mi inima,
Teribila-ndrăzneală a unei clipe de capitulare
Ce un veac de prudenţă n-o poate retrage
Prin asta, şi numai asta existat-am
Ceea ce nu e de găsit în necrologuri
Sau în amintiri ţesute de păianjenul filantrop
Sau sub sigilii sparte de firavu-avocat
În camerele noastre goale
DA
Dayadhvam: Am auzit cheia
Cum se întorcea în uşă o dată, doar o dată
Ne gândim la cheie, fiecare-n a lui închisoare
Gândindu-ne la cheie, fiecare îşi confirmă o închisoare
Doar la lăsarea nopţii, zvonuri eterice
Învie pentr-o clipă un învins Coriolan
DA
Damyata: Barca răspunse
Vesel, mâinii experte cu pânza şi vâsla
Marea era calmă, inima ta ar fi răspuns
Vesel, la semn, bătând supusă
Mâinilor ce o cârmeau.

Şedeam pe ţărm
Pescuind, cu-arida câmpie în urmă
Să-mi orânduiesc pământurile măcar?
Podu' Londrei se dărâmă se dărâmă
se dărâmă
Poi s'ascose nel foco che gli affina
Quando fiam uti chelidon - O, rândunico, rândunico
Le Prince d'Aquitaine a la tour abolie
Ceste frînturi adăpostit-am între-ale mele ruine.
Atunci pe plac ţi-oi face. Hieronymo înnebunit-a iar
Datta. Dayadhvam. Damyata.
Shantih shantih shantih.