Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Tîrgul de Carte Gaudeamus – Noiembrie 2004 de Ioana Pârvulescu


M-a enervat îngrozitor, ca la toate ediţiile precedente, prezenţa oamenilor politici, complet insensibili la cultură, cînd e vorba să-i asigure o finanţare decentă, dar brusc interesaţi de ea cînd e vorba să-şi facă reclamă electorală pe la Tîrguri de Carte. Astfel, vineri, m-am împiedicat de suita Dlui Ion Iliescu, o roată de oameni în negru care se rostogolea pe scările de la intrare o dată cu (încă, atunci) preşedintele ţării. De ce fugeau aceşti oameni, n-am înţeles, dar erau ca-n benzile desenate, la urmăriri, ca armatele romane fugărite de Asterix şi Obelix. Sîmbătă, cînd credeam c-am scăpat de intruziuni politice, am dat de (încă, atunci) domnul prim-ministru, însoţit şi el de o cohortă neagră. Dacă măcar unul dintre aceştia (inclusiv Adrian Năstase) a scos vreun bănuţ din buzunar ca să-şi cumpere măcar, "o carte mică, o cărticică", nu mai e nevoie să precizez. Gura lumii spune că, la un stand, Dl Năstase ar fi luat în mînă cartea lui Tom Gallagher, Furtul unei naţiuni, dar, cum, ca oricărui cititor, casiera i-a comunicat preţul, 350.000, Dl Năstase a pus-o la loc în raft. Se vede că era prea scumpă pentru buzunarul lui.

M-a bucurat enorm să-l întîlnesc, ca şi la ediţiile precedente, pe Gheorghe Ene, cîndva vedetă a textualiştilor la Facultatea de Litere, acum profesor în Buzău, însoţit de un grup de elevi de gimnaziu, cărora le străluceau ochii de fericire că se află acolo. Cei doi fraţi (gemeni, cred) care-l însoţeau atenţi şi vioi pe profesor şi abia aşteptau să dea o raită printre rafturi au valorat pentru mine mai mult decît toţi oamenii politici la un loc, cu suită cu tot. Făcuseră un drum lung cu trenul, pe banii lor, pe oboseala lor şi acum, sub coperta boltită a Tîrgului, se pregăteau pentru descoperiri culturale. Am primit de la Gheorghe Ene un volum de versuri îngust ca un semn de carte, Portret în picături de rouă, apărut anul acesta, şi am înţeles că asemenea profesori salvează încă învăţămîntul de la prăbuşire.

M-a amuzat şi m-a îngrozit incultura vocilor care anunţau lansările: faimoşi scriitori străini ale căror nume erau pronunţate româneşte (Poe scrie, po-e citim) critici români care erau, dimpotrivă, adaptaţi la diverse limbi străine. "- Ai auzit de criticul italian Negri-cii ? mă întreabă, rîzînd, cu umorul pe care i-l ştiu din Bazar bizar, Radu Paraschivescu. Tocmai a fost anunţat la microfon, domnul Eugen Negricii." N-am idee cine sînt necunoscuţii de la microfonul Tîrgului, dar e limpede că bunul simţ ar trebui să-i facă să nu se mai întoarcă acolo. O minimă regulă organizatorică cere ca la microfonul unui Tîrg de carte să citească oameni...citiţi.

M-au impresionat lansările la care s-a întîmplat să asist: deşi condiţiile erau improprii (zgomot mare, spaţiu mic, vînzoleală), cu un donquijotism care se transmite de la Bookarest la Gaudeamus şi din primăvară pînă-n toamnă, publicul a avut parte de discursuri bine articulate şi spumoase ca o sticlă de şampanie lovită de nava lansată la apă. Cum de reuşesc criticii, cititorii, editorii şi mai ales cititorii să-şi păstreze entuziasmul, să nu obosească, nu încerc să aflu. Şi, pentru că a venit vorba de donquijotism: unul din evenimentele Tîrgului a fost apariţia versiunii româneşti a romanului lui Cervantes în traducerea lui Sorin Mărculescu (Editura Paralela 45).

M-au obosit lipsa de aer, baloanele, suprapunerile sonore, muzica de fond stridentă şi inadecvată. La Tîrgul de Carte de la Viena pe care l-am vizitat acum doi ani se auzea, în surdină, muzică barocă. De ce trebuie să semene banda sonoră a unui loc cultural cu cea a unui parc de distracţii pentru copii, mi-e greu să înţeleg. Adaug că atunci cînd foamea de carte era concurată de foamea cealaltă, mai banală, aceleaşi sandviciuri sleite te făceau să meditezi, prin preţul lor înghiţit la repezeală, la valoarea durabilă a cărţii.

M-au captivat cele 12 cărţi pe care mi le-am cumpărat (la care adaug vreo cinci-şase primite) anul acesta, în cele două zile, vineri şi sîmbătă, cînd am vizitat Tîrgul. Nu e mult - mi-au rămas privirile la atîtea altele - dar e suficient, pentru că duminică n-am mai ieşit din casă ca să mă dedic cu totul lor şi nici n-am ajuns la jumătatea teancului. Am făcut-o pentru sufletul meu şi fără griji critice. Am început dimineaţa cu capitolul 5 din superbul "album ştiinţific" Universul într-o coajă de nucă de Stephen Hawking, care m-a atras într-un vis de care nu reuşesc să scap: "Este posibilă călătoria în timp?" Apoi am luat cartea cu titlul cel mai lung din toată viaţa mea de cititor, Honorificabilitudinitatibus (cuvîntul există) de, fireşte, Şerban Foarţă. Faceţi exerciţii înainte, dacă vreţi să o cereţi la librărie! Apoi am încercat să mă lămuresc ce e cu Da-ul lui Thomas Bernhardt (roman pe care l-am cumpărat fără tresăriri electorale). Ca să dau o tentă poetică schiţei mele aventuroase de dejun, am ascultat pe CD, de pe un audio-book, Levantul lui Mircea Cărtărescu (teatru radiofonic). Cum tot era calculatorul deschis, am pus şi CD-ul cu versurile din noul volum al Anei Blandiana, la sonetul meu favorit, care începe cu versul "Suficientă mie nu mi-am fost niciodată" şi se încheie cu dedicaţia: "Numai tu, cititor nenăscut, ca un fiu...". La cafea, am citit din scoarţă-n scoarţă numărul 2 din Idei în dialog, pe care mi l-am cumpărat tot la Tîrg (cele două cărţi noi ale lui H-R. Patapievici încă n-am apucat, deşi cea despre modernitate a fost "cea mai vîndută carte a Tîrgului"), apoi am plonjat în Şcoala memoriei 2004, carte tulburătoare, scoasă de Fundaţia Academia Civică. M-am întrerupt din lectură ca să văd la televizor, Taxi 3 şi apoi, înseninată, am citit cu uimire, cel mai interesant debut de anul acesta, după gustul meu, un amestec de Agopian şi Saramago şi altceva, Evanghelia după Arańa de Nicolae Strâmbeanu. Mi-am încheiat duminica şi Tîrgul, cu poezie, odele lui Fernando Pessoa (Ricardo Reis), ediţie bilingvă, versiunea românească de Dinu Flămând, care scria, cînd ajunsese cu viaţa cam în acelaşi punct ca mine: "Cu scurtul număr de douăsprezece luni / Trece anul, iar anii sînt scurţi, / Viaţa durează puţin. / Ce înseamnă doisprezece sau şaizeci în pădurea / Numerelor, şi cît de puţin lipseşte / Pînă la capătul viitorului !..." Aşa a mai trecut un Tîrg...

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara