Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Trei tigri (a)politici de Ana Chiriţoiu

„Un Ulise cubanez” – aşa e descris cel mai frecvent romanul Trei tigri trişti al lui Guillermo Cabrera Infante; o asociere poate puţin pretenţioasă, dar nu lipsită de temei. Trei tigri trişti e fără-ndoială un roman – deşi „roman” nu e cea mai pertinentă descriere şi ea nu primea, de altfel, nici girul scriitorului – la fel de bine realizat tehnic precum Ulise-le lui Joyce. Dar, spre deosebire de acesta, volumul cubanez nu sacrifică nici o clipă plăcerea lecturii în favoarea unor demonstraţii de virtuozitate, fără ca virtuozitatea să sufere totuşi vreo scădere. Dacă ar fi s-o explic pe scurt, deşi sînt încă sub impresia ei puternică, indelebilă, aş spune că ea rezidă în felul în care autorul ţine în frîu nenumăratele fire narative (şi tocmai pentru că nu e o operă obstinat tehnică, puţini cititori se vor apuca să le numere), fiecare cu un registru propriu.
O explozie de sunet – conversaţie, muzică, gînduri, claxoane – şi mişcare umple La Rampa, strada care pare să nu doarmă niciodată, cu vorbăria spirituală a lui Arsenio Cué şi-a amicilor săi, scriitorul Silvestro şi fotograful Codac, cu povestea tragi-comică a Estrellei, cântăreaţa de culoare cu voce divină şi-un corp uriaş, cu poveştile turiştilor americani ce par eşuaţi pe altă planetă, nu plecaţi în excursie pe alt continent, cu povestea măririi şi a căderii Cubei Venegas – în fine, cu atîtea şi-atîtea alte poveşti, unele fulgurante, altele detaliate, animate toate de-un suflu care nu e doar al lor, ci şi al locului. Aici e momentul să-mi exprim admiraţia şi pentru traducerea extraordinară semnată de Dan Munteanu Colán, capabilă să redea într-o română nuanţată atît vorbirea de stradă cubaneză, cît şi monoloage interioare destructurate, plus o întreagă atmosferă de oraş tropical şi hedonist, cum pare să arate Havana lui Cabrera Infante, fără să exagereze în direcţia autohtonizării prea apăsate dar reuşind totuşi să dea o reprezentare foarte bună în limba română a unei cărţi care-mi închipui că sună teribil de polifonic în original.
Plăcerea cu care se citeşte romanul lui Cabrera Infante se hrăneşte într-o bună măsură şi din tema puternic pop-cult: Cuba prerevoluţionară în epoca celebrei rumbe către care duc toate străzile animate, înecate în zăpuşeală şi răcorite de briză şi de cocktailuri ale Havanei. În sensul acesta, cartea ar suporta o comparaţie şi cu the roaring twenties ai lui Fitzgerald, în spiritul fascinaţiei pentru efervescenţa din ajunul unei mari crize, fie ea economică, cum a fost cazul Americii de Nord, sau politică, în Sud. Spre deosebire însă de Marele Gatsby, apărută în anii ‘20, Trei tigri trişti e scrisă – de fapt, rescrisă – la ani buni după ce criza se instaurase şi-i determinase autorului său un hotărît exil european. Am găsit un rezumat al avatarurilor cărţii într-o „notă către editor” trimisă de un romanist cititor al „NY Review of Books” în 1971, ca reacţie la o recenzie apărută în bilunarul newyorkez, care pare să fi conţinut o serie de imprecizii. Din notă – ca şi, probabil, din orice istorie literară a Americii de Sud, la care eu una însă n-am acces – aflăm că Trei tigri trişti, pe care recenzentul NYRB o acuzase de apolitism, apăruse anterior cu un alt titlu, Vista del amanecer en el tropico, şi cu o puternică încărcătură politică; Cabrera Infante mai publicase şi un volum de proză scurtă, Asi en la paz como en la guerra, inspirat din aceeaşi perioadă de altfel tumultoasă politic, în care el militase în favoarea regimului Castro (pe care l-a părăsit cînd i-a cunoscut adevărata natură). Trei tigri trişti a reapărut ulterior, rescrisă, epurată de orice referinţă politică şi cu titlul inspirat de un tongue-twister, cînd autorul ei şi-a schimbat radical crezul literar, „devenind convins de incompatibilitatea dintre literatură şi politică”, mai arată comentatorul. Opţiunea autorului de-a se dezice de fostele sale iluzii politice prin curăţarea romanului de referinţe politice şi prin exaltarea laturii de entertainment ar putea prilejui o discuţie interesantă prin paralelele cu cazuri româneşti.
Mai ales că apolitismul cărţii nu mi s-a părut atît de pur cum susţine comentariul din NYRB; oricine citeşte cartea fie şi din cea mai naivă admiraţie pentru Cuba, dar mai ales în oarece cunoştinţă de cauză, ştie că epoca spumoasă a anilor ’50 era şi epoca în care se petrecea controversata revoluţie cubaneză, iar lipsa oricăror referinţe în acest sens din carte – altfel scrisă într-o tensiune permanentă cu microrealismul – e o afirmaţie politică în sine. Dacă mai punem la socoteală şi că rumba, ca multe alte manifestări populare, a fost „confiscată” de noua putere, cred că cel puţin pentru cititorul cubanez, dacă nu şi pentru cel de pe alte meridiane, există, în toată agitaţia de lumini şi sunete de pe La Rampa, o cameră de rezonanţă cît se poate de distinctă în care politicul devine vizibil, într-un soi de negativ discret, dar persistent.

Guillermo Cabrera Infante, Trei tigri trişti, traducere din spaniolă şi note de Dan Munteanu Colán, Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2010, colecţia „Byblos”, 504 p.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara