Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Trei poeţi estonieni de Peter Sragher

Este timpul să nu mai vorbim despre ţările baltice laolaltă, mai degrabă un concept politico-geografic fără acoperire în realitate. Estonia este a treia ţară din Europa în care se vorbeşte şi se scrie într-o limbă fino-ugrică. Câţi ştiu acest lucru de la noi din ţară sau din Europa ? Cu numai 900.000 de estonieni în ţară, această limbă este de-acum o limbă rară. Dincolo de aceste fapte mai puţin cunoscute, am trăit eu însumi sentimentul că Estonia este o ţară unde poezia stă la loc de cinste. Şi o cinstim şi noi în această pagină, prezentând doi poeţi şi o poetă. Unul dintre ei, Juhan Liiv (1864-1913), poetul naţional al Estoniei, se găseşte la loc de cinste între reprezentanţii literelor din această ţară nordică, născut într-o familie foarte săracă în localitatea Alatskivi. Familia îl trimite la Universitatea din Tartu, ca să studieze jurnalismul. Scriind cu totul diferit de contemporani, nu este remarcat. Abia la 30 de ani publică o povestire care atrage atenţia. Sensibilitatea aparte l-a făcut, ca şi pe Novalis, să-şi piardă minţile, nu înainte de a lăsa o operă poetică memorabilă. Din generaţia poeţilor contemporani, v-o prezentăm şi pe Maarja Kangro, care s-a născut în 1973, în capitala Tallin, fiind poetă, prozatoare, traducătoare şi critic literar, cu mai multe premii la activ. Este tradusă în multe ţări ale lumii. Asko Künnap s-a născut în secolul trecut, într-un an neprecizat; a absolvit Academia Estoniană de Arte în 1995. Este poet şi designer. A câştigat mai multe premii pentru lucrările sale de design în ţară şi străinătate, recitând versurile sale în Europa şi SUA. În final, propun un poem personal dedicat lui Juhan Liiv, scris iniţial în germană şi tradus în limba română, după participarea la un Festival de poezie la Tartu, Estonia. (Peter Sragher)



JUHAN LIIV


Aş lua buchetul de flori

Aş lua buchetul de flori –
cu el te-aş lega,
te-aş lega împreună cu el,
nefericită Estonie.

Aş lua albastrul din cer,
strălucitorul soare l-aş lua,
şi amurgul şi aurora –
cu ei te-aş lega.

Şi aş mai lua iubirea,
fidelitatea şi cinstea aş lua,
te-aş lega cu ele împreună,
scumpă patrie a mea.

Şi aş lua buchetul de sânge,
şi a fratelui inimă –
şi te-aş lega cu ei împreună,
nefericită Estonie.



Ultima şansă

Ia din frumuseţe ultima frumuseţe
şi din adevăr ultimul adevăr,
dacă trebuie – din fals ultimul fals
şi din splendoare ultima splendoare,
ia din bunul ultimul posibil bun,
din tandreţea de femeie cea mai mare tandreţe
şi din durere ultima durere –
şi proba ultimă a suferinţei! –
ce-ai creat în braţele acestui foc,
te ridică pe tine şi pe alţii.



MAARJA KANGRO

Câinele din Atena

La Plaka, în jurul Acropolei,
să nu mai vorbim despre alte regiuni,
hoinăresc şi dorm o mulţime de câini.
Câini mari, blânzi şi politicoşi.

Cu zelul unor elevi
interpretăm limba cunoscută, profundă,
eu fac poze cu câini
galbeni, albi, negri..

„Nu-i nici unul micuţ.”
Te bucuri ca un savant:
„Cei mici au murit deja cu toţii!”
Ochii albaştri sunt emoţionaţi.

Amigdala cândva era otrăvitoare,
mazărea, mititică,
omul, o fiinţă sângeroasă!
Nu-i aşa?

Suntem mai mari decât predecesorii noştri
Şi noi doi – extrem de politicoşi.
„Este ceva melancolic
în aceste javre rămase în viaţa.”

„Câinii cei buni i-au mâncat pe ceilalţi?”
Ne aşezăm şi cinăm
în memoria cinicilor (celor adevăraţi, desigur)
şi a câinilor politicoşi.



Focul roşu, piatra preţioasă

Frânează şi îşi dă seama
febril fiind, că asta chiar este.
Focul roşu, o piatră preţioasă!

Sângele revoluţionar, care-l
ispitise şi pe el, arde acum aici.
Focul roşu, o piatră preţioasă!

Egalitatea şi fraternitatea mocnesc
în sfârşit în rubinul mondial al poporului:
focul roşu, o piatră preţioasă!

Aşa se creează o lume:
la început e da şi apoi vine nu.
Focul roşu, o piatră preţioasă!

„Când noi toţii vom opri în faţa
semaforului, aproape mi se pare că
voi mă iubiţi pe mine şi eu pe voi!”

O fi iar beat la volan,
articulaţia colorată a lumii
îl face să plângă, şi porneşte.



ASKO KÜNNAP

Eul mereu întârziat

E ziua bună care uneşte cu infinitul.
E sărbătoarea mare şi foarte veche.
E oraşul şi vânturi deasupra.
E o privire din ochi în ochi, drept înăuntrul visului.
Este eul, eul eclozându-se pe sine însuşi,
care, învârtind porţelanul moştenit,
sculptând un homunculus din drojdie de cafea,
oferind turte dulci idolilor,
aşa cum se cheamă duhurile,
se cheamă astă-seară pe sine însuşi.

Este eul, eul eclozându-se pe sine însuşi,
care citind cu voce tare scrisorile tale invers,
ascultând voci din cosmosul internetului,
făcând lunii pline semne cu degetul,
precum se cheamă duhurile,
mă chem astă-seară pe mine însumi.
E oraşul şi vânturi deasupra.
E sărbătoarea mare şi foarte veche.
E ziua bună care se uneşte cu infinitul.
Încă mai lipseşte Eul.
Eul mereu întârziat.


De data asta îmi doresc cu mare precizie

De data asta îmi doresc cu mare precizie.
Pentru că piticul tău monolingv, cu degete lungi, prost integrat,
nu înţelege neapărat metaforele noastre.

Da data asta îmi doresc mai încet.
Pentru că în dorinţa mea sunt numai şapte silabe,
care, traduse în limba celor fără de patrie,
ar umple şaisprezece volume groase.

De data asta îmi doresc foarte liniştit.
Pentru că eterul e plin de zgomotul încurajator al prăbuşirii
al promisiunii neglijente, al dreptului ieftin şi al adevărului demodat.
Pentru că îmi doresc şi solstiţiul acesta încă o dată precizie, încetineală, linişte.


Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara