Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Tradiţia actualităţii de Ioan Pintea

Demersurile critice, personalităţ ile importante ale criticii literare româneş ti, şcoala, manualele şcolare şi o anumită „evlavie” populară, resuscitată la aniversări şi comemorări, l-au menţinut pe Coşbuc în actualitate.

Până în ziua de azi, critici, poeţi (Ion Pillat, Octavian Goga) şi prozatori (Liviu Rebreanu, în primul rând), dar şi câţiva foarte mari eseişti au susţinut, prin textele pe care le-au scris, valoarea operei coşbuciene. (Înţelegem termenul de clasic în accepţiunea pe care o dă acestuia G. Călinescu în Sensul clasicismului şi Nicolae Manolescu în Clasicii şi literatura naţională.) E adevărat că şcoala l-a banalizat, l-a osificat, l-a clişeizat de cele mai multe ori pe Coşbuc, dar e tot aşa de adevărat că tot şcoala, cu lecţiile ei strict şi precis didactice, cu serbările şcolare, cu momentele festive, cu declamaţiile specifice, l-a fixat ca reper în mintea şi sufletul multor generaţii de cititori. Gândindu-mă la ce se întâmplă astăzi cu numele mari din literatura română, inclusiv cu Coşbuc, vis-à-vis de manualele şcolare, de şcoală în general, mai că îmi vine să laud şcoala de altădată şi să regret capitolele ample, cuprinzătoare, chiar infuzate cu nu puţină ideologie, despre clasici din trecutul apropiat.

Apropo de declamaţie, trebuie să ştim că George Coşbuc preţuia acest mod de a face publicitate poeziei. În 1883, anul în care apare la Bucureşti Balade şi idile, el îi scrie fratelui său, Aurel, militar în garnizoana Bistriţa: „ … zilele acestea o să-mi apară un volum de poesii. O să ţi le trimit şi ţie – vro două volume – şi să le citeşti cu ortacii tăi prin cazarmă … O să-ţi însemn pe volumul meu poesiile care s-ar putea recita – poţi recomanda atunci de acolo pentru declamatori”.

Într-adevăr, Coşbuc a fost şi este încă, probabil, un autor iubit şi declamat de elevi, profesori, publicul larg. Prin aceste declamaţii, recitări, a rămas în conştiinţa celor mulţi. Eu însumi, în copilăria mea, în satul meu, un sat despărţit doar de un deal de Hordoul poetului, pentru prima dată l-am auzit rostit, cântat şi declamat pe Coşbuc şi, de-abia pe urmă, mai târziu, l-am citit. Oamenii de pe Someş, din părţile Bistriţei şi Năsăudului, îi declamă şi astăzi, din auzite, versurile şi cred că în această zonă nu e om care să nu ştie măcar un vers din Balade şi idile, din Fire de tort, din Cântece de vitejie. Unii, care l-au citit şi recitit, cred, că pot să declame câteva strofe, dacă nu chiar poezii întregi, chiar din Ziarul unui pierde vară. Am putea spune că spiritul critic, şcoala şi un tip special de empatie populară îl fac pe Coşbuc să fie un poet popular, un scriitor, ca şi Creangă, care poate fi înţeles aproape de oricine, interpretat în nenumărate moduri de criticii specialişti şi admirat necondiţionat de cei nespecialişti (N. Steinhardt, de pildă).

Critica literară a avut faţă de opera lui George Coşbuc, de cele mai multe ori, în contrast vădit cu manualul şcolar, poziţii şi interpretări inedite. Aceasta a făcut ca autorul şi opera, la momente de cumpănă (aprecieri exagerate gen Dobrogeanu Gherea sau cantonarea în lectura strictă de manual), să iasă bine şi chiar să aibă, graţie unor critici, eseişti, gen Vladimir Streinu, Nicolae Manolescu, Ion Negoiţescu, Petru Poantă, Mihai Zamfir, Andrei Bodiu, şansa de a redeveni un poet proaspăt, aproape nou, cu câteva bune arierplanuri pentru poezia modernă, contemporană. Chiar şi Mircea Zaciu ar trebui amintit. El s-a pronunţat într-un text scurt, dar extrem de convingător (un atac dur la adresa reeditării cărţii lui Octav Suluţiu) despre un anume simţ critic cu care ar trebui abordată posteritatea lui Coşbuc. Era mai mult o atitudine. Un mesaj sentenţios, un semnal absolut necesar pentru readucerea, plasarea lui Coşbuc în actualitate.

Eu unul l-am înţeles pe Coşbuc prin mijlocirea acestor autori, a acestor critici. Lor, spiritului lor critic, şcolii şi acelei „evlavii” populare pe care o precizam la început, le datorez un alt fel de lectură, un alt mod de a înţelege poezia lui Coşbuc. Ei, criticii literari, m-au făcut să pricep, chiar dacă nu o arată direct, că poezia coşbuciană nu stă numai în capodoperele arhicunoscute, poemele epice de mare întindere, ci ea se ascunde şi în poemele scurte, de mică întindere, chiar şi în stihurile vădit ocazionale. În acest sens, mi-am făcut antologia mea proprie, în care am inclus poezii mai puţin ştiute, mult mai puţin declamate, poezii în care poate fi întrezărită a anumită strategie de subtilitate poetică.

E uimitor cum acest poet (dublat de un mare traducător) reuşeşte să intereseze şi să retrezească aproape întotdeauna, mai ales în momente de criză, de restrişte şi de uitare (precum cele de astăzi), vocile critice de prim plan din critica românească şi acestea să vibreze pur şi simplu prin noi lecturi, noi analize. E destul să repet trei nume: Nicolae Manolescu, cu capitolul despre Coşbuc din Istoria critică a literaturii române, Mihai Zamfir, cu remarcabilul său eseu George Coşbuc, nostalgia clasicismului din Scurtă istorie. Panorama alternativă a literaturii române, şi Andrei Bodiu, cu volumul George Coşbuc, Monografie, antologie, receptare critică.

Există o tradiţie în a-l face mereu actual pe Coşbuc. Metodele sunt, deopotrivă, vechi şi noi. Cum vechi şi nou e însuşi Coşbuc, de fapt.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara