Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
Totul este bine când se sfârşeşte cu bine de Elena Zottoviceanu


Ultimele două seri ale Festivalului ,George Enescu" au avut o semnificaţie culturală şi politică deosebită, prin prezenţa Orchestrei Naţionale a Franţei legată de lansarea Anului Internaţional al Francofoniei: Concertul de Gală, care în felul acesta marca pe de o parte un sfârşit - încheierea ,în glorie" a Festivalului şi pe de alta un început. După splendida expoziţie de la Muzeul de Artă în care Luvrul ne-a oferit o preumblare printre capodoperele picturii franceze, am beneficiat şi de întâlnirea cu o orchestră de prim rang, un dirijor prestigios, Kurt Masur, şi o pianistă de renume, Elisabeth Leonskaja. Gândit a fi un simbol al coeziunii dintre culturile ţărilor noastre programul Orchestrei Naţionale a debutat cu o lucrare de George Enescu, ,Uvertura de concert pe teme în caracter popular românesc". E drept că nu este una dintre cele mai importante lucrări enesciene, dar este semnificativă pentru ideea compoziţională care-i stă la temelie şi care l-a urmărit toată viaţa (Sonata a III-a, Suita ,Săteasca", ,Impresiile din copilărie"):crearea unui limbaj explicit folcloric fără fundamentarea pe citat. în viziunea lui Kurt Masur, mai mult descriptivă decât evocatoare, mai mult pozitivă decât idealizantă, Uvertura s-a bucurat totuşi de o lectură remarcabilă prin transparenţa intenţiilor şi precizia detaliilor (excelent solo-ul de flaut).

Nu ştiu dacă la alte mari festivaluri se poate, dar la noi caruselul schimbărilor de program ne-a prilejuit o neaşteptată experienţă în domeniul interpretării comparate: de două ori, la distanţă de patru zile, Simfonia a V-a de Prokofiev. Faţă de interpretarea flamboiantă a lui Vladimir Jurowski cu London Philharmonic (despre care am mai scris), versiunea lui Masur a fost mult mai aşezată, mai adaptată la acustica sălii, cu dozaje bine controlate şi decupaje clare; el a urmărit îndeosebi monumentalitatea arhitecturii şi o anumită epică eroică specifică simfonismului clasic rus de care, voit sau nu, Prokofiev nu s-a detaşat. Personal, am preferat viziunea lui Jurovski, la Masur mi-a lipsit humorul crâncen, grimasa grotescă (câtă asemănare cu scherzo-urile ,rele" ale lui Şostakovici!); în schimb, gestica lirică ce aminteşte de ,Romeo şi Julieta" s-a desfăşurat tensionat până la accente tragice.

Ca şi în programul de muzică franceză ce a urmat, am auzit în sunetul Orchestrei acea personalizare a calităţii sonore proprie orchestrelor ,mari" (sau măcar foarte bune) care le conferă ceea ce azi numim sound-ul specific: sunet fastuos, coloristică bogată, agilitate, supleţe (trăsături provenite şi din vocaţia radiofonică a formaţiei, apropiate de Radio France). Şi, un detaliu care ne poate spune ceva, prin anii '70 a fost unul dintre ansamblurile preferate de Sergiu Celibidache. Prin colaborarea recentă cu Maestrul Kurt Masur eleganţa şi lejeritatea orchestrei se completează în mod fericit cu soliditatea germanică a acestuia. S-a văzut acest lucru atât în Simfonia de César Franck, cu tendinţa ei ascensională încordată cât şi în evanescenţele debussyste. ,Marea"de Debussy, în cele trei ipostaze ale ei, a beneficiat de un aliaj echilibrat între rigoare şi limpezime, tensiune şi supleţe. Mixturile timbrale rafinate au avut putere de sugestie picturală, iar intervenţiile solistice, deosebit de reuşite (mai ales cele ale lemnelor), ne-au demonstrat virtuţile individuale ale unor instrumentişti de performanţă. Pentru încheiere, gradaţia dinamică şi ritmică fără cusur a Bolero-ului de Ravel au adus satisfacţie deplină publicului doritor de strălucire.

Şi pentru că în programul de turneu se impunea şi o prezenţă solistică, am avut bucuria să o reascultăm pe renumita pianistă Elisabeth Leonskaja. Este impresionant impulsul energetic cu care ea trasează axele dinamice ale partiturii cu o încărcătură emoţională copleşitoare. Sinceritatea, lipsa totală de afectare, naturaleţea cu care muzica ei respiră, proiectează interpretarea artistei într-un flux liber şi intens de la jubilaţie la violenţă, de la joc la tandreţe sau meditaţie poetică, antrenându-ne într-un spaţiu spiritual extrem de larg.

Cu toată oboseala maratonului muzical prin care tocmai trecusem, am asistat la aceste două concerte cu sentimentul prezenţei unui arierplan spiritual care vorbeşte despre relaţia profundă dintre cultura noastră şi cea franceză, dintre iubirea lui George Enescu (umbră protectoare a acestor zile de toamnă bucureşteană) pentru locurile natale şi pentru ţara adoptivă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara