Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
Totul despre fiica mea de Angelo Mitchievici

Julieta (2016)
Regia: Pedro Almodóvar; Scenariul: Pedro Almodóvar, Alice Munro; Cu: Emma Suárez, Adriana Ugarte, Rossy de Palma, Inma Cuesta; Genul filmului: Dramă: Durata: 99 minute; Premiera în România: 30.09.2016; Produs de: El Deseo; Distribuit în România de: Independenţa Film.

Julieta, recentul film al lui Pedro Almodóvar constituie întrucâtva o surpriză pentru cei care-i cunosc cinematografia şi pentru care provocările regizorului spaniol au devenit o obişnuinţă. Julieta este după toate regulile o melodramă, o melodramă cu dedicaţie către cântăreaţa Chavela Vargas de care-l leagă o veche prietenie. Ingredientele melodramei sunt expuse fără pretenţia de a ascunde reţeta, de către un regizor care ştie prea bine dozajul care asigură un gust bun şi familiar. Iată despre ce sos e vorba: o poveste de amor între Julieta (Emma Suárez), o profesoară de literatură clasică, dezinhibată la ore ca şi în viaţă, şi un tânăr pescar Xoan (Daniel Grao) a cărui înfăţişare i-ar putea asigura un loc pe coperta oricărei reviste glossy. Întânirea are loc în tren şi este marcată destinal, un alt bărbat se sinucide, tânăra profesoară ignorând în invitaţia sa la dialog semnficaţia unei insolitări disperate, dar tocmai gestul de refuz ocazionează întâlnirea cu tânărul pescar. Moartea este cel mai bun afrodisiac şi idila debutează vertiginos într-o febrilă noapte de dragoste care va conduce la conceperea Antiei. Cuplul se aglutinează pe deplin pe fondul morţii soţiei lui Xoan, altă ocazie de amor torid, consumându-şi o existenţă idilic-marină într-un mic orăşel pe malul mării unde Julieta o cunoaşte pe Ava (Inma Cuesta), artistă plastică foarte talentată, prietena şi amanta ocazională a lui Xoan. Într-o melodramă relaţiile sunt schiţate, cu sublinierea detaliilor utile pentru evoluţia intrigii şi dintre care unele vor deveni fetişuri emotive ulterior. Antia pare să dezvolte un complex al Electrei, fiind extrem de ataşată de tatăl ei, astfel că şi despărţirea preţ de o excursie cu colegii de clasă pare un sacrifiu foarte mare. În absenţa ei, Julieta îi reproşează iubitului relaţia cu Ava pe care o indiscreţie intenţionată a menajerei o face cunoscută, angajând o despărţire rece, pe fond meteorologic nefavorabil, şi generând o imprudenţă a pescarului tulburat care iese în larg ignorând iminenţa unei furtuni şi se îneacă. Cum îi va comunica Julieta fetei sale tragedia? Gustul melodramei iubeşte complicaţiile şi amplificările momentelor dramatice, astfel că Almodóvar introduce un alt fir narativ, prietenia dintre Antia şi o altă fată de vârsta ei, Bea (Michlelle Jenner), prietenie ocrotită şi încurajată de o familie bogată din Madrid care-i lasă temporar Julietei şi supravegherea fetei lor. Dacă fiica se reface miraculos, în schimb mama solicită de-a lungul unei convalescenţe de ani buni îngrijirea ambelor prietene, prietenie care dobândeşte ambiguitatea unei relaţii amoroase, certificată printr-o confesiune ulterioară a Beei. Iar anii trec în zbor, scurtcircuitul tipic melodramei unde se sare peste timpii morţi, adică lipsiţi de substanţă dramatică la un nou claxon emoţional când de sub prosopul cu care Antia şterge părul Julietei apare noua ei întruchipare. Aceasta se decide să o lase într-o excursie pe fiica sa, excursie „spirituală” din care aceasta nu va mai reveni, anunţându-şi mama printr-un intermediar că şi-a descoperit liniştea şi sensul vieţii, nicio explicaţie în plus. Nici anunţarea poliţiei, nici angajarea unui detectiv particular nu dau rezultate: ele sunt anunţate ca simplă recuzită, dar nu produc efecte în film. Un nou scurtcircuit, o noua viaţă pentru Julieta după alţi câţiva ani de „doliu” după fiica ei, de data aceasta cu fostul iubit al Avei. În melodramă totul se leagă, sincronizările sunt destinale şi fiecare constituie o lecţie din marea taină a vieţii. Doar că întâlnirea cu fosta prietenă a fiicei care-i relatează o întâlnire cu Antia o aruncă într-o nouă criză pe Julieta care va scrie un jurnal al amintirilor, oferind astfel retrospectiva vieţii sale tumultoase. Când ultima criză se consumă, cu îndepărtarea şi recuperarea actualului partener plus un accident de maşină ca supralicitare dramatică, exact atunci soseşte o scrisoare a fiicei sale care îşi dă adresa şi o anunţă de moartea primului ei fiu care poartă numele tatălui, Xoan – cum altfel? –, înecat într-un râu, fapt care o face să realizeze pe propria piele că pedeapsa la care şi-a supus mama învinovăţită de moartea tatălui a fost una cumplită. Filmul se încheie cu drumul pe care mama îl face întru revederea fiicei sale, totul pe melodia melancolică a Chavelei Vargas. Oricum, se prefigurează un sfârşit în care lacrimile vor spăla tristeţile şi vor pacifica familia. Am sărit peste alte bucle pe care povestea le face, spre exemplu aceea cu propria mamă bolnavă de Alzheimer şi cu un tată care şi-a transformat o foarte tânără femeie în casă în amantă. Filmul lui Pedro Almodóvar are ceva din frumuseţea ocazională a unei ilustrate primită dintr-o staţiune exotică şi pusă lângă televizor alături de peştele de sticlă. Regizorul oferă şi câteva lucruri în plus în afară de dolorismele melo, o perspectivă asupra feminităţii care se nutreşte deopotrivă din substanţa, din lutul vieţii, dar şi din proximitatea morţii. Primul cadru deschide o serie simbolică, o femeie al cărui chip nu apare, înveşmântată în roşu, veşmânt uşor care lasă la vedere vibraţia inimii. Moartea prefaţează dragostea; viaţa şi moartea apar înlănţuite, regizorul construind subtil perspectiva unui matriarhat unde forţele vieţii sunt generate necontenit din substanţa feminităţii. Ava construişte statui metalice, dar le vopseşte în argila de un roşu aprins a locului, cu alte cuvinte le însufleţeşte în timp ce Julieta îi recită un mit fondator al apariţiei omului. Bărbaţii sunt un fapt secundar în acest comerţ sentimental, magnetizaţi, subjugaţi; femeile decid ultimativ, redescoperă resursele unei noi vieţi, exclud sau includ după plac, iar excluderea, chiar şi pasageră, are uneori semnificaţia simbolică a unei condamnări la moarte. Resursele melodramei sunt deopotrivă nelimitate şi sărace, nelimitate pentru că melodrama poate bucla infinit drame pe care le traversează facil-amnezic şi sărace pentru că melodrama evită aprofundarea psihologică, autenticul rapel la interioritate, parcursul unei deveniri în ceea ce ea are uneori trivial, asimetric, prozaic şi chiar absurd. Filmul lui Almodóvar înoată în lacrimă, înlocuind repede batistele ude cu cearşafuri ude. Cele câteva momente în care îşi propune să scape de climatul larmoaiant sunt umectate şi ele de filozofia ieftină a melodramei. Absenţa totală a ironiei sau a autoironiei certifică puritatea reţetei pentru că, dacă există ceva la care melodrama face alergie, acel lucru este comicul. Julieta este un film departe de clasicul Almodóvar, un film pe gustul unui public larg care poate acum înţelege chiar totul.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara