Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Topîrceanu - pescuitor de perle de Dumitru HîNCU

Invidios pe strălucirea nestimatelor (sinonim, rar utilizat, pentru perle) culese de confraţii şi consurorile de la pag. 32, mi-am spus: "Ia s-arunc şi eu năvodul, să-mi fac propria colecţie".
Şi întrucât yachtul proprietate personală e în revizia generală a stării materiale (direct proporţionale), am pornit să le caut în cele mai atractive "locaţii", dar evitând "super" şi "hiper"-"market"-urile, întrucât acolo nu poţi plăti pentru că ele oferă fie "cele mai mici preţuri", fie "cele mai bune oferte".
Aşa stând, dar, lucrurile, am optat pentru un extra-market căruia - respectând sacrele legi ale concurenţei - nu-i pot da numele spre a nu-l avantaja sau dezavantaja în raport cu altele. Cei care vor citi aceste rânduri îl vor recunoaşte, totuşi, dacă voi adăuga că el distribuie perlele, în cele mai diferite formate şi culori, până şi pe tarabele aflate în calea orişicui.
Aşa se face că, mai de multişor, de acolo am şi achiziţionat o nestimată despre care mi s-a spus că-i unanim cunoscută sub numele, devenit celebru, de "Pasăre aviară". Acum m-am lăsat, însă, ispitit de o alta, botezată "Brucsel".
Dar văzând-o purtată, zi şi noapte, de oricine, oricând şi oricum, am decis să caut şi alţi furnizori. Şi pe internet am aflat că "există în România unul care stă foarte bine în sondaje ca prezidenţiabil, deşi susţine că a vorbit cu Dumnezeu". Până să ajung la el, am descărcat, însă, o altă informaţie interesantă care mi-a arătat că "după ce doi ambasadori au fost respinşi de Comisiile parlamentare de politică externă, tot aceleaşi Comisii au mai avizat favorabil pe alţii". Ceea ce, evident, m-a bucurat, ba chiar la fel de mult ca o altă perlă care vestea că "ieri în sala Amfiteatru a Teatrului Naţional din Bucureşti, actori şi regizori din diverse generaţii s-au întâlnit luni".
Dar câte nu poţi lua la cunoştinţă adăpându-te la asemenea "surse". Bunăoară că, recent a fost sărbătorit un "centenar" de 113 ani. Că nişte medici au pus "atacul lor de panică" pe seama consumului de stupefiante. Că "România seacă". Ori, dimpotrivă, că sunt Ploi însemnate. (Fără a ni se preciza, totuşi, şi de către cine). Despre Românii de Madrid, ori despre un nou brand, în afară de ceasuri, al }ării cantoanelor, anume: "Dispreţ elveţian". Ca să nu mai spun "că este foarte curios cum este posibil" că la noi "convieţuiesc" într-o manieră credinţeleť.
Dar nu despre căutările şi achiziţiile mele vreau să vorbesc, nu asupra lor doresc să insist, ci - folosindu-mă de acest prilej - să-i informez pe Cronicari că au un ilustru antecesor. Da, chiar pe mai sus însemnatul George Topîrceanu.
Lucru pe care, mărturisesc, şi eu l-am aflat destul de recent. Şi spunându-mi că, poate, într-o zi s-ar putea inaugura Muzeul perla contemporană, să le adaug şi pe cele astfel descoperite la îndemâna viitorilor curatori. Procedând, însă, în prealabil - şi spre a le uşura strădania - la o primă sistematizare, în funcţie de mărimea, strălucirea şi culoarea exponatelor.
Nu înainte, totuşi, de a mai face cunoscut şi că G. Topîrceanu singur le şlefuia, precum şi circumstanţele în care şi-a alcătuit colecţia, circumstanţe chiar de el dezvăluite. Citez:
"întâmplările pe care vreau să le povestesc acum s-au petrecut toate într-un singur an al vieţii mele, într-o singură vară. Amintirea lor ar fi rămas poate îngropată în pământul în care mă voi întoarce, dacă retrăindu-le cu mintea mea de acum, nu mi s-ar fi părut că descopăr în ele trainică rânduială şi ascunse înţelesuri".
Şi într-adevăr, cum vom vedea numaidecât, câte întâmplări, tot atâtea înţelesuri şi constatări.
Să-l lăsăm, însă, pe el să ni le comunice şi să ni le desluşească, în adevărate perle lucind în negura vremurilor.

A călcat trenul un frânar şi i-a tăiat nişte picioare.

Cu cât te descoperi, cu atât ţi-e mai frig.

I-am adus la cunoştinţă că e măgar.

Doresc căsătoria cu o fată onestă sau cu o profesoară.
S-au culcat alături, ba şi mai aproape.

Un prunc minor.

Cu jumătatea dumisale era căsătorit de curând; prima jumătate murise cu doi ani în urmă.

Un copil ce zice tată poate foarte bine să greşească. Ce ştie el?

Era o femeie foarte văduvă.

Pe acolo, chiar şi vara era cald.

E cinstit, dar e deştept.

Era un funcţionar foarte conştiincios, prin urmare n-avea protecţie şi a fost suprimat la primele economii.

L-o fi durând o nară.

Trebuia să mă mut, prin urmare a început să plouă.
Ce nevoie să ne ducem pe alte planete, să vedem formele de viaţă de acolo, când avem aici pe pământ forme de viaţă atât de deosebite de a noastră.

Sau, dacă vrem, întâmplări şi înţelesuri din viaţa celor care nu cuvântă. Spre exemplu:

Un peşte acvatic.

A tăiat o găină de gen masculin.

în coteţ nu mai era nimeni.

Vaca e un animal mai vertebrat decât peştele.

Dacă vine vreun căţel sau altcineva să-mi spui.

Dar pe lângă asemenea giuvaericale, lui Topîrceanu îi plăcea să colecţioneze şi evocările unor evenimente din viaţa culturală a vremii lui sau a alteia, dinainte. Şi cine ar fi putut consemna mai conştiincios, mai exact, acest "Dialog al morţilor" despre opera lui Mihail Dragomirescu:
Ion Trivale - Acum, când ne vedem cu toţii adunaţi la un loc, ar trebui să profităm de ceasul ăsta liber şi să urmăm discuţiile noastre despre Ştiinţa literaturii şi concepţiile d-lui Mihail Dragomirescu.
Caragiale - Ştii, dragă, că abia ne-am sculat de la masă. Ce, vrei să ne pomenim cu vreo indigestie.
Gârleanu - Aţi băgat de seamă că pe noi ne serveşte regulat în urma celorlalţi? Ar trebui să protestăm.
Trivale - Tot e bine că ne lasă să ne adunăm la un loc, pe naţionalităţi.
Maiorescu - Nu vedeţi că marele război a adus pe capul celor de aici un spor de populaţie neprevăzut?
Caragiale - Mai tare, Maiorescule!
Maiorescu - Spuneam aşa dar că capodopera...
Caragiale - Pune virgulă după ea, coane Titule!
Maiorescu - Spuneam că, după teoria lui Mihalache Dragomirescu, capodopera este ca o fiinţă vie, care se naşte, trăieşte şi moare.
Caragiale - Da - pui nu face?
Maiorescu - Ba face, prin imitatorii ei.
Caragiale - Pui de capodoperă? Cu cine?
Maiorescu - Cu moaş-ta pe gheaţă! Tu întotdeauna ai fost zeflemist şi nici după moarte nu ţi-ai lăsat năravul... Mai întâi, tu l-ai citit pe Mihalache?
Caragiale- Nu, dar îl cunosc din auzite...
Maiorescu - Apoi vezi? Aşa sunteţi cu toţii. Nu îl citiţi, dar îl combateţi.

După cum se vede, Topîrceanu n-a combătut, ci s-a mulţumit doar să demonstreze că:
"Evocarea are loc adesea dacă acele impresii sensoriale inconştiente sunt provocate de o altă cauză decât cea obişnuită. (Adică pe orice cale.)
Ceea ce a şi izbutit, în cazul de mai sus, ca şi în multe altele.
Despre altele, însă, cu alt prilej.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara