Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
Toamna muzicală de Dumitru Avakian

Intâmplător sau nu, concertele acestui debut de sezon muzical autumnal readuc în atenţia noastră anume aspecte ale destinului muzicii enesciene. Ce a făcut Enescu pentru noi toţi, pentru ţara sa, este greu de măsurat. Ce facem noi pentru perpetuarea memoriei sale, pentru muzica sa, rămâne discutabil.

Săptămânile trecute a fost dat publicităţii programul viitoarei ediţii - cea din septembrie 2009 - a Festivalului internaţional închinat memoriei celui mai important muzician român, unul dintre marile spirite ale secolului trecut. Este o performanţă importantă. La fel de importantă este deschiderea finanţării în vederea întocmirii grabnice a contractelor muzicienilor performeri, a soliştilor şi formaţiilor invitate, artişti şi ansambluri în mare parte de primă mărime în peisajul vieţii muzicale internaţionale. Căci în circuitul important al vieţii muzicale internaţionale contractele serioase se încheie cel târziu cu un an înaintea manifestărilor propriu-zise. Şi în această privinţă, la noi, originalităţile primează.

în altă ordine de idei, dată fiind dimensiunea sa, dată fiind consistenţa artistică a multora dintre manifestări, în ultima vreme, cu vinovată întârziere şi în mod cu totul conjunctural - mă refer la intrarea ţarii noastre în U.E. - presa europeană observa faptul potrivit căruia Festivalul Internaţional "George Enescu", "ameninţă reputaţia marelui Festival de la Salzburg!" Oricât de discutabilă ar fi concepţia domnului Ioan Holender, directorul artistic al Festivalului - contractul domniei sale expiră în anul 2009, concertele acestei manifestări pot fi egalate doar în câteva dintre marile capitale artistice ale lumii. Eventual la Tanglewood, în Statele Unite, la Salzburg, în Austria. Pe de altă parte, de-a lungul ultimelor ediţii, Festivalul Internaţional "George Enescu" şi-a veştejit identitatea, şi-a diminuat menirea iniţială, aceea de a lumina creaţia enesciană în contextul marelui patrimoniu universal al creaţiei muzicale, cea care a contribuit la definirea personalităţii în adevăr complexe a marelui compozitor român. A devenit un festival în care muzica lui Enescu este - aş spune - "acceptată". Concursul de canto a fost în mod abuziv anulat. In mod fericit şi la limită, la insistenţele Uniunii Compozitorilor a fost acceptată o secţiune dedicată muzicii româneşti. Agenţia "Artexim", drept for executiv, şi-a facut datoria. Dar Ministerul Culturii doar în mod parţial. Sala Palatului, deşi trecută în patrimoniul ministerial, nu poate deveni un veritabil moll cultural-artistic. Cum s-a promis în urmă cu patru ani. Există, se pare, interese de ordin financiar care împiedică luarea unor soluţii decisive. Anume închiderea temporară a spaţiului în vederea renovării. Se vor aplica şi de această dată soluţii de cosmetizare. Salvatoare pentru moment. Pentru momentul septembrie 2009!

Spre deosebire de ediţia anterioară, cea din 2009, în care opera "Oedipe" a lipsit din programul festivalier - fapt nemaiîntâlnit în ultimele două decenii, după 1989, la insistenţele speciale ale publicului de specialitate, momentul iniţial al ediţiei viitoare va fi dedicat acestei unice în felul ei capodopere a teatrului liric din secolul trecut. Va fi preluată producţia de luna trecuta a casei Théâtre du Capitole, din Toulouse. In mijloc de octombrie - sub conducerea dirijorului Pinchas Steinberg, a regizorului Nicolas Joel, cu participarea cu totul remarcabilă a bas-baritonului Franck Ferrari - spectacolul a văzut luminile rampei de cinci ori. Presa europeană - Le Figaro, Le Matin, Financial Times - a remarcat în mod cu totul special calităţile muzical-dramatice ale partiturii enesciene, calităţile performanţei muzicale, ale orchestrei, a corului. Au fost exprimate rezerve asupra viziunii regizorale. Conformistă. Lipsită de virtuţi scenice speciale; aspecte în schimb prezente - ne aducem aminte - în exces, cu supra de măsură, la Bucureşti, în versiunea regizorală a lui Petrika Ionescu. Ultimele spectacole bucureştene au avut loc la sfârşit de septembrie, aniversând împlinirea a cinci decenii de la premiera românească a operei. La Toulouse, Joel a promis că anul viitor, odată cu numirea sa în importanta poziţie de director al Operei din Paris, va relua spectacolul enescian într-o versiune nouă. Până atunci nu putem decât să-i dorim însănătoşire grabnică. Căci, în timpul repetiţiilor la "Oedipe", Joel a suferit un atac cerebral care l-a ţintuit la pat. Repetiţiile însă au continuat. Urmărite fiind prin intemediul unor monitoare special instalate.

La Berlin, tot în octombrie, în a doua jumătate a lunii, a doua ediţie a Festivalul muzical cameral dedicat personalităţii lui George Enescu, a fost organizat de către "International Enescu Society", sub conducerea directorului său artistic, minunatul violoncelist Cătălin Ilea, profesor al celebrei Universităţi de Arte din Berlin, U.d.K. A apărut în calitate de protagonist al întregului serial al celor trei concerte berlineze desfăşurate şi de această dată sub genericul "Berlin Enescu Days". In mod cu totul aparte, ideea de bază a întregului Festival a pivotat în jurul surselor creaţei enesciene raportate la muzica maestrului, un concept pe cât de captivant pe atât de bine pus în valoare. Au putut fi audiate opus-uri camerale datorate lui Johannes Brahms, marea personalitate vieneză pe care tânărul Enescu a întâlnit-o în timpul studiilor sale, în anii adolescenţei, de asemenea creaţii aparţinând lui Gabriel Fauré, muzicianul care i-a îndrumat paşii la Conservatorul din Paris, în domeniul compoziţiei. Au putut fi audiate de asemenea creaţii enesciene majore în componistica secolului trecut, cea de a 2-a Sonată pentru violoncel şi pian, marele Octuor pentru corzi, opus 7. Pianiştii Luiza Borac, Andrei Vieru, Neville Dove, Michael Abramovici, Karina Sabac, violoniştii Tomasz Tomaszevski, Gil Sharon, Adriana Winkler, violoncelistul Wolfgang Emanuel Schmidt, de asemenea alţi câţiva muzicieni berlinezi, alţii sosiţi de la Bucureşti, au contribuit împreună la succesul de public în adevăr spectaculos al acestui original serial de concerte. Realizarea acestuia a fost posibilă dat fiind sprijinul acordat inclusiv de Institutul Cultural Român "Titu Maiorescu" de la Berlin.

în mijloc de septembrie, la Londra, în celebrul lăcaş de concerte de la Wigmore Hall, duo-ul muzical cameral reprezentat de violonistul Remus Azoiţei, de pianistul Eduard Stan, acreditau aceeaşi filiaţie a muzicii enesciene pe direcţia clasico-romantică a creaţiei lui Johannes Brahms. Un întreg recital, opus-uri camerale majore datorate lui George Enescu, Sonata a 3-a "în caracter popular românesc", Impresii din copilarie, o pagină de tinereţe, cunoscutul Impromptu concertant, au fost plasate alternativ şi convingător în compania unor celebre creaţii brahmsiene. In aceeaşi perioadă cei doi muzicieni performeri lansau pe piaţa discografică europeană cel de al doilea volum şi ultimul al integralei lucrărilor pe care George Enescu le-a dedicat cuplului cameral vioară-pian, formulă în care el însuşi a excelat atât în calitate de violonist cât şi de pianist. O presă entusiastă, atât cotidiană cât şi de specialitate - cu totul recent marele cotidian german "Frankfurter Allgemeine" - a întâmpinat elogios această primă integrală a lucrărilor pe care Enescu le-a dedicat viorii în compania pianului, lucrări majore dar şi creaţii miniaturale, unele aproape total necunoscute marelui public.

De această dată la Arad, aniversarea a şase decenii ce au trecut de la instituţionalizarea Filarmonicii locale, a fost sărbătorită în sala de concerte a majestuosului Palat Cultural. Şi tot sub semnul muzicii lui Brahms şi George Enescu; de asemenea a muzicii lui Bela Bartok. In epoci diferite, în calitate de muzicieni performeri, toţi trei au concertat în această localitate transilvană situată pe malul Mureşului, la graniţa Banatului, o veche vatră de cultură multietnică, de toleranţă, de muzică. "Eroica" enesciană, prima Simfonie în mi bemol major, a fost realizată sub conducerea maestrului Petru Sbârcea, personalitate aflată la zenitul unei cariere impresionante. Este un artist eficient în egală măsură în repertoriul simfonic şi în cel muzical-scenic al operei. Participarea muzicienilor ansamblului a dovedit implicare conştientă, colaborare cordială, rigoare în acţiune. Sunt aspecte pe care le-am regăsit în realizarea acestor minunate pagini simfonice de tinereţe ale lui Bartok, anume Portretele op. 5, lucrări prezente foarte rar în programele noastre de concert. Momentul solistic al serii, primul Concert în re minor de Johannes Brahms, a fost susţinut cu participarea în adevăr spectaculoasă a pianistei Dana Borşan. Nu poţi să nu observi, Filarmonica din Arad se dovedeşte a fi o instituţie eficientă în planul regional al culturii, exemplară în felul ei, purtătoare a unei consistente tradiţii muzicale locale ce poate fi invidiată pe bună dreptate.

Nu în ultimul rând la Bucureşti, în locaţii dintre cele mai diferite, deseori surprinzător de neaşteptate, se desfăşoară în aceste zile ale începutului de noiembrie cea de a 3-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră "Sonoro". Este rezultatul curajului, a perseverenţei, a tenacităţii şi profesionalismului unui tânăr muzician berlinez, violistul Răzvan Popovici, originar din Bucureşti, entusiast animator al unui grup de tineri muzicieni ce provin din partea de vest a continentului european. Inclusă într-unul dintre programe, lucrarea "Aubade" de George Enescu, pentru trio de corzi, este o pagină de tinereţe relativ modestă pentru o manifestare festivalieră atât de consistentă, anume un număr de nouă concerte susţinute - două dintre acestea - inclusiv la Cluj şi la Timişoara. Indiscutabil putem aprecia că pentru creaţia enesciană sezonul muzical actual a început bine.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara